Stiri Cupa României Masculin

BCM U Piteşti şi SCM U Craiova se duelează în Cupa României

Paul Olar

Paul Olar
28.09.2016

Prima rundă a Cupei României la baschet masculin propune un duel extrem de interesant între BCM U Piteşti şi SCM U Craiova. Confruntarea are loc în această seară, cu începere de la ora 19:45, la Sala Sporturilor Trivale.

Piteştiul şi Craiova se întâlnesc la scurt timp după debutul stagiunii 2016/2017. Până la ora actuală, în Liga Naţională s-au disputat două etape, iar baschetbaliştii lui Hristu Şapera au o victorie şi o înfrângere.

BCM U a dat de pământ în etapa inaugurală de Phoenix Galaţi, scor 76-49. Apoi, formaţia din Trivale a cedat duelul din deplasare cu CSM CSU Oradea,  81-73.

În schimb, SCM U Craiova a fost învinsă la Sibiu, cu 88-72. Apoi, băieţii lui Vladimir Vusksanovic şi-au luat revanşa, trecând de nou-promovata BCM Olimpic Baia Mare, scor 87-65.

În faza a doua a Cupei României, denumită în sezonul acesta Final Eight, sunt deja calificate 4 formaţii ale Ligii Naţionale, şi anume: CSM U Oradea, U BT Cluj-Napoca, Steaua CSM EximBank şi BC Mureş. În urma retragerii nefericite a celor de la CSM Ploieşti, Phoenix a ajuns în fazele următoare ale întrecerii.

Încleştarea din această seară va fi arbitrată de o brigadă alcătuită din Alexandra Dincă, Marius Ciulin şi Valentin Negrea.

Foto: Facebook BCM U Piteşti

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!