Piteștenii au irosit neverosimil un avantaj de 19 puncte
Miletic: „Am fost în șoc, mi se părea imposibil”
Luptă aprigă pentru ultimele patru locuri de play-off
Niciun meci nu va fi televizat în această săptămână
Tehnicianul își încheie aventura cu un bilanț de 15-22 în toate competițiile
Cele două formații au mers cot la cot până când Voluntari s-a distanțat în actul final
Ce a declarat antrenorul lui SCM Timișoara după victoria cu FC Argeș Pitești. EXCLUSIV
Fundașul român a fost al doilea cel mai bun marcator al echipei în victoria cu Pitești
Petricevic: „99 din 100 de antrenori ar fi procedat la fel”
„Hai, Bogdane, mai ușor”, după victoria vâlcenilor cu Steaua
Cristian Gentea: „Ce vedem acum este inacceptabil”
Oltenii s-au impus în ultimul minut după o partidă în care s-au chinuit să marcheze
„Leii din Banat” au fost la un pas de a risipi un avantaj de 15 puncte în ultimul act
Întâlnirea dintre cele două formații a avut un final de infarct, iar spectacolul a fost garantat continuu
Clubul din Giulești a suferit prima înfrângere din ultimele aproape 3 luni