Stiri Juniori U20 Feminin

BCM U Piteşti primeşte vizita celor de la CSU Ploieşti

Lucian Călinescu

Lucian Călinescu
08.11.2012

 Liga Națională

 Etapa a 7-a

 Vineri, 09.11

3-4  FIȘA MECIULUI  3-3

Etapa a şaptea a Ligii Naţionale de baschet masculin programează partida dintre câştigătoarea Cupei României, BCM U Piteşti şi campioana în exerciţiu, CSU Ploieşti.

Cele două reprezentante ale României în FIBA EuroChallenge se vor întâlni vineri cu începere de la ora 18:00 la Sala Sporturilor din Piteşti.

La mijlocul acestei săptămâni, cele două formaţii au disputat partide în grupele FIBA EuroChallenge, însă ambele echipe au fost învinse. BCM U Piteşti a cedat pe teren propriu întâlnirea contra celor de la Paris Levallois cu scorul de 75-91, în timp ce, CSU Ploieşti a pierdut în Finlanda contra celor de la Joensuun Kataja cu scorul de 91-67.

La începutul acestui sezon, BCM U Piteşti şi CSU Ploieşti s-au întâlnit în prima ediţie a SuperCupei României, piteştenii câştigând atunci cu scorul de 75-83.

Această partidă pare a fi una echilibrată. Înaintea acestei etape, BCM U Piteşti ocupă poziţia a cincea cu 10 puncte, în timp ce, CSU Ploieşti se află pe locul al zecelea cu 9 puncte. În ultimele două jocuri oficiale, căpitanul piteştenilor, Slobodan Popovic a absentat, acesta suferind de o entorsă.

Brigada de arbitrii ce va oficia întâlnirea este alcătuită din Alin Faur, Ciprian Stoica şi Sorin Drugau, comisarul partidei fiind Mircea Martiş.

Re-editarea SuperCupei României va fi transmisă în direct de Digi Sport 2.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!