La finalul sezonului 2021-2022, primul jucat de Dragoș Diculescu în străinătate, acesta a participat la un ”exit-interview”, în care, alături de antrenorii de la Landstede Hammers Zwolle, a analizat stagiunea care trecuse și a discutat despre ediția 2022-2023.

Și-a propus să își îmbunătățească eficiența, să obțină mai multe faulturi și, implicit, mai multe libere. Chiar dacă Dragoș nu este un fan al cifrelor și al statisticilor, acestea arată că și-a îndeplinit obiectivele. Tânărul baschetbalist român înscrie mai multe puncte, dă mai multe pase decisive, obține mai multe intercepții și ajunge mai des la linia de libere, având procentaje mai bune atât la aruncările de un punct, cât și la cele de două puncte.

„Termenul de „mulțumit” nu prea face parte din vocabularul meu pentru că încerc să mă provoc cât mai mult. Sunt încântat de ce am realizat, dar mulțumit 100% nu sunt în niciun moment pentru că întotdeauna există lucruri pe care aș fi putut să le fac mai bine. Cred că parcursul este bun și că direcția este cea pe care mi-o doresc. Mici ajustări în anumite situații, mici îmbunătățiri care vin odată cu experiența puteau să facă lucrurile mult mai bune pentru mine, însă trebuie să fiu bucuros și recunoscător de ce am reușit să obțin până acum”, ne-a explicat Dragoș, într-un interviu exclusiv acordat site-ului nostru.

Diculescu știe că mai are mult de lucru și își propune să devină cât mai versatil pe teren, să aibă la dispoziție mai multe arme pe care să le poată folosi. Tocmai de aceea, folosește fiecare oportunitate pe care o are pentru a acumula informații care să îl ajute în dezvoltarea sa. L-a urmărit foarte mult pe Kobe Bryant, a învățat de la el că viața de sportiv presupune sacrificii și că există momente bune, dar și momente proaste. De asemenea, a fost impresionat de pasiunea superstarului de la LA Lakers, care a făcut ca multe lucruri care păreau grele să devină ușoare.

Ce jucători urmărește Dragoș în acest sezon

În prezent, o dată pe sezon, Dragoș își alege 5-6 jucători, atât de la echipe de NBA, cât și de la formații din Euroligă, și își propune să îi studieze, să îi urmărească mai atent pentru a învăța de la ei.

Sezonul acesta îi am în vizor pe Krunoslav Simon și pe Fabien Causeur, doi stângaci. Eu sunt fan Lakers și atunci, indirect, fără să îmi doresc, îl urmăresc și pe LeBron James. Dintre jucătorii de mâna stângă, îi urmăresc pe D'Angelo Russell, pe Mike Conley. Poate că unii vor râde când spun asta, dar Joe Ingles este unul dintre jucătorii cu care simt că mă aseamăn, dat fiind stilul lui de joc. Încerc să urmăresc jucători de mână stângă, deoarece foarte multe mișcări ale lor, când încerc să le transpun pe teren, vin mult mai fluid și mai natural.

Chiar dacă sună clișeic, Dragoș este de părere că dacă iubești ceea ce faci, nu vei munci nicio zi din viața ta. Baschetbalistul în vârstă de 23 de ani nu se simte captiv într-un proces care nu îi place, ci se trezește bucuros pentru ceea ce urmează, fie că e vorba de un meci, de un antrenament cu echipa sau de o ședință de individualizare. Face un duș rece, mănâncă același mic dejun de ani de zile și apoi, dacă are timp liber, îl folosește pentru alte pasiuni, însă majoritatea sunt conectate cu baschetul.

Studiez online, la Barcelona, partea de nutriție sportivă. Este ca un al doilea hobby al meu. Am avut beneficiul de a trece prin multe momente dificile care, în primul rând, m-au clădit și, în al doilea rând, m-au făcut să înțeleg cum îmi funcționează corpul. Mereu, când mă accidentam, apărea întrebarea „de ce se întâmplă asta?”. Așa s-a dezvoltat o pasiune legată de funcționarea corpului uman și de partea mentală, de psihologie. Încerc să acumulez cât mai multe informații pe care să le aplic pentru a avea o carieră longevivă.

Sigur că Dragoș beneficiază de un centru de baschet cu facilități excelente, are condiții foarte bune și nu mai trebuie să se îngrijoreze, precum în România, dacă va găsi sala liberă pentru antrenamente suplimentare. De asemenea, antrenorii din Olanda au o abordare interesantă în pregătirea meciurilor. Aceștia încearcă să colaboreze cât mai mult cu jucătorii, să îi implice în tot procesul, să le asculte opinia și să le ceară părerea în legătură cu apărarea unui anumit adversar sau cu felul în care ar trebui să exploateze o portiță în defensivă.

Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu întrebat: „Dragoș, ai jucat împotriva jucătorului ăstuia, cum crezi că trebuie să îl apărăm?” Asta mi-a oferit un sentiment de responsabilitate. În momentul în care eu împreună cu antrenorul suntem pe aceeași lungime de undă și hotărâm că asta este tactica pe care vrem să o facem, este mult mai puternic sentimentul de responsabilitate pentru că știu că am contribuit și eu la luarea acelei decizii. Mă face să fiu mai implicat în fenomen pentru că asta înseamnă că mă uit mult mai mult la meciuri.

Campaniile sociale au un rol esențial în dezvoltarea sportului din Olanda

În același timp, Dragoș are un sentiment de responsabilitate mai accentuat și datorită faptului că, în această vară, a fost numit căpitanul echipei. Din lotul de sezonul trecut au rămas doar trei jucători așa că această atribuție a venit oarecum natural. Diculescu se bucură de impactul pe care îl are asupra colegilor săi, de faptul că îi poate ajuta să se integreze și de momentele în care le dă sfaturi, iar aceștia devin mai buni.

De asemenea, rolul de căpitan vine cu anumite responsabilități și în afara terenului, acolo unde Dragoș devine un ambasador al clubului. În Olanda, sportul este profund conectat cu activități sociale, iar comunitatea unei echipe crește prin întărirea relațiilor dintre jucători sau staff și sponsori sau suporteri. De-a lungul ultimului an și jumătate, Zwolle a avut mai multe meciuri pe diferite tematici, fie că a fost vorba de războiul din Ucraina, de Special Olympics sau de copiii din orfelinate. Dragoș a fost contactat de o agenție care se implică în Ucraina, în contextul războiului din acea țară, iar tânărul jucător român a devenit ambasador al acestei agenții, făcând diferite acțiuni în direcția asta.

Deși meciul se termină la ora 8, tu ajungi acasă pe la 10, 10 jumate pentru că trebuie să îți îndeplinești și partea socială: să vorbești cu sponsorii, să te joci cu tinerii care vor să arunce la coș după meci sau să dai autografe. Pe mine m-a făcut mândru, m-a responsabilizat și m-a făcut să înțeleg că să fii jucător de baschet nu înseamnă doar ce faci, pe teren, în cele 20, 30, 40 de minute cât ești activ, ci înseamnă mult mai mult. Cum socializezi cu sponsorii, cu fanii, cum poți tu, prin clinicurile pe care le faci cu copiii în zilele tale libere, să reușești să îi convingi pe acei copii, în primul rând, să facă baschet și să iubească baschetul pe care școala noastră de la Landstede Hammers îl practică și îl propune.

Sigur că nu e ușor ca, după o înfrângere dureroasă, în loc să mergi acasă și să încerci să uiți de ce s-a întâmplat, să trebuiască să vorbești cu sponsorii și cu fanii sau să afișezi un zâmbet și să joci baschet cu niște copii. Mai ales că Dragoș vine dintr-o țară în care oamenii se raportează la înfrângeri ca la un eșec total, ca și cum pierderea unui meci va aduce sfârșitul lumii. Însă, paradoxal, faptul că jucătorii petrec timp cu sponsorii și cu fanii îi face pe aceștia din urmă să îi cunoască mai bine pe baschetbaliști, să înțeleagă că au dat totul, poate chiar să afle de anumite probleme care, indirect, și-au pus amprenta asupra jocului și astfel să devină mult mai îngăduitori. Practic se formează o comunitate în care meciurile echipei de seniori nu sunt puse pe un piedestal.

În România, dacă pierdeam un meci, toată lumea era supărată pe mine. Era o stare foarte mare de nervozitate, anxietate și așa mai departe. Însă, pe măsură ce trecea timpul, începeam să înțeleg de ce sunt multe lucruri care sunt mai presus decât baschetul. Copilului care aruncă mingea la coș nu îi pasă dacă Dragoș sau Landstede Hammers a pierdut sau nu meciul. El se bucură de sportul respectiv. Într-un fel sau altul, jucându-mă cu acel copil baschet, mă apropii din ce în ce mai mult de versiunea mea inițială. Anume, pasiunea pentru baschet nu depindea mereu de a câștiga sau de a pierde, cât depindea de iubirea pentru sport în sine. Da, știu că am pierdut și că n-am făcut ceea ce trebuie dar, pe viitor, o să fiu mai bine dacă voi continua să am acea pasiune – pasiunea copilului care, indiferent dacă pierde sau nu, se duce, ia mingea și se joacă. Baschetbalistul nu mai este pus pe un piedestal de neatins astfel încât fanii să îl idolatrizeze, ci îl văd mai mult ca pe un om cu care poți interacționa, cu care poți comunica. Automat îi poți înțelege și greșelile, poți înțelege că e uman. De foarte multe ori avem impresia că sportivii de performanță sunt niște zei care nu au defecte, probleme sau drame și nu trec prin anxietăți sau prin situații mai dificile.

Provocarea este în momentul în care ieși din zona de confort

Acest mod diferit de raportare la eșec nu înseamnă că Dragoș și colegii săi nu își propun lucruri mari de la acest sezon. Zwolle a izbutit anul acesta să se califice pentru a doua oară la rând în „grupa de aur”, terminând campionatul olandez pe poziția a treia. De asemenea, echipa antrenată de Herman van den Belt s-a calificat în finala Cupei Olandei, care va avea loc astăzi, 12 martie, la ora 17:00. Dragoș își dorește ca trupa la care joacă să obțină acest trofeu pentru prima oară în istoria clubului și, de asemenea, își propune ca Zwolle să adune cât mai multe victorii în faza a doua a campionatului și să se califice în playoff.

În același timp, baschetbalistul originar din Capitală se bucură de experiența pe care o țară străină i-o oferă, încearcă să iasă cât mai mult din zona de confort și să își dezvolte jocul așa încât să devină un sportiv complet. Astfel, Dragoș a devenit un model pentru tinerii jucători care își doresc să performeze în străinătate și pe care îi încurajează să aspire să ajungă cât mai sus.

Dacă trăiești prea mult timp în zona de confort și lucrurile sunt ok și vin de la sine, înseamnă că nu te împingi să ajungi mai sus și să faci lucruri mărețe. Cred că trebuie să înceapă, în primul rând, de la juniori și cred că cei tineri trebuie să își dorească să experimenteze viața afară – să fii străin pentru cei din jur, să nu-ți vezi familia zilnic, să nu-ți auzi limba ta, ci pur și simplu să fii străin și să trebuiască să performezi. Asta te ajută să crești ca om, în primul rând. Mi-aș dori ca din ce în ce mai mulți tineri să-și dorească să facă pasul respectiv pentru a ieși din zona lor de confort. Da, sunt echipe în România care pot să le ofere o stabilitate din anumite puncte de vedere, însă provocarea este în momentul în care ieși din această zonă și ceri mai mult de la tine.

*foto: Orange Pictures