Adversarele lui BCM U Pitești în FIBA EuroChallenge au susținut la finele săptămânii precedente primul joc din sezonul regulat al ligilor naționale din Belgia, respectiv Franța.
Paris Levallois a făcut o demonstrație ofensivă impresionantă în meciul cu Orleans. Echipa din capitala Franței, primul adversar al formației argeșene în sezonul regulat al EuroChallenge, a învins cu scorul de 93-75. De notat că după un început solid, parizienii au început să piardă teren, iar la intrarea în sfertul decisiv conducea cu scorul de 65-62. În actul decisiv Paris a marcat mai mult decât dublu față de cei de la Orleans.
Sean May, fost jucător în NBA, a avut 22 puncte și 7 recuperări, Antoine Diot a adăgat 19 puncte, 9 pase decisive, 7 recuperări, iar Andrew Albicy a strâns 15 puncte și 10 pase decisive pentru învingători.
Okapi Aalstar a demarat cu dreptul în sezonul regulat al ligii profesioniste din Belgia. Echipa lui Bradley Dean a spulberat fosta campioană națională și fostă participantă în Euroligă, Spirou Charleroi. Scorul final a fost de 82-65.
John Tofi a avut 19 puncte și 10 recuperări, alți trei jucători de la Aalstar având câte 12 puncte, iar Larry Anderson a strâns 11 puncte și 4 pase decisive pentru învingători.
Mons Hainaut a pierdut pe terenul lui Antwerp Giants, scor 56-64, în ultimul meci al rundei inaugurale în Belgia. Adversara Piteștiului a rămas în urmă, scor 35-24, pe parcursul primei reprize.
Din trupa lui Yves Defraigne s-a remarcat Brian Qvale, autor 13 puncte, 8 recuperări și 3 capace. Quincy Taylor a terminat cu 11 puncte și 6 recuperări, dar a pierdut șase posesii.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!