| Minute | 47:34 |
| Puncte | 36 |
| Pase decisive | 10 |
| Recuperari | 4 |
| Eficienta | 40 |

foto: fortaviola.ro
BC Timişoara a început să lucreze deja la strategia pentru viitorul sezon. Clubul de pe Bega se îngrijeşte în primul rând să păstreze jucătorii actuali, cei care au confirmat pe teren în acest sezon. Astfel, prin intermediul site-ului oficial, BC Timişoara anunţă că i-a prelungit cu 2 sezoane contractul lui Zlatko Jovanovic.
Este extrem de important să păstrăm nucleul din sezonul 2011/2012. Putem confirma că Zlatko Jovanovic și-a prelungit cu doi ani contractul. Este un baschetbalist care ne-a ajutat foarte mult în sezonul recent încheiat. Campionatul viitor vrem să fim și mai puternici, iar pentru aceasta avem nevoie de cei ce au dus greul în acest an. (Leo de Maio - preşedinte)
Jovanovic a fost unul dintre cei mai buni conducători de joc din ţară. Aflat la primul sezon în României, fundaşul a avut medii de 16.3 puncte, 2.4 recuperări şi 4.9 pase decisive.
Victorie la mare luptă pentru FC Argeș Pitești împotriva lui SCM Timișoara
Cristian Achim, la finalul anului 2025: „Lumea are așteptări complet nereal...
Nebojsa Vidic, prima reacție după plecarea de la FC Argeș Pitești
Cristian Achim, la finalul anului 2025: „Lumea are așteptări complet nereal...
Goran Martinic este MVP-ul etapei a 14-a din Liga Națională de Baschet Masc...
SCM U Craiova s-a impus categoric în Giulești, în fața lui Rapid
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!