CS Edilitate a câștigat titlul în campionatul Republicii Moldova, după o finala tranșată în trei meciuri (3-0), împotriva celor de la CS Casa Noastră.
Iuri Fraseniuc a pregătit gruparea campioană și s-a aflat la prima sa experiență ca antrenor principal. În meciul doi al finalei a fost trecut chiar și pe foaia de joc, dar nu a evoluat vreun minut.
Din lotul lui CS Edilitate a făcut parte și Andrei Calnicenco, jucător ce a câștigat două Cupe ale României (2018, 2020) și o Supercupă (2019). El a făcut parte din staff-ul lui Miguel Angel Hoyo la Sibiu, după ce s-a refugiat în România odată cu startul războiului din Ucraina. În finală, el a avut medii de 17 puncte și 7.3 recuperări.
Un alt nume cunoscut baschetului românesc care s-a aflat în tabăra câștigătoare este cel al lui Vladislav Koreniuk, fost jucător la SCM U Craiova. El a fost de departe cel mai bun jucător al finalei, având medii de 25 de puncte și 14 recuperări.
La CS Casa Noastră a evoluat Vlad Șolopa. El a fost pe teren doar în primele două meciuri, reușind să înscrie 26 de puncte în meciul doi al seriei. În meciul trei a fost trecut pe foaia de joc, dar nu a primit vreun minut.
Final 8 Oradea. Radiografia minutelor în care U-BT Cluj a jucat cu doi auto...
Programul meciurilor din sferturile de finală ale Cupei României
F8 Oradea. Transmisiunile meciurilor de la turneul final al Cupei României
Final 8 Oradea. Radiografia minutelor în care U-BT Cluj a jucat cu doi auto...
F8 Oradea. Transmisiunile meciurilor de la turneul final al Cupei României
F8 Oradea. CS Vâlcea caută să își salveze sezonul la Final Eight-ul Cupei R...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!