U-BT Cluj a suferit prima înfrângere în acest sezon de LNBM, scor 82-77, pe terenul celor de la SCM U Craiova.
Spre finalul partidei, antrenorul Mihai Silvășan a fost eliminat de brigada de arbitraj (detalii imediat pe site). Astfel, locul său a fost luat de Branko Cuic. La finalul partidei, oficialul clujenilor a recunoscut superioritatea adversarului:
„În primul rând vreau să felicit echipa Craiovei, 100% a câștigat meritat, n-am nimic să spun despre meci, au jucat risky („riscant”), au lăsat multe șuturi libere pe care noi le-am ratat. Nu știu ce s-a întâmplat. Sper că nu e ceva împotriva zonei, pentru că noi am repetat de sute de ori. Poate aveam 21-0, dar nu realizasem nimic până acum. Deci încă o dată spun că felicit echipa Craiovei, care a câștigat 100% meritat.”
Cu toate acestea, directorul executiv, care este totodată antrenorul secund al Clujului, a acuzat Craiova de faptul că a gestionat foarte prost partida:
„Mai e o altă treabă pe care trebuie să o spun. A fost cea mai slabă organizare a unui turneu, aici la Craiova. În primul rând, dacă toată lumea are aceleași condiții, să stea în bulă, la hotel. La meciul când s-a accidentat jucătorul nostru, Karlo Zganec, a fost trimis la spitalul cu taxiul. Nu avem ambulanță aici, care era obligatoriu să o avem. Craiova nu trebuie să pună stickere Superbet pe teren, toată lumea trebuie. Azi dimineață au intrat peste noi handbalistele, despre ce bulă vorbim? ”
Cuic a adus acuze dure și la adresa managerului Craiovei, Marius Toma, despre care spune că a pus presiune tot meciul pe arbitri, deși nu avea ce să caute în zona băncilor:
„Apoi Marius Toma, managerul Craiovei sau ce funcție are, nu a participat în bulă, a stat și a dormit acasă și a stat în spatele băncii, a dat directive la arbitri din spatele băncii și a comentat tot meciul. Chiar nu știu ce să zic. Doresc ca toată lumea să aibă aceleași condiții. Marius Toma e cunoscut ca un curier al campaniei electorale (n.r. pentru alegerile președinției FRB) și chiar nu vreau să cred că el are alte beneficii. Dar chiar m-a dezamăgit foarte tare modul în care s-a organizat bula asta. Încă o dată spun, sper ca pe viitor cu toții să avem aceleași condiții.”
Branko Cuic nu l-a menajat nici pe comisarul partidei, cel care a închis ochii la prezența din tribune a doljenilor. El a reamintit de gafa comisă de oficialul FRB la partida de la Pitești, atunci când un sfert al meciului s-a jucat în mai multe minute decât ar fi trebuit (detalii aici):
„Domnul comisar mi-a spus că 20 de persoane au voie să stea în tribune. Atunci să aducem și noi 20 de ultrași. Nu am luat în serios ce a zis domnul comisar, că el ultima oară a lăsat un sfert la Pitești să se joace 17 minute. Nu are legătură cu meciul. Craiova a câștigat meritat, îi felicit. Noi mai avem încă de muncit”
Interviuri dupa meciul #UBTvsCraiova
Posted by U-BT Cluj-Napoca on Monday, April 19, 2021
După această înfrângere, U-BT Cluj a ajuns în acest sezon la un palmares de 21-1.
*foto: Mircea Roșca/ sportpictures.eu
7 comentarii la aceasta stire:
OK
cu 4 ani în urmă (20.04.2021) RaspundeSă presupunem că Cuic are dreptate !
Am și eu câteva întrebări :
- Capac pe coș în sfertul 2, tot Toma a pus ?
- Piedică la trei atacanți clujeni contra 1 adversar a pus observatorul ?
Iară ne dăm în stambă, în loc să vedem lipsa de reacți a băncii tehnice la jocul slab.
Singura scuză ar fi demoralizarea după accidentarea lui Zganec. Dar este al nu știu cîtălea meci pierdut cu tehnice la bancă.
Bai Ciuia,
cu 4 ani în urmă (20.04.2021) Raspundedupa astfel de meci penibil mai bine ati tacea dracului, vad ca suntem campioni doar la vorbe, istericale si acuze, bine ca cei de la BT va platesc regeste iar voi radeti de ei, nemernicilor ! Voi, adica tu si Silva !
Bla bla bla....
cu 4 ani în urmă (20.04.2021) RaspundeTrebuia sa fiti profesionisti pana la capat si sa le-o dati peste nas in teren... Nu ati gasit alte motive?
Era normal
cu 4 ani în urmă (20.04.2021) RaspundeEra normal să pierdem un meci cu 2 jucători străini accidentați, am prins și o zi proastă, despre organizarea proasta de la turneu se poate să aibă dreptate, nu mi se pare o declarație deplasată, a avut fairplay și a spus că a meritat Craiova victoria. Ceilalți suporteri din comentarii ar putea să se gândească că au norocul de a avea o echipa cu recordul de 21-1 în campionat care se afla pe primul loc în oraș și nu la faptul că echipa lor a pierdut de 3 ori în acest sezon în toate competițiile oficiale.
123...
cu 4 ani în urmă (20.04.2021) Raspundeai dreptate, avem un sezon fulminant, reusite in Europa, si cucerirea Cupei Romaniei . In campionat, pana acum, galop de sanatate, cu victorii clare pe linie, evolutii incantatoare . Poti pune dragul meu clasamentul in vitrina, cu atat te alegi, altii tac si fac , noi ramanem cu vesnicele obiective trambitate dar nerealizate, dar nu-i nimic, avem bugetul cel mai mare spre ciuda adversarilor ...
Apropo,
cu 4 ani în urmă (20.04.2021) Raspundeunde-i comentariul maretului antrenor ?!
Iar
cu 4 ani în urmă (20.04.2021) RaspundeNu vedem padurea de copaci!Ca nu e cel mai indreptatit sa comenteze el e o discutie,altminteri foarte foarte bine ca ia taurul de coarne si pune degetul pe borfasii cu gulere albe care paraziteaza si distrug baschetul si care dupa orice potlogarie dispar ca magarii in ceata pana trece unda de soc,dupa care ii vezi din nou ca paduchii in frunte!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!