Stiri Juniori U20 Feminin

Hristu Șapera: „La Pitești am petrecut doi ani minunați”

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
04.06.2015

În urmă cu cinci zile Total Baschet anunța în exclusivitate faptul că Hristu Șapera este foarte aproape de a semna un contract cu Steaua CSM EximBank București. Mutarea a fost făcută publică de către site-ul oficial al BCM U Pitești (scmpitesti.ro) care anunță că Șapera a parafat, în cursul zilei de miercuri, înțelegerea cu gruparea stelistă.

La despărțirea de BCM U Pitești tehnicianul a vorbit, pentru aceeași sursă, despre cei doi ani petrecuți în Trivale.

Cei care mă cunosc ştiu că nu folosesc foarte mult reţelele de socializare. Totuşi ţin să mă adresez unor oameni care au tot respectul, admiraţia şi dragostea mea. Acesta este singurul mod în care pot să o fac.

Viaţa ne duce de  multe ori la răscruce de drumuri şi uneori alegerile sunt dintre cele mai dificile. Anul acesta am avut o astfel de decizie de luat şi  vreau să ştiţi că am avut şi multe îndoieli nu asupra destinaţiei, ci asupra locului de unde plec.

Am petrecut doi ani minunaţi, cu trăiri dintre cele mai intense  şi cu învăţăminte cât pentru o viaţă. Dar mai ales am trăit doi ani alături de nişte oameni minunaţi, care nu au cerut nimic în schimb, au oferit dragostea, bucuria şi energia lor indiferent dacă lucrurile au mers bine sau rău. Împreuna am făcut din BCM U o echipă unanim respectată şi apreciată pentru profesionalism şi seriozitate.

Mulţumesc tuturor colaboratorilor mei din aceşti doi ani, staff-ului tehnic şi administrativ pentru că m-au ajutat necondiţionat cu toată forţa şi priceperea lor. Îi mulţumesc în special domnului Ziguli pentru că el a fost cel care mi-a acordat şansa de a vă cunoaşte pe toţi.

Vreau să le mulţumesc tuturor celor care s-au luptat şi se luptă pentru existenţa acestei echipe. Eforturile financiare sunt mari şi Piteştiul este norocos că încă se găsesc oameni dispuşi să înţeleagă şi să păstreze viu acest fenomen.

Dar mai ales, vreau să vă mulţumesc dumneavoastră, celor care ne-aţi susţinut în tot acest timp. Pe unii am avut plăcerea şi bucuria să îi cunosc personal, pe alţii doar i-am auzit şi i-am simţit la meciuri. Cu toţii aţi arătat că puteţi muta munţii din loc cu energia voastră. Veţi rămâne mereu în inima mea pentru tot ceea ce aţi făcut pentru echipă, dar mai ales pentru tot ceea ce sunteţi.

Ştiu că această echipă va avea şi în continuare susţinerea dumneavoastră necondiţionată şi, indiferent în ce postura mă voi întoarce la Piteşti, rămâneţi parte din sufletul meu.

Conform statisticilor Total Baschet, Hristu Șapera a desfășurat 75 de meciuri alături de BCM U Pitești, având un bilanț pozitiv de 39 de victorii și 36 de înfrângeri.

1 comentariu la aceasta stire:
  • FC Argeș Pitești Shakall :

    B.C.A.
    nu stiu ce va urma la Pitesti, dar sa speram ca va veni cu adevarat cineva care va vrea sa faca treaba, sezonul trecut oricum mai in fiecare meci am pornit cu -15 puncte, nu mi-a placut deloc atitudinea lui Sapera, in retur parca de abia astepta sa se termine capionatul sa ia vacanta, total neprofesionist, mai slab in toate privintele decat Costescu si ca joc al echipei si ca rezultate

    cu 10 ani în urmă (04.06.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!