Stiri Cupa României Masculin

Bobe Nicolescu: „Anul acesta cred cu tărie că nu se va repeta înfrângerea din prima etapă în fața Stelei”

Bobe Nicolescu: „Anul acesta cred cu tărie că nu se va repeta înfrângerea din prima etapă în fața Stelei”

Astăzi, 12 octombrie, începând cu orele 17:00, CSA Steaua urmează să primească vizita celor de la CSM CSU Oradea într-o partidă ce face parte din prima etapă a Grupei Valorice A a Ligii Naționale de Baschet Masculin, sezonul 2019-2020.

Bobe Nicolescu, unul din cei mai importanți jucători U23 ai campionatului și căpitanul Echipei Naționale de Baschet Masculin, a vorbit în exclusivitate pentru site-ul nostru, atât despre această partidă, cât și despre așteptările sale și câștigarea SuperCupei României:

În primul rând, cum a decurs acest presezon pentru tine?

Presezonul pentru mine nu prea a existat din păcate, dar sunt mândru că am făcut ca acest sacrificiu să merite prin prisma rezultatelor obținute cu echipa națională! In schimb, din punct de vedere fizic, am avut nevoie de încă o perioadă de acomodare față de colegii mei. In final, pot spune că sunt pregătit pentru un nou sezon!

Suntem foarte aproape de startul noului sezon LNBM.Care sunt așteptările tale de la echipă și, față de alți ani, ce ți-ai propus că ai vrea sa demonstrezi în plus pe plan individual?

Așteptările mele sunt aceleași în fiecare an: să câștigăm tot ce se poate pe plan intern și să ne formăm un nume la nivel european, prin avansarea într-o fază superioară a competiției ! Desigur, aceste lucruri nu sunt posibile în fiecare an, dar consider că avem armele necesare pentru a face acest lucru. Individual, vreau să capăt și mai multă încredere, să ajut și mai mult echipa, să ma perfecționez în partea defensivă și să îmi măresc cât mai mult procentajele în partea ofensivă, lucru la care am lucrat intens toată vara.

Echipa ta deja vine după câștigarea SuperCupei.Cum ai descrie acel meci si câtă încredere vă dă acest rezultat și acea revenire pe tabelă în startul campionatului?

Meciul din Supercupă a fost unul puțin atipic între două echipe tari... e greu să vezi o distanțare așa mare a uneia dintre echipe și e și mai greu să vezi o astfel de revenire, dar sunt bucuros că noi am fost cei care au reușit-o! Intr-adevăr, acest rezultat ne dă multă încredere și ne face să credem și mai mult in forța grupului.

Primul vostru adversar este CSA Steaua, echipă ce are un nou antrenor și foarte multe nume ce debutează în Romania.Ce așteptări ai de la acest meci?

Anul trecut, tot în începutul campionatului, Steaua avea o echipă mult schimbată și in meciul pe care l-am disputat în deplasare ne-au învins.. Anul acesta cred cu tărie că nu o sa mai fie așa și nu se va repeta înfrângerea din prima etapă contra Stelei, echipa noastră fiind mult mai pregătită de această dată. Steaua e un adversar periculos, cu o forță impresionantă sub panou și cu multe arme în afara semicercului, dar consider că noi putem să le anihilăm fără probleme atâta timp cât aplicăm exact planul de joc! Desigur, fiind o echipă cu mulți jucători noi, ei vor vrea să demonstreze în fața campioanei en titre, dar noi trebuie să ne jucăm bine cărțile și să arătam de ce avem această titulatură, de campioni.

Cum vezi următoarea perioadă pentru voi, fiind una destul de încărcată? Crezi că încercarea ieșirii din grupele Fiba Europe Cup vă poate cauza niste înfrângeri, să zicem, neașteptate în campionatul intern?

Un sezon european lung înseamnă de multe ori o performanță mai slabă în întrecerea internă, dar cred că avem jucători maturi și capabili atât fizic, cat și psihic să se monteze pentru ambele competiții. Deci, dacă o sa fim feriți de accidentări, cred că putem avea rezultatele dorite în ambele întreceri.

Având în vedere loturile echipelor, inclusiv primele 2 din Grupa Valorică B, cât de echilibrat vezi sezonul 2019-2020?

Cred că sezonul acesta lupta o să fie și mai echilibrată. Sibiul și-a schimbat puțin fața, dar a rămas o echipă periculoasă, Clujul a reușit să aducă niște nume importante, noi ne-am păstrat nucleul care a câștigat campionatul, iar celelalte echipe s-au întărit considerabil. Consider că această rivalitate și lupta pentru a fi in top este foarte benefică pentru baschetul românesc, fiecare echipă ambiționându-se in fiecare sezon sa își depășească condiția și să ocupe un loc cât mai sus in clasamentul final. Pot spune doar că, in final, sper să fim din nou noi pe primul loc!

Partida va avea loc în Sala Mihai Viteazul din București și va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 4.

 

*SURSA foto: Robi Boroș

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!