| Minute | 27:02 |
| Puncte | 25 |
| Pase decisive | 3 |
| Recuperari | 11 |
| Eficienta | 32 |

Ca și în sezonul trecut, când au învins în ambele dueluri 100% timișorene din Liga Națională de Baschet Masculin, BC Timișoara s-a impus și de această dată. Echipa lui Dragan Petricevic a câștigat toate cele patru sferturi, impunându-se până la final cu 12 puncte, 80-72.
Cel mai bun marcator al jocului a fost Zlatko Jovanovic, care a evoluat aproape pe toată durata meciului. Jovanovic a avut la final 19 puncte, șapte pase decisive și o recuperare. Coordonatorul celor de la BC Timișoara a fost pus de foarte multe ori la linia de libere, unde din nouă încercări a ratat doar două. De la două puncte, bosniacul a avut un procentaj de 43%, cu trei aruncări din șapte reușite. 25% a fost procentajul său de la trei puncte, două aruncări din 8 trecând prin inel.
Colegul său, Vladimir Tică, a fost aproape de un „double-double”. Acesta s-a oprit însă la 16 puncte, nouă recuperări și o pasă decisivă. BC Timișoara și-a învins astfel concitadina Timba, fără a avea un final cu prea multe emoții, ținând cont că avantajul alb-violeților a fost constant la peste 10 puncte.
Cum și-a motivat John Jenkins plecarea de la Vâlcea: „Am soție și trei copi...
FC Argeș Pitești învinge Steaua București după o repriză de prelungiri
Programul și transmisiunile etapei a 17-a din Liga Națională de Baschet Mas...
Victorie cu emoții pentru CS Vâlcea împotriva lui CSM Târgu Jiu
Cum și-a motivat John Jenkins plecarea de la Vâlcea: „Am soție și trei copi...
Rob Montgomery a evoluat ultima dată în Irlanda și a semnat cu CSM Târgu Ji...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!