Etapa a 4-a din faza a II-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin programează la Pitești duelul dintre BCM U și Gaz Metan Mediaș. Lupta pentru victorie va demara de la ora 18:00, în Sala Sporturilor din Trivale.
Un joc extrem de important pentru cele două echipe în economia salvării de la retrogradare. Înaintea acestui joc, BCM U Pitești ocupă penultimul loc cu 31 de puncte, în timp ce Gaz Metan este ultima cu 29 de puncte. Ambele formații au mare nevoie de victorie pentru a nu pierde din vizor pe BC Timișoara, echipa aflată pe primul loc de deasupra liniei.
BCM U Pitești vine după un eșec pe terenul lui Phoenix Galați, care i-a neutralizat șansele la play-off. De partea cealaltă, Gaz Metan a învins pe teren propriu pe Energia Târgu Jiu, însă jocul medieșenilor nu a fost unul entuziasmant.
În precedentele două întâlniri directe din acest sezon, BCM U Pitești avut câștig de cauză de fiecare dată în fața lui Gaz Metan. Piteștenii s-au impus cu 114-92 la Mediaș, iar pe teren propriu au învins cu scorul de 97-74.
De la ultima întâlnire, ambele echipe au suferit modificări importante la nivelul loturilor de jucători. De la Pitești au plecat Ron Ross, Tauras Jogela și Vyacheslav Bobrov și au sosit în schimb Jamar Diggs, Mike Lee și Vicent Hunter. De la Mediaș au plecat Aliaksandr Pustahvar, Aleksandr Tishchenko și Mihai Gavrilă și au sosit Ionuț Drăgușin, Paul Graham, Uros Petrovic și Mirel Dragoste.
Așadar, în partida de miercuri, ambele echipe au o singură variantă și anume victoria. Rămâne de văzut care dintre echipe va gestiona mai bine importanța meciului și își va impune puncte de vedere, chiar dacă pe hârtie echipa gazdă pleacă cu un mic avantaj.
foto: BCM U Pitești
5 comentarii la aceasta stire:
Pitesti
cu 9 ani în urmă (08.03.2016)Victoria e clar obiectivul. Nu cred ca e un mic avantaj, ci unul mai mare, valoarea jucatorilor e net superioara. Dar rezultatul ne va spune asta. Hai Pitesti!
andrew
cu 9 ani în urmă (08.03.2016)Și în meciului cu Galați ați avut o echipa net superioara și totuși ați pierdut. Sper sa se întâmple la fel. Hai gazu!
...
cu 9 ani în urmă (08.03.2016) RaspundeVictoria e obligatorie pentru Pitesti. Daca pierd ii vad retrogradati impreuna cu Energia.
BCM U
cu 9 ani în urmă (08.03.2016) RaspundeValoric intr adevar suntem peste. Dar nu suntem deloc omogeni. Singurul jucator strain care a inceput sezonul cu noi si se afla si acum in lot este Mladenovici. Digs, Bakici si Hunter sunt de 2 saptamani la noi. Max in ultimele 2 meciuri nu a jucat nimic, ma mira faptul acesta! Relatiile de joc sufera foarte mult la noi. Sper totusi sper sa o scoatem la capat anul acesta. GoBCMU!
Meci...
cu 9 ani în urmă (08.03.2016) RaspundeDacă câștigăm acest meci putem spera din nou la salvare. Cu o înfrângere suntem adio. Nu căd de ce ar fi Piteștiul mai bună decât noi la momentul de față!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!