Sâmbătă, BCM U Pitești va disputa prima partidă a sezonului 2015/2016 al Ligii Naționale de Baschet masculin. Argeșenii o vor întâlni la Sala Sporturilor Trivale pe SCM U Craiova.
Partida a fost prefațată de către Jovica Arsic, tehnicianul formației alb-violete.
Va fi un joc dificil, asta este foarte clar. Nu o să avem meciuri uşoare în campionat. Fiecare echipă va încerca să facă orice pentru a se impune. Eu mă aştept la un meci complicat, dar sper să ne putem impune jocul şi să obţinem victoria. În campionat, vom lua fiecare meci în parte, ne vom analiza adversarul şi vom merge să câştigăm. Ar conta mult pentru noi să putem începe acest sezon cu un succes în faţa Craiovei. Cunosc formaţia de acolo, cunosc antrenorul, dar şi o parte dintre jucători. Am studiat bine această echipă.
Cred că putem să terminăm foarte sus campionatul. Este un lucru pe care mi-l doresc foarte mult. De aceea vreau să creştem de la meci la meci. La returul din Cupă cu Dinamo am fost mult mai buni decât la Bucureşti. Este important ca şi jucătorii să înţeleagă că trebuie să evolueze de la meci la meci şi aici mă refer la toată echipa, nu doar la jucătorii străini sau la cei români. Referitor la acea penalizare, eu nu cunosc prea multe detalii, dar nu stau să mă gândesc de fiecare dată că vom porni cu trei puncte în minus. Treaba noastră este să jucăm, să intrăm pe teren să încercăm să ne impunem în fiecare meci şi după aceea vom vedea unde am ajuns. Aceasta este gândirea pe care vreau să o implementez.
Referitor la calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, sârbul a declarat:
Am trecut de prima etapă din Cupa României, am ajuns în sferturi, dar acolo vom mai juca abia peste trei luni. Nu ştiu ce se va mai întâmpla până atunci. Să nu uităm că aici vorbim şi despre aportul jucătorilor români. Este regulă să avem doi jucători români pe teren tot timpul, aşa că lucrurile pot varia foarte mult. Şi aici este foarte important ceea ce se va întâmpla. Avem nişte jucători români buni, dar pe care trebuie să îi creştem şi mai mult şi să le oferim toată încrederea noastră.
În final, Arsic a felicitat publicul piteștean și a făcut un apel către suporteri, să fie sâmbătă alături de echipă.
Trebuie să spun faptul că am fost impresionat de atitudinea suporterilor. Aceştia au fost extraordinari la meciul cu Dinamo. Este un lucru minunat să te poţi baza pe asemenea suporteri pentru că ei te pot motiva în momentele grele ela meciului. Avem nevoie de aportul lor şi la meciul de sâmbătă şi nu numai. O să avem şi momente mai complicate şi ne dorim ca aceştia să nu ne părăsească. Îi aşteptăm în număr cât mai mare la meciul de sâmbătă şi ne dorim să putem obţine împreună o victorie frumoasă.
Meciul dintre BCM U Pitești și SCM U Craiova va fi transmis în direct de Digi Sport 2.
2 comentarii la aceasta stire:
Cu siguranta
cu 9 ani în urmă (03.10.2015) RaspundeVom fi acolo cu totii, cu siguranta !
Pitesti
cu 9 ani în urmă (03.10.2015) RaspundeIn-afara de Ross si Mladenovic ceilalti jucatori nu-mi spun nimic!....Blidaru daca avea valoare ramanea la Steaua!....fara suparare!...in rest,mult succes Pitestiului(dupa meciul cu Craiova) si o clasare care sa le permita participarea in PO!
Hai Craiova!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!