Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Zlatko Jovanovic va antrena cea mai titrată echipă din Ungaria

Zlatko Jovanovic va antrena cea mai titrată echipă din Ungaria

Zlatko Jovanovic, fostul jucător al celor de la BC Timișoara, se pregătește pentru o nouă experiență în cariera de antrenor, ex-iugoslavul fiind prezentat la cea mai titrată echipă din Ungaria.

Antrenorul în vârstă de 39 de ani va sta pe banca celor de la Honved Budapesta, trupă care a câștigat de 33 de ori titlul național în țara vecină. Honved a revenit în prima ligă în vara anului trecut, după mai bine de două decenii de așteptare și a evitat retrogradarea.

Jovanovic a condus-o pe BC Komarno începând cu 2021, alături de care a devenit vicecampion în Slovacia în sezonul 2022/2023 și a atins Final Four-ul Alpe Adria Cup, competiție în care a fost angrenată în premieră și SCM Timișoara.

După semnarea înțelegerii cu Honved, tehnicianul ex-iugoslav a declarat următoarele pentru site-ul clubului maghiar:

„Sunt recunoscător pentru această oportunitate și reprezintă o onoare să am ocazia să antrenez un asemenea club precum Honved. În mod cert vom avea mult de lucru, cunoscând valoarea campionatului maghiar, care în fiecare an este echilibrat. Am urmărit sezonul precedent și pot spune că îmi place modul în care conducerea clubului se gândește la promovarea tinerilor. Vom avea în vedere acest aspect în continuare și ne dorim să-i ajutăm să se dezvolte. Pe lângă asta, ne vom lupta pentru îndeplinirea obiectivelor impuse. Sunt nerăbdător să începem munca. Hai, Honved!”

Noua lui echipă reprezintă una dintre numele importante și la nivel juvenil în Ungaria, acolo unde se duelează în fiecare an cu diverse formații românești în EYBL.

*foto: Facebook BC Komarno

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!