CSM Oradea a trăit periculos la Pitești, dar a reușit să își păstreze recordul de invincibilitate în Liga Națională. Leii Roșii au câștigat cu scorul de 76-67 în etapa a cincea, dar FC Argeș a condus în mai multe rânduri în sfertul trei și patru. Astfel, orădenii ajung la cinci victorii, în timp ce adversarii lor stau cu un bilanț de 1-4 în clasament.
FC Argeș: Radovan Djokovic, Tudor Fometescu, Kyndahl Hill, Rashard Odomes, Zach Smith
CSM Oradea: Brandon Brown, Bobe Nicolescu, Sayeed Pridgett, Donatas Tarolis, Paulius Petrilevicius
Djokovic a spart gheața în meci cu un coș dificil de la semi-distanță. Brown a răspuns din spatele arcului de cerc. Petrilevicius a marcat apoi pe recuperare ofensivă. Pridgett a majorat diferența în tranziție, înainte de un fadeaway al lui Hill. Petrilevicius i-a răspuns cu un and-one. Djokovic i-a readus pe vulturi la o posesie cu cinci puncte la rând. Tarolis a calmat apele cu un coș de trei. Richard și Brown aveau să stabilească scorul la capătul primului sfert: 14-22.
Richard și Fometescu s-au duelat în coșuri de trei puncte în debutul sfertului secund. Odomes a continuat seara bună a argeșenilor de la distanță. Djokovic a redus ecartul la doar o posesie printr-un coș pe pătrundere. El și Richard au pus apoi puncte pe tabelă printr-o serie de aruncări libere. Seceta coșurilor din acțiune a fost oprită de către Williams. Allen a marcat de afară și apoi din spațiul de trei secunde. Brown a oprit run-ul creat de acesta, iar Djokovic a stabilit scorul la pauza mare, cu un nou coș de trei: 34-35.
Richard a punctat primul în partea secundă, însă Nistor a egalat imediat cu o reușită de trei puncte. Argeșenii au revenit în avantaj prin Djokovic, dar Petrilevicius a replicat rapid cu un and-one pentru Oradea. Allen, Tarolis și Smith au marcat apoi pe rând din interior. Hill a ieșit la rampă printr-un and-one și un coș de afară, cu care elevii lui Nebojsa Vidic își consolidau prima diferență de două posesii. Williams a reușit și el să marcheze cu fault, în tranziție. Pridgett și Williams au restabilit echilibrul prin cinci puncte, în posesii consecutive. La intrarea în actul decisiv, FC Argeș conduceau cu 55-53.
Pridgett a egalat la 55 în debutul ultimului sfert. Tot el a întors apoi acul balanței în favoarea oaspeților. El și Djokovic au marcat pe rând de afară, pentru ca Jones să ducă scorul la 60-60. Oradea s-a dus la cinci lungimi, după ce Pridgett a ajuns la 10 puncte consecutive. Vulturii au reintrat din nou în meci, cu coșul de trei al lui Djokovic, respectiv layup-ul lui Jones. Brown, Pridgett și Tarolis au marcat șase puncte fără răspuns și l-au forțat astfel pe Vidic să ceară un timeout. Richard a fost faultat pe o aruncare de trei puncte și a transformat dintre cele trei libere, eliminând orice urmă de suspans. La final, orădenii s-au impus cu 76-67.
Sayeed Pridgett a fost MVP-ul partidei, adunând 23 de puncte, 5 recuperări și 2 assist-uri. Brandon Brown l-a urmat cu 11 puncte, iar Kris Richard a avut 10 puncte de pe bancă. Tin tabăra vulturilor, remarcatul a fost din nou Radovan Djokovic, cu cele 20 de puncte înscrise.
CSM Oradea și FC Argeș se vor întâlni din nou miercuri, 23 octombrie, de la ora 19:00, pe terenul Leilor Roșii, în grupele FIBA Europe Cup.
*foto:
1 comentariu la aceasta stire:
CSM VS FC ARGEȘ
cu 7 luni în urmă (20.10.2024) RaspundeCSM a apăsat pedala doar atât cât trebuia.
Miercuri argeșenii au ocazia sa își ia revanșa!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!