Geroge Ziguli, președintele și directorul tehnic al celor de la BCM U Pitești a luat legătura cu site-ul nostru pentru a acorda o declarație referitoare la partidele dispuate de echipa argeșeană la Târgu Mureș în prima fază a playoff-ului. Conducătorul piteștenilor a contestat dur maniera de arbitraj dar și condițiile puse la dispoziție de clubul târgumureșan:
„Legat de cele două partide susținete la Târgu Mureș, în prima fază a playoff-ului, pot spune cu tărie că am jucat în junglă. Chiar dacă am activitate destul de mare în baschet dar la asemenea meciuri de playoff nu am văzut un arbitraj mai slab și mai tendețios. Păcat că sunt arbitrii FIBA, foarte buni, în străinătate au note foarte mari iar în România se întâmplă ceva. Nu vreau să spun că x sau y nu și-a făcut datoria. Noi am fost singurii care am fost fluierați, în special în a doua zi, într-o singură parte. Asta se poate datora și faptului că meciurile nu au fost televizate. O altă anomalie, la cele două partide au fost delegați doi observatori federali, unul Bănică Stelian care a fost managerul echipei din Târgu Mureș un an de zile iar cel de al doilea, domnul Raduly, de etnie maghiară. Ambii pe parcursul meciurilor au tăcut și și-au văzut de treburile lor.
Suntem nemulțumiți de faptul că echipa noastră nu a avut o protecție, mai ales la meciul doi, când pe culoar, la pauză, doi jucători ai Mureșului, Ivanovic și Martinic l-au lovit pe jucătorul nostru Edi Sinadinovic. După meciuri protecția echipei din Pitești a lipsit total.
Vreau să vă aduc la cunoștință condițiile de antrenament dinaintea jocurilor. O lumină slabă, o sală mizerabilă iar panourile au fost puse cu 3-4 centimetri mai jos. Din nou fără protecție. Nu este posibil să fim tratați așa mai ales în fazele acestea superioare. Totuși noi mai avem două meciuri cu ei iar noi le vom da jucătorilor de la Mureș condiții de antrenament și protecție foarte bune.”
George Ziguli a vorbit și de echipa sa de care este mulțumit cu ceea ce a reușit în acest sezon. Omul care a cucerit un titlu de campioană cu formația din Pitești a promis un bonus componeților echipei, indiferent de ce turnură va lua seria cu BC Mureș:
„Despre băieții noștri pot spune că au făcut două meciuri foarte bune. Mai ales pentru ce au făcut în acestă parte a doua a sezonului trebuie să-i felicit. Sunt niște băieți de caracter și indiferent de ce se va întâmpla la aceste meciuri, personal le voi acorda un bonus de 10.000 de euro. Cred foarte mult în ei pentru aceste două jocuri. Suma este pentru întreaga echipă, antrenorul este cel care va decide ce se va întâmpla. Sper ca în acest două jocuri, care cel mai probabil vor fi transmise la televizor, cele două echipe să joace un baschet modern, să arătăm că nivelul baschetului românesc la ora actuală este în ridicare și să fie un joc de fair-play iar cel mai bun să câștige.
Acestă declarație o dau ca președinte nu ca director tehnic al echipei.”
24 comentarii la aceasta stire:
!
cu 11 ani în urmă (29.04.2014)Omul asta stie doar sa improaste cu noroi si sa gaseasca alti vinovati de insuccesul echipei! (nu am vazut meciul, nu stiu ce s-a intamplat doar ma deranjeaza modul inc are pune problema)
@ARM
cu 11 ani în urmă (29.04.2014)Adevarul e ca Sinadinovic chiar si-a furat cateva palme prin vestiare insa nu de la cei mentionati mai sus...
Dar asta se intampla cand incerci s-o faci pe durul dar celalaltul nu se lasa intimidat si raspunde cu acelasi moneda...pitestiul a venit la lupte libere nu la baschet si cand au vazut ca nu le iese s-au transformat in victime
Celalalte acuzatii sunt copilaresti pitestenii acuzand pana si blitzurile camerelor de fotografiat...
!
cu 11 ani în urmă (29.04.2014)Atunci cand semeni vant culegi furtuna! Poate ca are dreptate, poate asa s-a intamplat, eu am trebaba cu modul in care pune problema, modul in care improasca cu noroi! Nu este prima data cand declara tot felul si cand pierde echipa intotdeauna sunt alti de vina! Din pacate prea multi presedinti de cluburi (da, stiu, am fost amenintat cu informatii top secret despre al nost Cristescu)sunt doar simpli borfasi care fac de rusine sportul asta! Baschetul nu este nici maidan nici fieful birjazrilor si faptul ca participi si ai un buget nu inseamna ca ai dreptul garantat sa castigi absolut tot!
@tiger
cu 11 ani în urmă (30.04.2014)in ceea ce priveste blitzurile, intr-o sala din europa astea nu ar fi acceptate, numai daca sunt instalate pe plafonul salii.nu zic ca pozele nu-s mai faine dar flashulire instalate lateral-spate-la etaj nu s ok.
!
cu 11 ani în urmă (30.04.2014)Daca esti fotograf te descurci si fara :P
foto
cu 11 ani în urmă (30.04.2014)nunu.e f ok.te ajuta flashurile.dar in competitiile ca lumea este specificat ce unde si cand ai voie sa folosesti, nu ca la nunta:).
blitzuri..
cu 11 ani în urmă (02.05.2014)Nu stiu cat de mult conteaza insa e al 4-lea sezon la care le folosesc si asta a fost PRIMA oara cand cineva a avut ceva de obiectat.
Inteleg ca tensiunea a fost ridicata, presiunea meciului mare si pitestenii au incercat sa speculeze pana si partea asta insa va pot garanta ca nu afecteaza in niciun fel performanta jucatorilor. Dupa meciul 1 m-am dus personal la Tutt si l-am intrebat daca l-a deranjat in vreun fel blitzurile la libere (motivul pentru care cei de la Pitesti au protestat iar observatorii au decis sa fie inchise) si mi-a raspuns clar ca nu.
Am discutat si cu stafful lor tehnic dupa meci si le-am explicat mai in detaliu despre ce e vorba si-au inteles, singura rugaminte a lor fiind sa nu le folosesc in momentul in care se executa liberele (desi, repet, nu-l afecteaza pe jucator dar le-am respectat dorinta).
Iar daca tot vine vorba de ce s-ar accepta si ce nu intr-o sala din "Europa" poate regulamentul FIBA publicat aici (http://www.fiba.com/downloads/Rules/2008/BasketballEquipment2008.pdf) va vine in ajutor. Ca sa nu va irosesc timpul va extrag pasajul cu pricina:
"Each set located at a distance of at least 5,000 mm from the boundary line and at a recommended height of 15,000 mm."
Cine vrea sa se convinga il astept cu o ora inainte de orice meci cu o ruleta sa vada daca sunt pozitionate la 5m in spate si la inaltimea de ~15m.
Cat despre compatatia cu nunta daca s-a vrut a fi vreo gluma e destul de proasta.. ;)
...
cu 11 ani în urmă (29.04.2014) Raspundebafta la pescuit!
...
cu 11 ani în urmă (29.04.2014)Tactica defensiva a celor de la pitesti la cel mai bun jucator advers se poate observa aici:
https://fbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn1/t1.0-9/p480x480/10304713_236039939936309_5645427485891024407_n.jpg
tactica
cu 11 ani în urmă (30.04.2014)da. e switch jiu jitsu
Comentariu
cu 11 ani în urmă (29.04.2014) RaspundeAcest personaj ( ptr. ca nu pot sa-i zic nici om nici domn ) a facut scandal si la primul meci de la ploiesti ( final four ), cand echipa lui si-a furat-o . Statea pe undeva pe langa un panou si facea precum toate animalele tipand atat catre jucatorii echipei adverse cat si spre arbitrii.
Nu ar face mai bine sa-si vada linistit de batranete si sa ne lase in pace ?
Du-te , du-te , du-te lasa-ne ....
Acest specimen
cu 11 ani în urmă (29.04.2014) RaspundeHaideti sa va spun ceva despre acest domn Ziguli. Tin sa mentionez ca la ambele partide am fost pe parchet si la pauza am fost pe culoarul dintre vestiare. Daca intre jucatori nu am vazut nici un conflict, am vazut altceva. Urmatoarele sunt 100% adevarate si pot fi certificate si de alte persoane.
La pauza meciului 2 dintre BC Mures si Pitesti, domnul Ziguli s-a prezentat la usa arbitrilor, a fortat-o si a inceput sa urle la ei. Fabiana tot incerca sa il trimita de acolo, ii spunea "Va rog iesiti. Iesiti". La care, la un moment dat, acest specimen de om a inceput sa urle, a trimis-o pe Fabiana "in origini", a spus "Cine esti tu sa vorbesti asa cu mine?" si inclusiv a ridicat mana la dansa. Au intervenit angajatii firmei de securitate ca sa il duca de acolo. Dupa acest eveniment, pe durata pauzei si la final au fost pusi in fata usii 3 angajati ai firmei de securitate. Si pe teren, langa domnul Ziguli s-a postat un domn ca sa il calmeze (desi si arbitrii au spus clar, la urmatoarea injuratura zboara din sala).
Tin sa mentionez ca acest lucru s-a intamplat dupa ce, in drum spre arbitrii, domnul Ziguli l-a injurat pe Bubu Roshnavsky si pe toti care i-a prins in cale.
Asta s-a intamplat in sala din Mures. Mi-e rusine mie, fiindca Hristu Sapera este un lord, un DOMN cu adevarat, iar jucatorii lui (cativa) si acest domn Ziguli sunt niste specimene care nu au ce cauta in acest sport.
Ziguli si ... ECHIPA
cu 11 ani în urmă (29.04.2014) RaspundeDomnul Hristu Sapera a fost felicitat de către mine, după meciul 1, lîngă autocarul echipei. Nu cred că s-a simțit în pericol. Domnul Hristu Sapera a stat acolo, pentru că nu a participat la conferința de presă care s-a ținut după joc. Domnul Hristu Sapera a vorbit destul de tendentios totusi despre incitari ale jucatorilor mureseni, din meciul doi dîndu-ne impresia că strugurii sunt acri... uneori. Totusi, personal consider echipa din Pitesti în continuare o echipă de baschet bună, simpatică și bătăioasă, care a progresat enorm sub comanda domnului Sapera, am si evidentiat devotamentul extraordinar al lui Djurkovic, cum așa cum am putea folosi superlative și în legătură cu Barac, Ulmer sau feblețea mea Barro, de Edi, aș putea să remarc progresul lui Corpodean, sau a nu știu cîta oară....pe Șapera. Ei au pierdut două meciuri la Tg.Mureș, pentru că adversarul lor de pe parchet a fost mai bun. Au pierdut pentru că deși au început mai bine meciurile, încet încet s-au stins, au pierdut pentru că incitantul Jucan ( bine că nu este ungur ) a simțit momentul cînd trebuie echipa revigorată și spectatorii treziți din amorțeală. Aceia dintre spectatori, din jungla aia mizerabilă,cu pardosea din lemn de vioară, care sub protecția întunericului din sală, erau poate copleșiți de replica piteșteană și uitară să strige a susținere... Au fost nervi, a fost o încleștare sportivă cu tensiune, ambele echipe dorind victoria. Binențeles că măsurile luate de antrenor, șicanarea permanentă a lui Martinic sunt corecte , dacă sunt executate corect. Sapera trebuie sa faca ceva. A incercat. Nu i-a iesit. A fost supărat, dar îi trece. El trebuie să găsească ceva, de care să se agațe, pentru a încerca să cîștige. Este de datoria lui. Sper să o facă pentru binele baschetului românesc, pentru spectatori. Jucătorii se mai ciocnesc, se mai îmbrîncesc, mai scot perle pe gură, pentru că în acel moment așa scapă de tensiune. Cred. Dar ce a făcut domnul președinte Ziguli, după atîtea zile...after, stînd la masă și compunînd sau mai bine spus debitînd acea declarație, sună cam premeditare, sună cam incitare, sună cam prost. Dacă niște copii teribiliști ne înjură la noi acasă, mai trece, mai iartă-i doamne, dar cînd un președinte de club, vorbește de junglă ( nu pozitiv, caracterizănd tot și toate cu asta ), de sală mizerabilă, de panouri cu 3-4 cm lăsate mai jos, ( ele se pot regla ), de arbitri FIBA de care nu spune că nu și-au făcut treaba, de klingonianul Raduly, de România în care se întîmplă ceva, de furt netelevizat, de manageri din spațiu, de ...protecție. Halal președinte. Populist. Probabil cei 10.000 de euro îi pune din buzunar. Singurul lucru cu care sunt de acord este referitor la echipa lui: sunt niște băieți de caracter. Știu că va fi greu la Pitești pentru echipa noastră, dar știu că vor face tot ce le stă în putință, pentru victorie. Aș dori să citesc declarația li Edi, unde să afirme că a fost bătut și a suporterilor piteșteni care nu s-au simțit în siguranță în junglă. Dacă veniți la 2-2, veți veni iar în Junglă domnule Ziguli și iar va câștiga cel mai bun, poate noi, poate voi. Precis veți fi în siguranță. Singurul lucru care vă poate cauza probleme de securitate se află la Dvs., în craniu, deși cred că trebuie căutat mult și bine. Incitări și bonusuri de 10.000 euro. Bine că este televizat.
Un mascarici
cu 11 ani în urmă (29.04.2014) RaspundeMascariciul de ziguli ar trebui sa fie fericit ca nu la palmuit cineva pe el. La meciul retur din campionat am stat chiar deasupra lui cu doua rinduri si a trebuit sa-mi trimit copilul in alte parte a salii. e incredibil ce iesiri poate avea acest om Era tot timpul cu mina la organ injura pe toata lumea sa certat cu toata lumea, e incredibil comportamentul lui Iar in privinta lui sapera pe care totdeauna l-am apreciat ca si antrenor ca si caracter cred ca a sarit putin calul, daca tot a zis ca muresenii au provocat tot timpul trebuia sa fie mai concret si sa zica verde-n fata ce sa intimplat(daca sa intimplat ceva)
tupeu& nesimtire & minciuni sfruntate
cu 11 ani în urmă (29.04.2014) RaspundeTinand cont ca ambele meciuri au fost transmise pe net atat de pitesteni cat si de noi cred ca comentariile vis a vis de arbitraj sunt de prisos.
Pana acum niciuna din echipele care au jucat in Sala Polivalenta din Tg Mures nu s-au plans de conditiile de antrenament dinaintea partidelor si nimeni nu a spus despre sala noastra ca este mizera dupa cum toti care au fost aici au putut sa constate ca ofera conditii corespunzatoare de joc ca sa nu mai pomenesc ca parchetul a fost realizat dintr-un lemn special pregatit si adus de la fabrica de instrumente muzicale din Reghin (nu mai exista acum dar atunci cand s-a construit sala era vestita pentru calitatea lemnului) iar startul de absorbtie de sub parchet este din pluta special adusa din Spania. NU inteleg ce protectie speciala dorea domnul Jeguli la antrenamente intrucat absolut NIMENI nu a avut treaba cu echipa din Pitesti eventual era nevoie o protectie impotriva comportamentului de neanderthalian pe care il are fata de toti cei din jur. Daca bine stiu acum ceva ani personajul Jeguli a fost suspendat de FRBaschet pentru agresarea arbitrilor deci are antecedente si are tupeul sa strige Lupul!? Ce protectie ii trebuia in timpul meciului? Fortele de paza au asigurat paza conform regulamentului, nimeni nu a intrat peste ei in vestiar nimeni in afara de organizatori, echipa BC MURES si staff nu a fost in zona vestiarelor. ABSOLUT NIMENI din Tg Mures nu a avut nimic cu suporterii sau staff-ul pitestean. Am stat la sala mult dupa terminarea meciului deoarece l-am asteptat pe domnul Sapera sa iasa de la conferinta de presa si sa il felicit pentru profesionalismul si ceea ce a realizat cu echipa din Pitesti si totul era lin liniste si pace. Singura protectie necesara este a celor din jurul numitului Jeguli. Ceea ce observ eu este ca Jeguli duce o campanie de intimidare si punere sub presiune a lui Martinici deoarece in timpul meciului nu a reusit asa ceva cu toata strategia elaborata: aparare agresiva, de intimidare cu depasirea pe alocuri a sportivitatii (voit sau nevoit. Imi pare rau ca domnul Sapera ii canta in struna si nu vede ca Jeguli ii incita jucatorii sa depaseasca limita sportivitatii si dupa aceea face pe victima. Rusine Jeguli!
urmashu...
cu 11 ani în urmă (30.04.2014) RaspundeSi ptr ca toti antevorbitorii mei i-au creeat imaginea de Jigul , sa va aduc la cunostinta ( parte din voi stiu deja ) de "vlastrul" lu' acest specimen. Fii-su.
Pentru ca in jocul de bashchet a fost si va ramane pururea NUL , l-a facut tat-su "membru" al staff-ului tehnic.
A schimbat echipamentul de joc cu costumul , dar tot "waterboy" ramane.
Ca vorba aia : Ce naste din pisica ( a se citi animal ) tot soareci (a se citi ce vreti voi ) mananca .
Ai grija tinere "bavarez" sa aiba jucatorii adevarati de la pitesti tot timpul umplute bidoanele ptr. ca altceva nu ai aratat si sigur nu esti in stare.
Si incearca sa-ti asortezi la costum vestita bentita pe care o purtai pe timpul cand figurai ca training partner ptr. jucatorii din lotul pitestiului , dar de fapt frecai banca si te purtai ca un animal ... stii tu...
Hai ca ti-am facut si tie "reclama" ...
cand?
cu 11 ani în urmă (30.04.2014)Aş avea o întrebare... când a fost Bănică manager pe la BC Mureş ? Nu de alta da eu nu ştiu de acest aspect...
Banica
cu 11 ani în urmă (30.04.2014)Niciodata!
!
cu 11 ani în urmă (30.04.2014) RaspundeAcuma am citit faza cu Raduly si cu etnia maghiara, loooooooooooool, ce tare ii asta :)), la Pitesti FRB sa trimita observator din Somalia pentru ca un roman (plecand de la ce declara asta) ar dezavantaja clar Muresul! Serios, lu asta nu ii spune nimeni ca ii degeaba si doar consuma resurse pretioase si le consuma degeaba, doar face umbra pamantului!
Jiguli
cu 11 ani în urmă (30.04.2014) RaspundeMa intreb cum nu s-a gasit unul mai zdreavan prin Mures sa-i dea doua suturi in cur? Cum adica vine la tine in casa si incepe sa injure? Mare grija cu fair-playul ca in doze foarte mari poate dauna sanatatii si self-respectului. Daca nu vor elimina Pitestiul cu 3-0, muresenii vor avea probleme seriose.
nesimtire
cu 11 ani în urmă (30.04.2014)In locul fanilor din Mures as tacea din gura. Numai gandindu-va la specimenul vostru "Lung" si mi-ar fi rusine. Din pacate, arbitrii au facut ce au vrut la meciul 2 , de frica probabil dupa ce au vazut ca sunt in pericol dupa meciul 1. Oricum, dupa sezonul regulat s-a vazut echipa mai buna, la Pitesti nu ati miscat si daca nu bagam si rezervele va bateam la 30 puncte , iar la Tg Mures de asemenea v-am invins. Daca nu era accidentarea lui Djurkovic si arbitrii , nu aveati nici o snasa. Cat despre comportamentul golanesc al jucatorilor mureseni nu cred ca mai are rost sa vorbim. Ati incercat doar sa incitati in teren si in afara lui, echipa de 2 lei. Cat despre Ziguli , este omul care a adus un titlu la Pitesti, ceea ce voi la TG Mures nici nu ati visat, si nici nu cred ca veti aduce in urmatorii 10 ani. Frustrare maxima , si cu asta veti ramane ...
!
cu 11 ani în urmă (30.04.2014)Ii facem statuie si lui si lui Lungu, Iacobescu, Cristescu (sa nu zica cei care stiu secrete ca nu il mentionez)..... Intrebarea ii cine vine cu materia prima!
...
cu 11 ani în urmă (30.04.2014)Vai multumim frumos ca ati bagat rezervele si nu am luat 30 de puncte intr-un meci nesemnificativ din sezonul regulat...sti noua ne place se castigam cand e important si nu traim in trecut ca voi care va mandriti cu un campionat castigat acum 14!!!! ani...cei care isi amintesc stiu in ce imprejurari...asa ca no comment pe acest subiect.
Da oricum noi suntem frustrati, noi care conducem cu 2-0 si vom verge in semifinale si nu voi care acuzati de la arbitrii pana si mama natura pentru nesansa voastra. Asta este bafta la pescuit.
@Gabitzu01
cu 11 ani în urmă (01.05.2014) RaspundeGabitzule nu mai bea atata apa rece ca bag de seama ca ti se urca la cap. Pe langa Jeguli al vostru Lungu este Alba ca zapada :) Tu crezi ca daca a venit Sapera si a facut o echipa frumoasa ati devenit "Pitesti Heat" si gata voi numai castigati si daca pierdeti v-au furat arbitrii sau aveti acceidentati? Pai ce noi cand ne-ati batut acasa ne-am plans ca Ciric nu a jucat sau ca ne-au furat arbitrii? Nu. De ce pentru ca noi stim sa si pierdem ca asa este in sport nu poti castiga intodeauna. Tu chiar credeai ca daca ne-ati batut acasa gata de acum incolo ne trebuie sa ne bateti intodeuana ca voi sunteti Heat din Pitesti? Trezeste-te ca nici noi n-am facut echipa in curtea scolii si pana una alta Sekulovic a fost ales antrenorul Nordului iar Sapera a fost pe post de secund .....Ii faci golani pe ai nostrii mai bine uita-te ce poame ai in ograda ta si apoi uita-te peste gard. L-am vazut pe Ivanovic intretinandu-se cordial cu Djurkovic la ambele meciuri, de fiecare data s-a dus la el si au vorbit amical asa ca mai bine casca ochii si nu inghitii pe nemestecate ce indruga pseudo presedintele Jeguli care habar nu are ce vorbeste si se face de ras printre cunoscatorii de baschet. Mai bine roaga-l sa iti povesteasca cum a fost suspendat de federatie pentru agresarea arbitrilor acum cativa ani si asa poate o sa ai o idee cam cum a castigat Pitestiul titlul acumn XX ani. Tu crezi realizarile (discutabile) din trecutul indepartat ii permit sa se comporte ca un locuitor al epocii de piatra? A frustrare miroase postul tau de la inceput pana la sfarsit.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!