Linkuri rapide
Stiri Cupa României Masculin

BCM U Pitești l-a transferat pe Ghiță Balmuș

Lucian Călinescu

Lucian Călinescu
16.10.2015

Balmus

Ghiță Balmuș este noul jucător al formației BCM U Pitești, informează site-ul grupării argeșene. Fundașul român va petrece această ediție a campionatului alături de echipa lui Jovica Arsic, având posibilitatea de a-și prelungi contractul. Balmuș s-a născut la data de 22 iunie 1992, la Arad. El măsoară 182 centimentri, cântărește 78 kilograme și evoluează pe poziția 1.

În presezonul 2015/2016, el s-a pregătit alături de BC Timba Timișoara, formație ce evoluează în Liga I de Baschet masculin. În sezonul precedent, după operație suferită la picior, Balmuș a evoluat pentru Dinamo București.

Pe prima scenă a baschetului românesc, Balmuș a evoluat la Steaua CSM EximBank și Concordia Chiajna. În 14 partide disputate în LNBM, în sezonul 2013/14, Ghiță a avut medii statistice de 8.6 puncte, 3.9 pase decisive, 2.9 recuperări și 1.1 intercepții în 23 minute de joc. El a avut procentaje de 47% la două puncte, 23% la trei puncte, respectiv 63% la linia de pedeapsă. Cel mai bun meci al fundașului s-a consemnat chiar la Pitești, în ultima rundă a sezonului regulat, pe când acesta evolua la Chiajna. În victoria obținută de BCM U, Ghiță a avut 26 puncte, 6 recuperări, 2 pase decisive și 3 intercepții cu procentaje de 70% la două puncte, 50% la trei puncte, respectiv 75% la linia de pedeapsă.

Ghiță devine al doilea fundaș român pe care BCM U îl are la dispoziție, după Adi Tudor. Acest lucru poate fi un avantaj pentru piteșteni, aceștia fiind calificați în sferturile de finală ale Cupei României. În această competiție, este obligatorie prezența pe parchet a doi jucători autohtoni.

Gruparea din Trivale îi mai are la dispoziție pe postul de fundași pe Ronald Ross și Pedja Stamenkovic, cel din urmă aflându-se în perioada de recuperare după operație suferită la genunchi.

Conform site-ului scmpitesti.ro, Balmuș va debuta mâine în echipamentul alb-violet, împotriva celor de la Dinamo București.

3 comentarii la aceasta stire:
  • BCM U FC Argeș Pitești Rudolf :

    Balmus
    Nu este un jucator deloc rau, cred ca ne poate ajuta in momentele nu tocmai reusite ale lui Ross si Tudor. Are viteza. Bine ai venit!

    cu 3 ani în urmă (16.10.2015) Raspunde
  • BCM U FC Argeș Pitești Renan :

    Welcome!
    Un fundas tânăr, cu o viteza foarte buna, are calitati certe, o mana destul de buna. Dacă nu impresiona la antrenamente sigur nu.l oprea antrenorul. Sper ca va confirma si va rămâne mai multi ani la Pitești! #GoBCMU

    cu 3 ani în urmă (16.10.2015) Raspunde
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    balmus
    Un foarte bun aparator la pozitia 1 adversa , mult peste ce poate face tudor pe aceasta faza a jocului. Arescoala lui Jozic

    cu 3 ani în urmă (16.10.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate