Într-un meci contând pentru etapa a 15-a a Ligii Naționale de Baschet masculin, BCM U Pitești a fost învinsă pe teren propriu de U Mobitelco Cluj-Napoca cu scorul de 72-77, astfel piteștenii terminând turul cu un bilanț de 7 victorii și 8 înfrângeri.
Iată ce a declarat antrenorul celor de la BCM U Pitești, Tudor Costescu, la finalul partidei:
Am ratat o ocazie bună de a termina turul pe locul al șaptelea. Nu am avut cel mai bun meci, ne-a fost foarte greu să mobilizăm jucătorii ținând cont de uzura apărută și acest lucru s-a văzut fiindcă în anumite momente când am avut unele sarcini tactice nu am putut să ne ținem de ele. În continuare sunt jucători care fac erori în faza defensive, dar chiar și în această situație eu le găsesc scuze. Popovic nu știu dacă a făcut 30% din antrenament tot anul, Albijanic nu s-a antrenat de 8 zile iar eu l-am forțat pentru a se odihni Kinloch, Neguț nu poate să atingă mingea și cu toate acestea am fost aproape de o victorie. Sunt foarte surprins că ne-au dominat categoric la recuperări. Din punct de vedere statistic, în afară de recuperări, am fost peste ei.
Îmi pare rău că am ratat șansa de a urca în clasament. Șanse vor mai fi și în retur. Echipele grele o să ne vină acasă, unde nu cedăm ușor.
BCM U Pitești termină turul Ligii Naționale de Baschet masculin pe poziția a 10-a a clasamentului cu un total de 22 de puncte.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!