| Minute | 33:52 |
| Puncte | 21 |
| Pase decisive | 6 |
| Recuperari | 12 |
| Eficienta | 29 |

Cătălin Vlaicu, jucătorul Energiei Târgu Jiu, a vorbit despre meciul pierdut de echipa sa în prima etapă cu SCM U Craiova, și în același timp a prefațat duelul cu BC Timișoara.
„Va fi un campionat foarte echilibrat cu multe meciuri care se vor termina în ultimele secunde, la fel cum a fost și meciul Energiei cu Craiova. Ne pare rău că s-a întâmplat, că s-a întâmplat acest eșec. Eu cred că am arătat că putem juca la un nivel ridicat și faptul că am avut meciul în mână și faptul că am condus la aproape 20 de puncte, arată că această echipă este una puternică. Din păcate s-a produs acea cădere, dar noi sperăm să nu se mai întâmple așa ceva. A fost un ghinion teribil. Referitor la meciul cu Timișoara, nu vreau să ne punem în postura de a ne crede favoriți. Pornim de la egal la egal, dar vrem să dovedim că suntem echipa mai bună”, a afirmat baschetbalistul pentru site-ul oficial al clubului gorjean.
Confruntarea dintre Energia și Baschet Club Timișoara se va disputa în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, duminică, 19 octombrie, de la ora 17:00. Meciul va fi transmis de postul DigiSport 3.
*Foto: csenergia.ro
Final 8 Oradea. Radiografia minutelor în care U-BT Cluj a jucat cu doi auto...
Programul meciurilor din sferturile de finală ale Cupei României
F8 Oradea. Transmisiunile meciurilor de la turneul final al Cupei României
F8 Oradea. CS Vâlcea caută să își salveze sezonul la Final Eight-ul Cupei R...
Final 8 Oradea. Radiografia minutelor în care U-BT Cluj a jucat cu doi auto...
F8 Oradea. Transmisiunile meciurilor de la turneul final al Cupei României
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!