Stiri Juniori U20 Feminin

Tudor Costescu: “Mai avem 13 finale de jucat”

Lucian Călinescu

Lucian Călinescu
19.01.2013

BCM U Piteşti se va deplasa la Bucureşti pentru partida contra celor de la CS Dinamo, în cadrul etapei a 18-a a Ligii Naţionale de Baschet masculin. În etapa anterioară, piteştenii au cedat pe teren propriu întâlnirea contra celor de la SCM Craiova cu scorul de 73-83. În acest moment, echipa antrenată de Tudor Costescu se află pe poziţia a 11-a a clasamentului cu un total de 24 de puncte, având un bilanţ de 7 victorii şi 10 înfrângeri.

Iată ce a declarat Tudor Costescu, tehnicianul celor de la BCM U Piteşti, referitor la partida de sâmbătă dar şi la situaţia de la echipă după meciul pierdut contra Craiovei:

Ce părere aveţi despre meciul pierdut contra Craiovei?

Nu am reuşit nici etapa trecută să câştigăm, din păcate. A fost al doilea meci foarte important pentru noi din retur. Cauzele de data aceasta sunt strict baschetbalistice. Am jucat din nou bine o perioadă de timp, nu am reuşit să fim constanţi 40 de minute. Permitem adversarilor să înscrie în momentele importante, dar nu din lipsă de dorinţă ci pur şi simplu dintr-o lipsă de organizare care devine cronică la noi din păcate.

Echipa are un start de an ratat…

Din păcate obiectivul referitor la Cupa României l-am pierdut. Se pare că ne îndepărtăm şi de obiectivul din campionat, dar calcule mai putem să facem că şanse mai avem să accedem în play-off. Eu sunt convins că la potenţialul echipei noastre şi aşa cum am făcut-o în turul campionatului, în anumite meciuri, avem posibilitatea să învingem orice echipă. E datoria noastră să schimbăm această situaţie pentru că tot noi am ajuns aici. Drumul către play-off este din ce în ce mai greu dar suntem hotărâţi să îl parcurgem.

Mai speraţi la playoff?

Da. Cât timp şanse matematice sunt noi sperăm. Observaţi că anul acesta în campionat orice rezultat este posibil, echipe mai puternice ca noi pierd neaşteptat, echipe mai slab cotate ca noi câştigă neaşteptat, de ce nu am face şi noi surprize... Ţinând cont şi de programul pe care îl vom avea în campionat, suntem îndreptăţiţi să sperăm la un număr de victorii care să ne asigure calificare în play-off la final. Este foarte greu, din ce în ce mai greu. Practic aveam 15 finale de jucat la începutul returului, am pierdut 2 şi mai avem 13 de jucat. Nu dezarmăm. Este datoria noastră să încercăm, fiindcă aşa cum am zis ne aparţin aceste eşecuri, ni le asumăm.

Cum a fost primul meci pentru Sasha Bratic?

Sasha este un jucător cu experienţă, s-a văzut. Aduce siguranţă. Nu este familiarizat încă cu sistemul de joc, lucrurile se vor pune la punct. Este un jucător în care eu am încredere şi în anumite momente chiar a demonstrat că poate să ajute echipa, o să o facă pe tot parcursul timpului pe care îl va parcurge pe teren. La primul meci probabil că şi emoţiile şi-au spus cuvântul.

Echipa rămâne în acelaşi efectiv?

Vom rămâne în acelaşi efectiv. E târziu să facem schimbări, nici nu mi le mai doresc de altfel. Am încredere în potenţialul jucătorilor şi e datoria mea să îi fac să dea randament maxim. Până în momentul de faţă nu am avut cel mai fericit parcurs, dar valoarea jucătorilor rămâne aceeaşi.

Ce aşteptări aveţi de la partida cu Dinamo?

Şi eu au operat nişte transferuri şi s-ar putea ca la jocul cu noi să aibă 3 americani pe teren. Deci din nou, cu şansa proverbială care ne caracterizează ajungem în loc să avem un meci mai uşor să ne batem pentru a obţine victoria. Ne trebuie o victorie cu ultima clasată care nu are nici un succes în campionat. În mod normal ar trebui considerată o victorie, dar poate nu va fi aşa facilă cum au avut-o şi celelalte echipe.


Partida dintre CS Dinamo şi BCM U Piteşti va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 18:30.

Foto: Laura Haraba 

1 comentariu la aceasta stire:

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!