Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Surpriza etapei cu numarul 22 a Diviziei A s-a produs la Pitești, unde echipa locală a câștigat cu scorul de 83-68 partida jucată împotriva uneia dintre marile favorite la titlu titlu, Gaz Metan. Medieșenii, care au reușit cea mai categorică victorie din sezonul în desfășurare, la nu mai puțin de 87 de puncte, în fața lui CSU Brașov, dețin acum și un record negativ, după ce au înscris doar șase puncte, toate prin americanul Deven Mitchell, în primul sfert al meciului din Trivale, terminat 28-6. Scorul a crescut apoi chiar la 37-6. Una din piesele grele ale piteștenilor, Darko Vujacic, a povestit cum s-a simțit meciul de pe teren.
Am crezut în șansele noastre de a bate Gazul, dar nu ne-am așteptat la un asemenea scor în primul sfert. Important e că am reușit un joc bun, cursiv, fazele s-au legat între ele. Când am văzut că diferența crește încontinuu ne-am dat seama că o să câștigăm, un avantaj de 30 de puncte îți oferă o siguranță pentru viitorul partidei. În cariera mea, nu am mai condus o echipă care pornea favorită la așa o diferență mare.
Înainte de partida din campionat cu Gaz Metan, BCM U Pitești a întâlnit în Cupa României o altă candidată la titlu, CSU Asesoft. Vujacic a spus că eliminarea echipei sale din Cupă nu poate fi considerată o mare dezamăgire, luând în considerare calibrul adversarilor.
Ambele echipe, atât CSU Asrsoft, cât și Gaz Metan, mi-au dat impresia că sunt puternice, solide. În opninia mea, o altă echipă care are șanse la titlu este ”U” Mobitelco. Cupa nu era un obiectiv pentru noi, nu a fost o surpriză că am fost eliminați de CSU Asesoft. Mai ales după ce am pierdut în tur la Ploiești la 22 de puncte, nu am mai putut aștepta nimic senzațional de la retur.
Piteștenii s-ar putea reîntâlni cu victimele lor din etapa trecută în primul tur al play-offului. Dacă sorții îi vor scoate formației din Trivale din nou Gazul în cale, Darko Vujacic speră ca el și compania să repete isprava de sâmbătă.
Totul este la noroc, clasamentul e departe de a fi definitivat, pozițiile se schimbă. Dar, într-adevăr, sunt șanse să-i avem din nou pe medieșeni adversari, iar în cazul în care vom juca cu ei sper să o facem la fel de bine ca în meciul de sâmbătă.
David Fîntînă pleacă de la U-BT Cluj și va evolua din sezonul viitor la CSU...
Ben Altit revine pe parchet și va evolua pentru U-BT Cluj
Micuțul baschetbalist Răzvan Țârlea s-a stins din viață, în urma accidentul...
David Fîntînă pleacă de la U-BT Cluj și va evolua din sezonul viitor la CSU...
Ben Altit revine pe parchet și va evolua pentru U-BT Cluj
Radovan Djokovic rămâne la FC Argeș Pitești până în 2026
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!