Stiri Juniori U20 Feminin

Sorin Căprărescu: "Întâlnim o echipă bună, o echipă solidă"

Lucian Călinescu

Lucian Călinescu
13.11.2012

Foto: Mihai Neacşu

BCM U Piteşti se va deplasa în Belgia pentru partida contra celor de la Okapi Aalstar, meci contând pentru etapa a doua a grupelor FIBA EuroChallenge. În prima etapă, BCM U Piteşti a cedat partida de pe teren propriu contra celor de la Paris Levallois cu scorul de 75-91, în timp ce, Okapi Aalstar a obţinut o victorie importantă în deplasarea de la Mons, învingând cu scorul de 84-77.

TotalBaschet a luat legătura cu Sorin Căprărescu, managerul echipei piteştene. Acesta speră ca echipa să joace un baschet cel puţin la fel de bun ca în primele două sferturi din meciul cu Paris Levallois.

Meciul cu Ploieştiul a fost un meci greu. Am jucat contra campioanei României, contra unei echipe bune. Ei au venit după înfrângerea din Finlanda şi au venit cu gândul de a câştiga la Piteşti deoarece nici ei nu sunt într-o situaţie foarte bună în clasament. Iată că ei au reuşit să învingă. Pentru noi a venit iarăşi o înfrângere ca şi celelalte, în ultimele 2 minute şi jumătate de joc. Sperăm ca în următoarele meciuri să nu se mai întâmple acest lucru. Trebuie să luăm măsurile necesare deoarece în ultimele 2 minute de joc, jucătorii se blochează şi nu mai respectă indicaţiile de joc.

Referitor la meciul din Belgia, întâlnim o echipă bună, o echipă solidă, care după calculele hârtiei pleacă cu şansa a treia în grupă. Noi plecăm cu şansa a patra în această grupă. Sperăm să jucăm un baschet cel puţin la fel de bun ca în primele două sferturi din meciul cu Paris Levallois şi de ce nu, să menţinem acest ritm în toate sferturile. Avem şi indisponibilităţi. Avem o problemă cu Calotă care a primit o lovitură în coapsa piciorului drept şi nu o să facă deplasarea în Belgia. Este o accidentare destul de gravă dar sper să îşi revină cât mai repede. 

Okapi Aalstar va întâlni BCM U Piteşti, marţi (13.11) cu începere de la ora 21:30.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!