Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Zlatko Jovanovic: "Suntem nerăbdători să jucăm, să ne calificăm mai departe"

Adrian Cojocaru

Adrian Cojocaru
28.12.2011

Bănăţenii au revenit după o scurtă vacanţă la muncă, iar Zlatko Jovanovic e dornic să reia meciurile oficiale alături de colegii săi. Bosniacul spune că se simte bine şi că s-a odihnit în timpul de repaus, dar că acum vrea să elimine Asesoftul din Cupa României.

Cinci zile sunt suficiente. Ne-am odihnit puţin şi putem spune că acum o luăm de la zero. Avem doar zece zile să de pregătim pentru primul joc. Vrem să jucăm! Să ne calificăm mai departe!

Chiar dacă el va sărbători Crăciunul abia pe 7 ianuarie, şi-a pus de pe acum o dorinţă.

Am stat cu familia, cu cei dragi. Pentru noi Crăciunul e pe 7 ianuarie şi sper ca Moşul să ne aducă în ajun, pe 6, o victorie cu Asesoft. Ar fi un cadou frumos.

Leii din Banat au învins Asesoftul în urmă cu două săptămâni, chiar pe terenul acestor, iar acum, în Cupă nu îl vor mai avea adversar pe Burlacu, suspendat de federaţie.

Cred că e mai bine pentru noi, dar Asesoft rămâne o echipă puternică. Meciul de aici va fi abia prima repriză. Abia după retur putem vorbi despre un rezultat bun sau nu.

Meciurile vor avea loc pe 6 şi 10 ianuarie.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!