Stiri Cupa României Masculin

Asesoft surclasează Timba în manșa a doua

Adrian Micinic

Adrian Micinic
28.09.2013

CSU Asesoft Ploiești a depășit categoric pe Timba Timișoara, scor 103-60, în manșa a doua din Cupa României. Astfel, prahovenii s-au calificat în turul al doilea, grație unui scor general de 211-148.

În meciul retur, Jonte Flowers a avut 22 puncte, 5 recuperări, 3 intercepții, iar Vlad Negoițescu și Gerald Lee au bifat câte 13 puncte fiecare. În replică, Denham Brown a avut 19 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive, iar John Florveus a bifat 17 puncte, 5 recuperări.

Revenim cu detalii!

_____

CSU Asesoft Ploiești conduce pe Timba Timișoara, scor 59-28, după 20 de minute în manșa a doua a dublei din turul inaugural al Cupei României la baschet masculin - ediția 2013/14. Pe sferturi: 36-13, 23-15.

Jonte Flowers a înscris 17 puncte în primul sfert, incluzînd patru reușite de la distanță. Astfel, americanul a ajuns la un total de 12 reușite din spatele semicercului în confruntarea cu urșii. De notat că al doilea marcator al Asesoftului este Vlad Negoițescu. Internaționalul de tineret are 9 puncte cu procentaj de 100% la aruncări. Pentru campioni debutează Gerald Lee, autor a 6 puncte și 2 recuperări în 7 minute pe parchet. În replică, Denham Brown are 12 puncte.

În tur, Asesoft a învins cu 108-86.

3 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Don Ramon :

    Levi şi alţi jucători români
    Meci dezechilibrat din start, când Bridgewaters a făcut o entorsă, nu ştiu cât de serioasă. Nu ştiu cât de valoroasă e formula actuală a Asesoftului relativ la restul echipelor din campionat, pentru că Timba nu a opus o rezistenţă serioasă. De aceea, recunosc, cu greu îmi cenzurez entuziasmul. Am remarcat la timişoreni câteva finalizări curajoase ale lui Czmor ajuns pe nesimţite un veteran de 34 ani, ale lui Popa şi Andrieş. De la ploieşteni am remarcat prestaţia din ce în ce mai solidă a lui Negoiţescu. Mulţi neprieteni ai lui Levi îi preziceau un lung stagiu pe bancă. Uite că nu-i chiar aşa. Nu numai că a jucat 25 minute, dar realizările lui tehnice au fost remarcabile. Guţoaia, cu 2 aruncări de 3 puncte şi o prestaţie energică, este şi el în joc. După cum vedeţi, n-am spus nimic de jucătorii străini. Se pare că amestecul e funcţional şi benefic ptr jucătorii români. Cineva se întreba dacă Flowers e mai bun decât Hargrove. Nu vreau să fiu ingrat faţă de omul care ne-a adus un titlu, dar ne-a şi dezamăgit cu prestaţia lui excesiv de „liniară”. Uitaţi-vă la cifrele lui Flowers, care n-a jucat decât 22 minute. Eu cred că e din altă ligă.

    cu 10 ani în urmă (28.09.2013) Raspunde

  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe canguru :

    Levi
    O sa aibe minim 10 sanse in Eurocup sa inchida gura contestatarilor...inclusive mie :)

    cu 10 ani în urmă (29.09.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!