Meciul lui CSM Oradea împotriva Gazului Metan Mediaș, contând pentru etapa a 7-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin, va avea conotații speciale pentru antrenorul principal Cristian Achim. Cum de altfel va avea și pentru cei care îl simpatizează sau îi respectă munca. Se vor aniversa trei ani de la debutul tehnicianului în vârstă de 42 ani în calitate de antrenor principal al roș-albaștrilor.
Orădean (nu am ales să mă nasc aici, așa cum niciunul dintre noi nu alege acest lucru - de altfel mândru de orașul și concetățenii mei) și pasionat de baschet, nu am avut altă soluție mai la îndemână sau accesibilă decât să particip la meciurile echipei locale (desigur pe lângă urmărirea tuturor meciurilor transmise la TV, indiferent de competiție). Astfel, îmi amintesc foarte bine de multe dintre lucrurile prin care a trecut echipa locală. Iată câteva ce îl au în prim-plan pe Achim:
Înaintea sosirii lui Achim pe banca CSM-ului această formație a început sezonul competițional 2009/10 cu două victorii și șase înfrângeri. El a debutat la un meci de cupă, pe 11 noiembrie 2009, pierdut pe mâna lui CS Otopeni. Până la încheierea anului calendaristic 2009, CSM-ul a bifat șase victorii și două înfrângeri având un lot de jucători identic cu cel care pierduse șase din primele opt partide.
În partea a doua a sezonului (cele 15 meciuri din retur, respectiv restanța cu BC Timișoara din tur), CSM-ul, cu Achim pe bancă, a strâns 9 victorii. La Oradea au căzut echipe de top la acea vreme în Divizia A precum U Mobitelco Cluj, CSU Ploiești, CSU Sibiu respectiv BC Timișoara. Totul cu trei noutăți în lotul de jucători: Tyrone Mitchell, Rareș Pașca și Vasile Ștefan. Restul lotului a rămas neschimbat. Oradea a pierdut meciul de pe teren propriu cu BCM U Pitești. Eșec care matematic a scos-o din cursa pentru calificarea în playoff. Dar nu știm ce s-ar fi întâmplat dacă Achim venea de la începutul acelui sezon. Sau măcar cu o lună mai devreme. În playout, Oradea a depășit Craiova cu 3-1.
Așadar, primul sezon cu noul antrenor pe bancă s-a încheiat cu un bilanț de 16-10 în campionat și un loc 9 în clasament, respectiv cu 0-1 în cupă.
Primul sezon început de Achim pe banca CSM-ului, stagiunea 2010/11, a demarat în trombă. Oradea, cu Sasha Topcov și Mike Schachtner, a bifat patru victorii din primele cinci etape de campionat. Turul s-a încheiat cu 10-5, fiind cel mai bun din istoria clubului. El a fost dublat de un retur decent, chiar dacă nu la fel de prolific precum turul. Totuși, Oradea a terminat sezonul regulat pe locul al 6-lea. Cel mai bun din istorie. CSM-ul a revenit în playoff după o absență de cinci ani. A fost a doua calificare din istorie în fazele superioare ale campionatului. Oradea a pierdut cu Mediaș în primul tur, scor 3-0 și a încheiat sezonul cu un bilanț general de 17-16 în campionat.
Sezonul 2011/12, a venit să confirme priceperea lui Cristian Achim. Acesta a început fără Andjelko Mandic, cel mai important jucător din istoria clubului. Sârbul ar fi trebuit să fie supus unei intervenții chirurgicale, însă conducerea clubului a considerat că trebuie să se facă o schimbare. Una importantă în ceea ce privește liderul echipei. Astfel, a fost adus Milos Pesic. De asemenea, la echipă a venit și Silviu Lupusavei alături de Milos Markovic.
În cadrul acestui sezon CSM-ul a realizat un număr record de victorii în faza regulată. este vorba despre 20 de succese contabilizate, plus unul care a fost anulat în contițiile retragerii lui CS Otopeni. Datorită acestui bilanț echipa s-a clasat pe locul al 5-lea. Cea mai bună clasare din istorie. Sezonul s-a sfârșit în urma eliminării din primul tur al playoff-ului pe mâna lui CSU Ploiești, scor 3-0. Astfel, CSM-ul a înregistrat un bilanț general de 21-11.
În debutul stagiunii 2012/13, CSM-ul și-a egalat cel mai bun început de sezon și are 5-1 la general în aceste momente.
În schimb, în cupă, CSM Oradea sub comanda lui Achim a suferit o eliminare în turul al doilea al sezonului 2009/10, una în primul tur al ediției următoare, respectiv calificarea la turneul final al competiției în sezonul 2011/12. De asemenea, în actuala ediție are trei victorii și este calificată în sferturile de finală.
Așadar, CSM Oradea are 59 victorii și 38 înfrângeri în meciurile de campionat disputate sub comanda lui Cristian Achim. În cupă s-au consemnat 6 succese și 4 eșecuri. Astfel, Achim are un bilanț general de 65-42. Adică un procentaj de 60.7%.
Rândurile de mai jos le-am mai scris, dar le repet pentru că ele reprezintă ascensiunea unuia dintre cei mai pricepuți antrenori în baschetul românesc.
Născut pe data de 5 mai 1970, tehnicianul echipei bihorene este absolvent al Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport din București. În plan personal, este căsătorit, are un fiu și este stabilit în localitatea de baștină, Râmnicu-Vâlcea.
Totul a început ca și o pasiune. Aceasta însă a devenit în scurt timp o meserie. A jucat la echipa de juniori a CSȘ Râmnicu Vâlcea. A continuat să joace la nivel de seniori și a evoluat pentru Academia Militară București, respectiv la Politehnica Iași în Divizia A. A terminat cu activitatea de jucător în anul 2005.
Și-a început activitatea de antrenor încă de pe vremea când mai juca. S-a ocupat de echipele de copii din Râmnicu Vâlcea și a cucerit titlul național la cadeți (U16) masculin în anul 2002. A intrat în atenția Federației Române de Baschet și a ocupat funcția de antrenor asistent al echipelor naționale de nivel juvenil.
În anul 2006 a devenit campion european la nivel de Divizia B, la Sibiu, alături de echipa națională U18 masculin. În următoarele două veri a lucrat alături de echipa națională de tineret (U20) masculin. În anul 2007 a colaborat cu Dragan Petricevic, iar în 2008 a reluat parteneriatul cu Constantin Ioan, România clasându-se pe locul 5 în Divizia B la turneul găzduit de Târgu-Mureș.
Între timp, Achim a activat și în baschetul rezervat echipelor de club. El a instrumentat promovarea echipei orașului său natal în premieră în Divizia A. A condus gruparea în primul eșalon pe parcursul sezonului competițional 2006/07. Echipa s-a desființat și nu a găsit loc la altă echipă prin divizionară.
Anul 2009 este unul de referință pentru Cristian. El a fost numit antrenor principal, în premieră, la o echipă națională. Este vorba despre reprezentativa U18 masculin. Tricolorii au pierdut toate meciurile disputate la nivel de Divizia A, însă din acea experiență au avut de câștigat câțiva dintre jucători. De fapt majoritatea dintre ei activează în acest moment la nivel de Divizia A: Bogdan Țibârnă (Otopeni), Vlad Corpodean și Octavian Crainic (Cluj), Baris Aktas, Iosif Pârlog și Dan Ioan (Dinamo), Cătălin Petrișor (Craiova), Zoran Milencovici și George Toth (Timișoara), Lucian Chirof (Pitești), precum și Ciprian Telinoiu (fost la Steaua București).
În luna noiembrie a aceluiași an, CSM Oradea, club care la vremea respectivă trecea printr-o reformă la nivel administrativ - acolo unde în funcția de manager a fost numit Șerban Sere, nimeni altul decât unul dintre cei mai mari baschetbaliști ai orașului Oradea în anii 90 și co-fondator al echipei de baschet CAO preluată de către CSM - l-a desemnat pe Cristian Achim drept noul antrenor principal al echipei.
Oradea pierduse șase din primele opt meciuri în sezonul regulat și situația devenise de neacceptat cu atât mai mult cu cât la echipă erau trei jucători străini, dar rezultatele întârziau să apară.
Datorită faptului că venise dintr-un oraș îndepărtat (oraș al handbalului, nicidecum al baschetului), nu avea un CV de calibru și avea doar 39 de ani, publicul local nu a privit cu ochi prea buni această mutare.
De fapt oamenii în general se grăbesc să pună etichete fără să acorde omului șansa de a-și demonstra calitățile și de a-și pune în valoare potențialul.
El a demonstrat de la început. Oradea a pierdut la limită primul meci cu Achim pe bancă, în sferturile de finală din Cupa României, împotriva lui CS Otopeni. Primul meci de campionat a fost un succes: victorie la Pitești. Primul succes extern al bihorenilor în acel sezon.
Echipa s-a redresat cât de cât până la încheierea primei jumătăți, iar în retur pe malul Crișului Repede, cu un nou conducător de joc, au căzut CSU Asesoft Ploiești, U Mobitelco Cluj-Napoca, CSU Atassib Sibiu și BC Timișoara. Avea să fie un retur memorabil pentru bihoreni care au ratat calificarea în playoff datorită înfrângerilor din propriul fief, din același retur, pe mâna lui Gaz Metan Mediaș și mai ales a acelei echipei din Pitești pe care a învins-o în turul ediției 2009/10, la primul meci sub comanda lui Achim.
A urmat un sezon cu așteptări mari din partea fanilor. Achim s-a despărțit de probabil cel mai bun pivot defensiv (Bojan Gnjato) din istoria clubului și a achiziționat doi jucători străini (Mike Schachtner și Sasha Topcov) care nu avuseseră contact cu Divizia A până în acel moment.
Baschetul organizat, inteligent și pretat pe stilul adversarului a fost și este în continuare cheia succesului pentru bihoreni. CSM-ul a început foarte bine și a terminat turul cu un bilanț de 10 victorii și 5 înfrângeri. În partea a doua jucătorii lui Achim au avut momente în care au lăsat impresia că au obosit. Astfel, au ajuns să joace meci decisiv pentru calificarea în platyoff chiar în ultima rundă din sezonul regulat. Adversar și totodată victimă a fost CS Otopeni.
A urmat sezonul competițional 2011/12. Unul în care Oradea a făcut un nou pas înainte. Atât din punct de vedere baschetbalistic cât și ca imagine. Jocul echipei a progresat, iar CSM-ul a ajuns să fie apreciat la nivel național de jucătorii și antrenorii echipelor rivale. Roș-albaștrii au continuat să se bată cu cele mai tari echipe din România și au obținut cele mai bune rezultate din istorie: locul 5 în campionat, respectiv calificarea la turneul final al cupei.
Astfel, sezonul 2012/13 a început cu așteptări în continuă creștere din partea suporterilor. Se speră în continuarea tendinței ascendente. Asta însemnând rezultate pozitive și clasări mai bune decât în sezonul precedent. Până în acest moment, când Achim va împlini trei ani pe banca tehnică a lui CSM Oradea, ardelenii au realizat o nouă premieră: au învins pe CSU Asesoft Ploiești (campioana României de opt ori în ultimii nouă ani), în deplasare. Asta după un start perfect în Cupa României și după egalarea celui mai bun început de campionat din istoria clubului.
De notat că așteptările cresc în permanență. Lucru firesc atunci când o echipă precum CSM Oradea obține în fiecare sezon rezultate mai bune. Totul se datorează jocului în echipă. O concepție implementată de antrenor. De Cristian Achim.
A pregătit următorii jucători străini: Predrag Mijuskovic, Milos Martinovic, Andjelko Mandic, Nemanja Maric, Tyronne Mitchell, Bojan Gnjato, Sasha Topcov, Michael Schachtner, Bosko Stojakovic, William Franklin, Milos Pesic, Vladimir Milosevic, Milos Markovic, Gediminas Navickas, Daniel Dillon și Ivan Stefanovic.
Baschetbaliștii români care au trecut prin mâna lui Achim la CSM Oradea sunt: Andrei Pascu, Horia Hora, Rolland Torok, Laci Lazar, Andrei Laviniu, Sergiu Pop, Mate Stretea, Lajos Szijarto, Vasile Ștefan, Rareș Pașca, Silviu Lupusavei.
Înainte să vorbim despre obiective și așteptări trebuie să evidențiem faptul că de la venirea lui Cristian Achim această echipă etalează de la an la an, de la meci la meci, un baschet extraordinar. Uneori greu observabil pentru toată lumea, dar cu siguranță un joc apreciat în toată țara. Grație lui Achim, precum și a conducerii administrative, respectiv a finanțării oferite de municipalitate respectiv de către sponsorii, orădenii au ocazia de a merge la sală cu speranța unei victorii. Indiferent cine este adversar. Totuși, uneori rezultatul contează mai puțin pentru că un lucru e sigur: CSM Oradea oferă un baschet de mare calitate, iar spectacolul este garantat.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!