Stiri Cupa României Masculin

Andrei Mandache va juca pentru Dinamo în ediția viitoare

Andrei Mandache va juca pentru Dinamo în ediția viitoare

Stagiunea 2020-2021 a fost una dificilă pentru cluburile din București. Nici Steaua și nici Dinamo nu au reușit calificarea în playoff-ul Ligii Naționale, poziția a 8-a a clasamentului fiind adjudecată de către CSM Galați.

În ediția următoare, ambele formații își propun să termine pe un loc mai bun. Drept urmare, CS Dinamo București a anunțat în această dimineață că l-a transferat pe Andrei Mandache, unul dintre cei mai buni jucători români în activitate.

 

Avem plăcerea de a anunța primul transfer oficial pentru sezonul 2021-2022! Rareș Andrei Mandache sosește în Ștefan cel...

Posted by Dinamo Bucuresti Baschet on Wednesday, June 30, 2021

Acesta a evoluat în ultimele trei sezoane pentru rivala CSA Steaua București, iar în stagiunea precedentă a avut medii de 11.7 puncte, 3.9 pase decisive, 3.8 recuperări și 3.0 intercepții. De-a lungul carierei sale, Mandache a mai evoluat pentru CSM Cuadripol Brașov, CS Otopeni, CS Gaz Metan Mediaș, U-BT Cluj-Napoca, CSM Oradea și Keravnos.

Baschetbalistul născut în Arad are în palmares două titluri de campion, cucerite în perioada în care îmbrăca echipamentul lui CSM Oradea.

Andrei Mandache este primul jucător anunțat de către gruparea din Ștefan cel Mare. Antrenorul lui Dinamo în sezonul 2021-2022 va rămâne Hristu Șapera.

Potrivit surselor baschet.ro, Andrei Mandache a semnat cu Dinamo pentru următoarele două sezoane.

*foto: csasteaua.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!