Stiri Juniori U20 Feminin

BCM Pitești s-a reunit în penultima zi a anului

Cătălin Chirilă

Cătălin Chirilă
31.12.2013

Luni, 30 decembrie, a avut loc reunirea lotului lui BCM U Pitești. Argeșenii s-au întâlnit în efectiv complet, singurele modificări la nivelul lotului cu care au terminat turul fiind plecările lui Vlad Dogaru și Iulian Corneanu.

Tehnicianul Piteștiului, Hristu Șapera, a vorbit despre reînceperea antrenamentelor. În ultima zi a lui 2013 și în prima a lui 2014 formația sa are programat câte un antrenament, urmând ca din 2 ianuarie să efectueze câte două.

Am avut o vacanță de o săptămână și acum ne-am reunit. Vom începe pregătirea pentru meciul din Cupă cu Clujul de pe data de 8 ianuarie. Vom avea antrenamente neîntrerupt în toate aceste zile și sperăm să ajungem la o formă fizică și de joc bună la acest meci. Este foarte greu pentru că trebuie lucrat atât la partea fizică cât și la partea tehnico-tactică. Este o perioadă dificilă dar vom încerca să facem cea mai bună combinație între aceste două lucruri și să reușim să ajungem la nivelul pe care ni-l dorim.

Șapera a motivat renunțarea la Dogaru și Corneanu, declarând că nu a putut să îi folosească pe aceștia cum și-a dorit.

Din păcate a trebuit să renunțăm la Vlad și la Iulian. Sunt doi jucători pe care eu i-am apreciat foarte mult, sunt foarte muncitori și s-au prezentat foarte bine la antrenamente. Din păcate ei sunt jucători care au nevoie de minute, care au nevoie să joace, să simtă terenul, mai ales Iulian în acest moment al carierei lui. La noi a fost un pic mai dificil, având în vedere că suntem o echipă nouă, am avut foarte mulți jucători și pe posturile lor nu am reușit să îi folosesc așa cum mi-aș fi dorit.

Antrenorul este optimist în legătură cu a doua parte a sezonului, pe care piteștenii o să o înceapă cu două jocuri în Cupă, în fața lui U BT Mobitelco Cluj-Napoca, pe 8 și 12 ianuarie.

Noi suntem în obiectiv, aste ne dorim, să fim în play-off, să câștigăm meciul din sferturile de finală ale Cupei României și să ne calificăm în Final4. Am putea spune că a fost un tur de campionat cu suișuri și coborâșuri. Am arătat două fețe și vrem să nivelăm puțin jocul în acest retur, înspre fața cea bună a noastră.

Jucătorul argeșenilor, Vlad Corpodean, a vorbit și el despre revenirea în sală și confruntările cu fosta sa echipă.

Nu este ușor să stai departe de familie și de prieteni în această perioadă, dar asta este treaba noastră. Cred că ne-am ieșit cu toții din ritm iar în aceste antrenamente înainte de primul joc putem trage tare să revenim în formă. Dubla cu Clujul este specială pentru mine. Sper să trecem de ei, deși îi văd ușor favoriți. Acum începe cu adevărat greul, va fi interesant să ne menținem măcar locul pe care suntem în acest moment.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!