BCM U Piteşti va începe returul Ligii Naţionale de Baschet masculin alături de un nou jucător. Sasha Bratic este transferul efectuat de piteşteni în această perioadă. Baschetbalistul sârb soseşte de la Feni Industries, din Macedonia. În acest sezon al a avut medii de 13.1 puncte, 3.1 recuperări, 1.8 pase decisive şi 1.1 intercepţii pe meci.
Bratic a venit cu gânduri mari la Piteşti şi speră să îşi ajute cât mai mult echipa în meciurile ce vor urma şi astfel formaţia să termine întrecerea între primele opt echipe ale campionatului.
Am făcut primul antrenament alături de echipă şi eu chiar mă bucur că am reuşit să ajung aici. Am căutat şi eu câteva informaţii despre echipa de aici şi am văzut care sunt şi colegii mei de echipă şi mă bucur foarte mult pentru faptul că avem câţiva jucători din Serbia. Eu sper să putem face meciuri cât mai bune. Îmi doresc să putem să acumulăm cât mai multe puncte şi să ajungem cât mai sus în clasament. După calculele mele şi din ce am aflat şi eu nu suntem pe un loc de play-off, aşa că trebuie să tragem mult mai tare în retur pentru a ajunge între primele echipe din campionat. Eu sper să joc cât mai bine. Vă daţi seama că aceasta este o provocare şi pentru mine pentru că nu am mai jucat niciodată în România şi trebuie să mă acomodez repede cu noul antrenor, cu noi colegi de echipă, dar ştiu că pot să fac acest lucru. Eu sper să pot să joc cât mai bine cu putinţă.
Despre domnul Costescu nu pot să spun prea multe. Numai că eu îmi doresc ca şi acesta, dar şi restul oamenilor de la echipă să fie mulţumiţi de randamentul meu. Nu ştiu dacă voi putea în meciul cu Oradea. Totul depinde de antrenorul nostru şi dacă acesta mă va trimite pe teren, eu sper să pot să joc cât mai bine.
În prima etapă a returului Ligii Naţionale de Baschet masculin, BCM U Piteşti va primi vizita celor de la CSM Oradea.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!