Fotografie cu titlu ilustrativ

Pe parcursul lunilor trecute fotbaliștii din Premier League au fost protagoniștii unei anchete organizată de prestigioasa revistă FourFourTwo. La încheierea acesteia titlul articolului în care au fost prezentate rezultatele a fost "Avertisment! Acest număr conţine ceea ce jucătorii gîndesc cu adevărat..."

De ce un astfel de titlu?

Pentru că un om normal s-ar îngrozi de ce anume sunt în stare fotbaliștii din Premier League. O consecință firească a faptului că au niște venituri de-a dreptul indecente în raport cu restul societății din care fac parte. De plictiseală, de curiozitate sau din orice alt motiv pentru care un om care judecă prin prima altor valori și nu cele ale statutului pe care îl oferă cariera de fotbalist profesionist dezaprobă un astfel de mod de gândire, un astfel de stil de viață.

Însă nu despre faptul că mai mult de jumătate dintre jucătorii din Premier League consumă cocaină în vacanțe sau că unul din șapte fotbaliști participă activ la trucarea unor meciuri, ori că 25% dintre fotbaliști se tem să-și dezvăluie orientarea sexuală am să vorbesc. Nici despre faptul că e obligatoriu să faci orice pentru a obține un penalty sau un beneficiu nemeritat pe seama deciziilor arbitrilor. Nici că nesimțirea unora este atât de mare încât să susțină că din fotbal nu se câștigă mulți bani ori de faptul că se folosesc de statutul lor de fotbaliști pentru a ajunge în așternuturile diferitelor femei faimoase și frumoase.

Vreau să notez însă faptul că 54% dintre jucătorii care au participat la această anchetă sunt de părere că important este ca ei să joace bine. Rezultatul echipei este mai puțin important.

Fiecare este liber să interpreteze acest lucru așa cum dorește, însă fiind vorba despre un sport colectiv eu ajung la următoarea concluzie: important este să-ți menții cota! La sfârșitul sezonului să ai o statistică și o contribuție suficient de importantă încât la renegocierea contractului să încasezi cel puțin la fel de mult bani. Contează prea puțin dacă echipa își atinge obiectivele. Tu ca jucător, ca individ, să-ți faci treaba în așa fel încât publicul să te dorească, să vinzi, să fii pe placul majorității. Nu contează dacă din egoismul tău echipa are de pierdut mai mult decât de câștigat. Cota proprie e tot ce contează!

Acum n-am să trec la baschetul românesc. Însă, în opinia mea această gândire (mă refer exclusiv la menținerea propriei cote) se aplică și în baschet. Se aplică și la nivel de Liga Națională de baschet masculin. N-am să exemplific, dar asta nu înseamnă că nu am propriile idei cu privire la unii jucători. 

Un lucru e cert, succesul unei echipe depinde foarte mult de valoarea intrinsecă din punct de vedere pur baschetbalistic a jucătorilor. Dar, ea nu este nicidecum decisivă. Decisiv este modul în care jucătorii de certă valoare înțeleg să joace în folosul echipei. Dacă nu vor face sacrificii, din punct de vedere statistic sau chiar din punct de vedere al implicării în faze ale jocului care nu aduc atât de multă vizibilitate precum finalizare, atunci ei vor rămâne jucători de certă valoare care însă nu vor fi niciodată jucători de echipă. Când ești unul dintre cei mai buni jucători din echipă e normal să-ți dorești să fii cel mai vizibil în teren, să ai șansa de a-ți menține sau ridica valoarea pentru că ea îți aduce beneficii de natură materială. Ceea ce e normal și de înțeles. Însă până la un anumit punct. Până la urmă poți să insiști pe această latură, în calitate de jucător până într-un punct în care acest lucru afectează în mod negativ rezultatul echipei. Câți însă au simțul măsurii? Câți înțeleg să accepte de la un anumit punct să joace în echipă? Câți dintre ei pot să joace în echipă?

Sper că v-am dat un motiv de gândire.