Stiri Cupa României Masculin

Claudiu Fometescu este noul antrenor al formației Laguna București

Claudiu Fometescu este noul antrenor al formației Laguna București

Laguna București a anunțat prin intermediul paginii de Facebook a clubului în cursul zilei de vineri, 7 ianuarie, că echipa din Liga 1 are un nou antrenor principal, pe Claudiu Fometescu.

Fometescu revine pe banca tehnică după o perioadă petrecută în conducerea Federației Române de Baschet.

În vârstă de 48 de ani, acesta este unul dintre cei mai longevivi jucători din istoria LNBM, evoluând în cariera de jucător la SOCED București (1996-2000), Dinamo București (2000-2010), U Mobitelco Cluj-Napoca (2010-11) și CSM București (2011-2013).

Palmaresul său cuprinde două titluri de campion național, unul cu Dinamo (2003) și celălalt cu U Mobitelco (2011), Fometescu fiind și component al naționalei României.

Claudiu Fometescu a activat ca tehnician la CSM Steaua EximBank București, în calitate de principal, iar la CSM București a fost antrenor asistent. La nivel juvenil a activat la Magic Champions București și 4Sports București.

 

Începem 2022 sărbătorind, și…convinși că vom face la fel și la sfârșitul sezonului! Beneficiem astăzi de dorința de...

Posted by Baschet Club Laguna Sharks on Friday, January 7, 2022

Comunicatul emis de Laguna București:

„Începem 2022 sărbătorind, și…convinși că vom face la fel și la sfârșitul sezonului!

Beneficiem astăzi de dorința de afirmare a unora dintre cei mai talentați juniori, avem privilegiul de a lucra cu unii dintre cei mai buni profesioniști, am adus alături de noi oameni și companii care cred în proiectul nostru și vrem să dovedim împreună că baschetul românesc are viitor!

Iar acum….nu mai are nevoie de nici o prezentare pentru că noul antrenor al rechinilor este…Fometescu…Claudiu Fometescu!

Marele câștig nu este neapărat că am reușit să îl aducem pe Fome “la echipă” ci faptul că toți juniorii și antrenorii noștri vor putea să aibă un veritabil role-model alături de ei. Pentru că “Fome” înseamnă muncă, modestie, pasiune, mai multă muncă, implicare, devotament, și mai multă muncă, seriozitate fair-play și spirit de sacrificiu…și încă un pic de muncă.

Proud to have you in the team Coach!”

Laguna București ocupă poziția a patra în Liga 1 la baschet masculin, cu 5-1 bilanț. Rechinii se află la primul sezon la nivel de seniori.

*foto: prosport.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!