La finalul zilei de mâine, 23 decembrie, vom cunoaște toate cele opt echipe care vor participa la Final Eight-ul Cupei României din acest an, după disputarea retururilor din optimile de finală. CSA Steaua București, Rapid București, CSU Sibiu și FC Argeș Pitești au ieșit învingătoare la mijlocul săptămânii precedente și pleacă cu prima șansă la calificare.
FC Argeș Pitești vs. SCM U Craiova, ora 17:00 – Digi Sport 2, Prima Sport 3, FRB TV
Pentru a treia oară în ultimele șapte zile, FC Argeș Pitești și SCM U Craiova se vor duela în returul optimilor de finală ale Cupei României pentru un loc la Final Eight-ul Cupei României. Piteștenii pleacă cu prima șansă la calificare, după ce au reușit să își adjudece primul meci la o diferență de trei puncte, cu scorul de 95-92, la Craiova. Elevii lui Nebojša Vidic au fost aproape de a risipi un avantaj de 15 puncte, cu care au început ultimul act, însă au tranșat duelul în ultimele secunde, în urma a trei triple consecutive transformate de Joiner. Cătălin Baciu a fost principalul marcator al echipei câștigătoare (17 puncte, 10 recuperări), în timp ce pentru olteni Sam Sessoms a ieșit la rampă (25 de puncte, 4 recuperări, 5 pase decisive). Meciul a continuat și în afara parchetului, unde Nebojša Vidic și Adi Cosman au avut un schimb de replici tăios. Antrenorul sârb a acuzat condițiile din Sala Polivalentă din Craiova și a fost nemulțumit de calitatea parchetului, în timp ce directorul oltenilor a făcut praf brigada de arbitri și a lăsat de înțeles că au făcut mai multe „greșeli” cu intenție. Cu toate acestea, apele s-au mai domolit după ce Craiova a reușit să își ia revanșa și să o învingă pe FC Argeș Pitești în campionat, cu scorul de 89-78, la capătul unui meci dominat cap-coadă. Din nou, Sam Sessoms (29 de puncte, 5 recuperări, 7 pase decisive) și Cătălin Baciu (16 puncte, 10 recuperări) au fost principalii remarcați din cele două tabere. De menționat că SCM U Craiova nu a mai învins-o pe FC Argeș Basketball la Pitești din luna aprilie a anului 2023, când se impunea la mare luptă cu 56-55. De atunci, alb-violeții au bifat patru victorii consecutive pe teren propriu și și-au adjudecat șapte dintre ultimele zece meciuri directe din toate competițiile.
CSM Târgu Mureș vs. CSU Sibiu, ora 18:45 – Digi Sport 2, Prima Sport 3, FRB TV
Elevii lui Dan Fleșeriu și-au respectat statutul de favorită în primul meci și au reușit o victorie la mare luptă, cu scorul de 97-96, într-un meci în care CSM Târgu Mureș a condus mai bine de 27 de minute. MJ Randolph (18 puncte, 2 recuperări, 4 pase decisive), Eduard Roșchnafsky (17 puncte, 8 recuperări) și Anthony Smith (17 puncte, 6 recuperări) au fost liderii echipei câștigătoare. La polul opus, au ieșit la rampă Trey Diggs (22 de puncte, 7 recuperări, 4 pase decisive) și Mike Scott (17 puncte, 3 recuperări, 5 pase decisive). Clubul de pe malul Cibinului traversează o perioadă excelentă și are cinci victorii în ultimele șase meciuri din toate competițiile. Cel mai recent succes a venit în acest weekend, în campionat, când au izbutit să producă surpriza și să o învingă pe CS Vâlcea 1924 (96-85), după un meci în care au avut un avantaj inclusiv de 24 de puncte. La rândul ei, CSM Târgu Mureș a ajuns la două eșecuri consecutive, după ce a fost învinsă și de CSO Voluntari în campionat (85-89). Elevii lui Peter Farago au arătat, însă, o evoluție solidă și au intrat în ultimul act cu un avantaj de opt puncte, care, totuși, nu a fost suficient pentru a bifa un nou succes. „Tigrii” au eliminat-o pe CSU Sibiu din Cupa României în sezonul precedent, exact în aceeași fază a competiției, în urma unei victorii cu scorul de 87-84, în fața propriilor suporteri. Pentru CSM Târgu Mureș ar fi a treia prezență consecutivă la Final Eight, în timp ce CSU Sibiu ar reveni în această fază după un an de pauză.
CSA Steaua București vs. Corona Brașov, ora 19:00 – FRB TV
La mijlocul săptămânii precedente, clubul din Capitală a produs marea surpriză a optimilor de finală din Cupa României și a reușit să o învingă pe Corona Brașov, cu scorul de 93-82, în deplasare. Elevii lui Andrei Mandache au controlat duelul în totalitate și au încheiat cu un procentaj impresionant de 52% la aruncările din spatele liniei de trei puncte. De partea cealaltă, Corona Brașov a avut un procentaj modest de 18% la aruncările de la mare distanță, însă a reușit cu nouă recuperări mai mult și cu șase pase decisive decât roș-albaștrii. Juwan Gray a făcut un meci excelent în fața fostei sale echipe și a încheiat cu 24 de puncte și 3 recuperări. De la Steaua au mai ieșit în evidență și stranierii Kenny Dye (17 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive) și Dame Adelekun (16 puncte, 9 recuperări). CJ Williamson a fost cel mai bun baschetbalist al Coronei Brașov, cu 20 de puncte și 4 recuperări. De asemenea, Mihai Măciucă a fost la înălțime, adunând 13 puncte și 3 recuperări. Clubul de sub Tâmpa se află într-o perioadă delicată și nu a mai câștigat de patru meciuri. Elevii lui Florin Nini au fost învinși categoric de SCM Timișoara în weekend, cu scorul de 107-94, într-un meci în care nu s-au aflat la conducere nici măcar o secundă. De partea cealaltă, roș-albaștrii și-au continuat forma de vis și au produs surpriza campionatului la finalul săptămânii precedente, devenind prima echipă care a reușit să o învingă pe CSM CSU Oradea în acest sezon (72-68). Tânărul român Albert Stan a fost al doilea cel mai bun marcator al roș-albaștrilor, încheind cu 15 puncte și 4 recuperări.
Dinamo București vs. Rapid București, ora 21:30 – Digi Sport 2, Prima Sport 3, FRB TV
Giuleștenii și-au respectat statutul de favorită în duelul de săptămâna trecută și au învins-o fără mari bătăi de cap pe Dinamo București, la o diferență de 10 puncte, cu scorul de 83-73, rezultat care le oferă mari speranțe la calificarea în Final Eight. Rapid s-a aflat în avantaj aproape 32 de minute și le-a permis „câinilor roșii” să conducă în repriza secundă puțin peste 20 de secunde. Liderii echipei învingătoare au fost Nikola Jevtović (20 de puncte, 7 recuperări, 4 pase decisive) și Trendon Hankerson (16 puncte, 4 recuperări). În tabăra adversă, au ieșit la rampă Marcus Lewis (21 de puncte, 3 recuperări) și Ousmane Drame (15 puncte, 12 recuperări). În meciul din weekend din campionat, Rapid București a fost extrem de aproape de a pierde surprinzător cu codașa CSM Ploiești. Prahovenii au început ultimul act cu un avantaj de 16 puncte, însă giuleștenii au reușit o revenire de senzație și și-au adjudecat duelul din Capitală, cu scorul de 87-84. La rândul ei, Dinamo a beneficiat de o pauză prelungită și a stat pe bară în acest weekend. „Dulăii” au avut la dispoziție aproape o săptămână pentru a pregăti meciul decisiv din Cupa României și vor încerca să dea peste cap toate calculele și să obțină primul succes din acest sezon în fața Rapidului.
*Foto: Facebook/Rapid București
Pentru a doua oară în acest sezon, Rapid București a învins-o pe marea riva...
Victorie cu emoții pentru FC Argeș împotriva lui SCM Craiova
CSU Sibiu câștigă la limită turul cu CSM Târgu Mureș
Steaua București învinge Corona Brașov și ia o opțiune serioasă pentru cali...
Nebojsa Vidic, nemulțumit de calitatea parchetului din Sala Polivalentă din...
CSU Sibiu câștigă la limită turul cu CSM Târgu Mureș
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!