Stiri Cupa României Masculin

Camil Berculescu continuă alături de CSM Târgu Jiu

Camil Berculescu continuă alături de CSM Târgu Jiu

CSM Târgu Jiu a anunțat în cursul zilei de luni, 26 iunie, încă un nume din lotul echipei pentru sezonul 2023/2024 din Liga Națională de Baschet Masculin. Este vorba despre un baschetbalist autohton cu sezoane consecutive în echipamentul alb-albastru.

Camil Berculescu va rămâne pentru cel puțin încă un sezon la formația din orașul natal, el fiind în lotul echipei din sezonul 2019/2020. Baschetbalistul în vârstă de 25 de ani are la activ șase ani în Liga Națională.

Pe parcursul stagiunii precedente, Berculescu a adunat 29 de meciuri în campionat și două în Cupa României, cifrele lui din LNBM fiind de 3.5 puncte, 2.1 recuperări, 0.9 pase decisive și 0.7 intercepții în 15 minute și jumătate în medie pe parchet. El a stabilit astfel un record personal de apariții pe parcursul unui sezon din Liga Națională.

Înainte să revină în orașul natal, Berculescu a debutat la nivel de seniori în prima ligă la U-BT Cluj (2017/2018) și a trecut ulterior pe la SCM U Craiova (2018/2019).

După semnarea noii înțelegeri, fostul campion național la nivel de juniori a declarat următoarele pentru csmtargujiu.ro:

„Am semnat cu inima bună, ca în fiecare an. În urma anumitor discuții cu domnul antrenor Kresimir, dar și cu conducerea clubului, am decis să rămân în orașul natal și să lupt în continuare pentru echipa orașului nostru. Obiectivul principal este coagularea rapidă a noului rooster, pentru că avem nevoie de o chimie desăvârșită pentru viitorul sezon, în care trebuie să jucăm un baschet de calitate. În ceea ce mă privește îmi doresc să fiu cât mai eficient, să ajut cu absolut orice echipa. Vreau să prestez cât mai mult și cât mai calitativ, atât la antrenamente, cât și în timpul meciurilor. De la noul sezon îmi doresc sănătate din plin și cât mai multe victorii. Am un target clar, playoff-ul, dar până acolo, repet, îmi doresc un baschet calitativ, colectiv și matur.”

Gorjenii i-au confirmat până în acest moment pe Octavian Popa Calotă, Noam Weinberg, Dimitrius Underwood, Ar’mond Davis și Jason Hubbard.

*foto: csmtargujiu.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!