Stiri Cupa României Masculin

Surse. Alexandru Olah își continuă cariera la CSO Voluntari

Surse. Alexandru Olah își continuă cariera la CSO Voluntari

Conform surselor noastre, CSO Voluntari a efectuat un nou transfer pentru sezonul 2023/2024 din Liga Națională de Baschet Masculin, formația ilfoveană urmând să se bazeze pe serviciile lui Alexandru Olah.

Pivotul în vârstă de 29 de ani sosește de la Rapid București, club pentru care a evoluat pe parcursul sezonului 2022/2023 și a contribuit pentru clasarea pe locul 4. În cele 36 de meciuri din campionat alături de giuleșteni, Olah a adunat medii de 9.8 puncte, 5.1 recuperări, 1.6 pase decisive, 0.8 capace și 0.6 intercepții. În cele aproape 24 de minute pe meci petrecute pe parchet, românul a contribuit cu 61.3% procentaj la două puncte, fiind printre jucătorii eficienți la acest capitol în LNBM.

Cifrele pivotului au fost mai bune în Cupa României, acolo unde în trei apariții a stat cu 11.7 puncte, 7.7 recuperări, 2.0 assist-uri și 1.3 capace. Olah a contribuit cu peste 60% procentaj la două puncte în competiția amintită și cu 50% din spatele arcului de cerc.

Experiența de la Voluntari va fi a patra în România la nivel de seniori pentru pivot, după jocurile alături de U-BT Cluj, SCM Timișoara și Rapid. Olah a petrecut primul sezon în LNBM în 2017/2018, după care a revenit în 2020/2021 și de atunci joacă în mod constant în întrecerea internă.

Fosta vicecampioană este cea mai activă pe piața transferurilor până în momentul de față, Titus Nicoară, Laszlo Polyak și Cristian Cotoară fiind anunțați înaintea lui Alex Olah pentru sezonul viitor. Ilfovenii îi au sub contract pe Lucas Tohătan, Robert Dan, Ionuț Voicu și antrenorul Ainars Bagatskis.

*foto: Facebook Baschet Rapid

33 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea returnofthesnek :

    Mda
    Pacat, era omul pe care trebuia sa il ofertam in locul lui Baciu, chiar daca ar fi costat mai mult. Daca ramane Baciu imi dau in cap. Sper sa se concretizeze macar venirea lui Roli.

    cu 10 luni în urmă (12.06.2023) Raspunde
  • Benjamin :

    ...
    Sa se produca un schimb Olah - Torok?
    Daca Rapidul are pretentii la un loc bun in campionat sigur trebuie sa aduca ceva romani buni.

    cu 10 luni în urmă (12.06.2023)
    • Benjamin:

      Torok
      defapt, ma-ndoiesc ca Roli vrea sa colaboreze cu Costescu.

      cu 10 luni în urmă (12.06.2023)
    Raspunde
  • Suporterrrr :

    Torok
    La Constanta. Surse:)

    cu 10 luni în urmă (12.06.2023)
    • U BT Cluj-Napoca myke:

      Torok
      Nu cred ca merge la constanta
      Mai realist pare Rapid sau pitesti
      Cat de sigura este sursa ta ?

      cu 10 luni în urmă (12.06.2023)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      @
      sursele sunt bune, discutiile sunt avansate; acum ca cei de la constanta l-au pierdut pe olah, incearca sa se reorienteze rapid, iar oamenii mari au ramas foarte putini spre deloc.
      pe de alta parte, sunt convins ca rolli ar vrea sa se traga spre casa, dar de vazut cat de tare il doreste oradea...

      cu 10 luni în urmă (12.06.2023)
    • Benjamin:

      @gyke
      S-a reactivat grupul de whatsapp? :)

      cu 10 luni în urmă (12.06.2023)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu gyke :

    @
    a fost activ tot timpul, dar am devenit eu mai intelept :)))

    cu 10 luni în urmă (12.06.2023) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca myke :

    @Gyke
    Ceva la U sau Oradea se stie ? Atat romani cat si straini, la Oradea am auzit ca ar reveni Fometescu

    cu 10 luni în urmă (12.06.2023)
    • ❄️:

      Lee
      Abraham lee e ca și semnat la cluj

      cu 10 luni în urmă (12.06.2023)
    • Silvois:

      ???
      Cine e Abraham Lee?!

      cu 10 luni în urmă (12.06.2023)
    • Ricardo:

      Lee
      Marcus Lee sau LEE MOORE?!?!?!

      cu 10 luni în urmă (12.06.2023)
    • Ricardo:

      Lee
      Marcus Lee sau LEE MOORE?!?!?!

      cu 10 luni în urmă (12.06.2023)
    • U BT Cluj-Napoca sergiu_CMOS:

      Lee Moore
      Lee Moore e un jucător interesant ca profil, însă cu procentaje destul de slabe atât din acțiune cât și la libere (pentru un fundaș)

      cu 10 luni în urmă (13.06.2023)
    Raspunde
  • Suporterrrr :

    U si Oradea
    Nu e doar U si Oradea in tara asta, vrem si de la alte echipe

    cu 10 luni în urmă (12.06.2023) Raspunde
  • BC CSU Sibiu adrianus . :

    U-BT
    Am auzit ca Neal ar avea șanse sa semneze cu U , ce spuneți, oare sa fie adevărat?

    cu 10 luni în urmă (12.06.2023)
    • Benjamin:

      ...
      pot doar sa sper ca ne permitem si cautam jucatori mai buni.

      cu 10 luni în urmă (13.06.2023)
    • Benjamin:

      ..
      De ce cred ca nu ar fi o idee buna:
      - Pe mine nu m-a dat pe spate stilul lui de joc. Sub presiune pare ca nu mai face mare lucru
      - E bun, dar cred ca pentru Eurocup ne trebuie un PG cu impact mai mare, iar Neal nu cred ca e genul acela de PG. E clar mai decisiv decat Shepherd, dar nu stiu daca e suficient.
      - "Macar sa fie ca si backup" - nu cred ca e stilul de PG bun ca si backup intr-o echipa in care probabil nu ai foarte multi jucatori (7 + Petrica). Dupa parerea mea, un backup ar trebui sa fie un combo guard care sa joace si pe pozitia 2 (inclusiv defensiv sa se poata apara la jucatori mai inalti) atunci cand e nevoie, iar Neal nu pare genul de PG care sa poata face asta (ex: Gordic. Nu ca mi-l doresc neaparat in echipa, dar e un jucator care poate face asta chiar daca e PG)

      cu 10 luni în urmă (13.06.2023)
    • CSM CSU Oradea returnofthesnek:

      :)
      Pana va ganditi voi la PG trebuie sa ii cautati si inlocuitor lui Meindl, care a semnat cu Zaragoza.

      cu 10 luni în urmă (13.06.2023)
    • Benjamin:

      Leo
      Pentru mine era destul de clar ca trebuie sa ne luam gandul de la el. Cred ca efortul financiar care trebuia depus pentru a-l pastra era mult prea mare.

      cu 10 luni în urmă (13.06.2023)
    • CSM CSU Oradea returnofthesnek:

      Da
      Nu ajuta nici ca jucatorul a dorit sa plece, la o echipa care are sanse mari de a participa in Eurocup la anul, deci nu are decat de castigat. Exista competitie din partea celor de la Manresa si Andorra, dar sanse bune sunt. Cat despre eventuale schimbari de lot la Oradea gen Neal la CJ sau altundeva, slabe sanse sa stim ceva concret inainte de decizia oficiala a FIBA. Jucatorii straini asteapta aceasta decizie si apoi se vor misca, declansand probabil un efect de domino in ceea ce priveste bugetul cu care ne jucam si lotul de jucatori. Un prim pas important insa ar fi sa-l dorim la fel de mult pe Roli ca si el pe noi, mai ales in contextul in care pe Tarolis sursele din Lituania il dau ca si plecat intr-o liga mai tare (zvon Turcia), dupa ce si-a reconstruit cota buna la Oradea. Ma tem sa nu fim un fel de last resort pentru el, va fi interesant ce se intampla.

      cu 10 luni în urmă (13.06.2023)
    • CSM CSU Oradea returnofthesnek:

      @
      Scuze, nu Andorra vroiam sa scriu, m-am incurcat in tweet-uri :))

      cu 10 luni în urmă (13.06.2023)
    • varu silvois:

      Meindl
      a avut un aport destul de consistent, o piesa grea, ccum am mai spus...deseori prea individualist. Daca pt ramanerea lui la U era necesar sa se bage adanc mana in sacul cu gologani, nu stiu daca ar fi fost o afere f buna, mai degraba vom plusa pt ramanerea lui Cate. Probabil asa s-a si gandit. Cred ca mai sunt nostalgici care spera in revenirea lui Stewart, insa finalul lui de sezon la Napoli a fost unul deosebit. Parca as vrea un Stewart in detrimentul lui Meindl. Dar....povesti si noi sa ne aflam in treaba, adica eu. Mereu U!!

      cu 10 luni în urmă (13.06.2023)
    • varu silvois:

      erata
      scuze si tastatura e in repaus!

      cu 10 luni în urmă (13.06.2023)
    Raspunde
  • Silvois :

    Pasarea malai viseaza ...
    Cred ca PG-ul din dream team-ul nostru de anul trecut, Brown, ar ptea fi o varianta de luat in seama: clar peste Gordic si Sheperd, mie mi se pare clar si peste Neal, nu stiu in ce situatie contractuala si de cota este acum.
    In ce-l priveste pe Meindl, da, a fost bun, dar parca si mie mi-a ramas imaginea lui Stewart ...

    cu 10 luni în urmă (13.06.2023)
    • Bobiciupe:

      adrianus
      Sper sa nu fie adevarat cu Neal. Din pct meu de vedere e un PG de slaba calitate (vezi ce i-a facut Lapuste in finala) Daca vrem performanta in Europa trebuie ceva mult mai de calitate

      cu 9 luni în urmă (15.06.2023)
    • varu silvois:

      Neal
      nu e ceva super profi dar nu poti spune ca ar fi o varianta slaba pt U, pana una alta e peste ce avem noi si in plus jucatorii valorosi nu pprea poti sa-i aduci in tara, din pacate pt ca tara asta nu e ofertanta. Uitati cine ne conduce si ne dam seama cat de reala e zicala ca pestele de la cap se impute, Cand a pplecat Stewart de la U nu a fost din cauza banilor, a plecat la o echipa modesta....dar din Italia, Miorita e vai de ea!

      cu 9 luni în urmă (15.06.2023)
    • Bobiciupe:

      varu silvois
      E mult mai slqb decat Gordic, ca nu as vrea sa il compar cu Brown sau cu Gicu Watson. Stau acum si ma gandesc daca am vazut unul mai slab (fizic) decat el, era unul pe vremea lui Tenter antrenor, parca Wright il chema care mu arunca niciodata de 3. Pe Neal nu il ajuta nici fizicul in aparare, ceea ce Silvasan doreste mult. Nu va veni Neal la Cluj, eu asa zic

      cu 9 luni în urmă (15.06.2023)
    • varu silvois:

      respect parerea
      si eu imi doresc ceva cat mai bun si noi toti de asemenea, Gordici e MVP la mingi pierdute, doar atat as mai completa. Foarte probabil ca Neal sa nu ajunga la Cluj si da...ai dreptate, nu ar fi neaparat o pierdere. Doamne ajuta.

      cu 9 luni în urmă (15.06.2023)
    • Unforgiven:

      Neal
      Nici eu nu cred ca s a luat in calcul vreo secunda aducerea lui la U. Daca ar fi ceva jucatori de transferat de la Oradea mai degraba as crede ca i vb despre Tarolis sau Ogden in cazul in care se adeveresc zvonurile cum ca Stipe si Birce ar fi plecat.

      cu 9 luni în urmă (15.06.2023)
    • Ricardo:

      U BT
      Din ce am înțeles Birce pleacă dar Stipe .ai are contract un an. Au anunțat anul trecut semnarea unui nou contract pe 2 ani!

      cu 9 luni în urmă (15.06.2023)
    • CSM CSU Oradea returnofthesnek:

      Da
      Pe whatsapp Birce e la rapid, parca :)

      cu 9 luni în urmă (16.06.2023)
    • Unforgiven:

      Zvonurile
      Care circula in preajma clubului zic ca singurii straini care vor continua sunt richard si guzman si ca Stipe si ar fi gasit deja alta echipa.

      cu 9 luni în urmă (16.06.2023)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!