Stiri Cupa României Masculin

CSM CSU Oradea se califica pentru a patra oară consecutiv în finala Cupei

CSM CSU Oradea se califica pentru a patra oară consecutiv în finala Cupei

Duminică, 7 martie, U-BT Cluj-Napoca a primit vizita lui CSM CSU Oradea în cea de-a doua semifinală a Cupei României. Alb-negrii au evoluat foarte bine în prima repriză și și-au construit un avantaj de zece puncte, însă roș-albaștrii au revenit și au obținut victoria (89-81).

Formația de start a clujenilor a fost alcătuită din Marquis Wright, Justin Edwards, David Vida, Ștefan Grasu, Andrija Stipanovic. De partea cealaltă, primul cinci al orădenilor a fost: Giordan Watson, Tudor Fometescu, Stephen Holt, Dragan Zekovic și Arturas Valeika.

La fel ca în partida din sferturile de finală, primele puncte ale gazdelor au fost înscrise de Grasu. Valeika a egalat pentru oaspeți, Wright a marcat de la mare distanță, însă Watson a răspuns prin același procedeu. Edwards și Vida au reușit și ei câte o triplă și scorul a devenit 11-8 pentru U-BT. Vida a înscris încă un coș de trei puncte, însă Watson, Valeika și Holt au arătat și ei o formă ofensivă deosebită. Meciul a rămas foarte echilibrat și, la finalul actului inaugural, scorul era 25 la 24 pentru CSM Oradea.

Sfertul al doilea nu a fost la fel de bogat în reușite, astfel că s-au marcat doar două coșuri în primele două minute. Broussard și Richard au înscris fiecare câte un coș de trei puncte și apoi Wright a finalizat un and-one prin care alb-negrii au revenit în avantaj. Tarolis a reușit și el un coș cu fault însă, la celălalt panou, Valeika a răspuns cu un dunk și o aruncare suplimentară. Au urmat câteva minute mai bune reușite de către clujeni, care s-au distanțat la șapte puncte, 43-36, după liberele lui Wright. Până la finalul reprizei, U-BT și-a crescut și mai mult avantajul și conducea cu 54-44.

După revenirea de la vestiare, CSM Oradea a reușit un run de 8-3 prin care s-a apropiat la cinci puncte de adversari. Gazdele au părut debusolate și nu au găsit drumul spre coș, iar Mihai Silvășan s-a văzut nevoit să ceară un timp de odihnă. Elevii săi au continuat să piardă mingea cu ușurință și roș-albaștrii au preluat conducerea: 57-58. Au urmat patru puncte marcate rapid de Edwards și Vida și a fost rândul lui Cristian Achim să solicite time-out. După câteva minute echilibrate, sfertul al treilea s-a încheiat cu scorul de 64 egal.

În actul decisiv, tensiunea a început să fie resimțită la cote din ce în ce mai înalte și acest aspect și-a pus amprenta asupra preciziei aruncărilor. Bihorenii au avut câteva minute mai bune, însă jocul a rămas echilibrat. Cu patru minute rămase până la final, Richard a transformat două libere și scorul a devenit 74-76. CSM Oradea s-a menținut la o diferență de două posesii, grație unui joc foarte bun făcut de Markovic. De partea cealaltă, Wright a finalizat un and-one prin care a redus deficitul clujenilor la un punct: 79-80. A urmat un floater al lui Zekovic și o triplă a lui Watson și oaspeții s-au distanțat la șase puncte. Silvășan a cerut time-out și Stipanovic a marcat un coș ușor însă, la celălalt panou, Valeika a transformat două libere. Richard nu a reușit să înscrie de la mare distanță și CSM CSU Oradea a obținut victoria, 89-81, și calificarea în finala Cupei României.

Cel mai bun jucător al învingătoarei a fost Giordan Watson, care a adunat 30 de puncte, 4 pase decisive, 4 intercepții și 2 recuperări. Din lotul lui Cristian Achim s-au mai remarcat Nikola Markovic (12 puncte), Stephen Holt (12 puncte) și Dragan Zekovic (11 puncte). De partea cealaltă, principalii realizatori ai lui U-BT Cluj-Napoca au fost Marquis Wright (21 de puncte), Patrick Richard (15 puncte), Andrija Stipanovic (12 puncte) și David Vida (11 puncte).

Marți, 9 martie, CSM CSU Oradea se va întâlni în finala Cupei României cu CSO Voluntari.

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

19 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea Sebas :

    Aoleooooo
    Finala! Si de data asta o si castigam. La Cluj s-a resimtit oboseala din meciul de ieri, dar asta nu ia absolut nimic din meritele echipei din Oradea. Foarte bine toata lumea, mentiuni speciale, Watson, Nicola, Holt, Fome chiar si Zeko

    cu 1 lună în urmă (07.03.2021) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Sebas :

    Aoleooooo
    Finala! Si de data asta o si castigam. La Cluj s-a resimtit oboseala din meciul de ieri, dar asta nu ia absolut nimic din meritele echipei din Oradea. Foarte bine toata lumea, mentiuni speciale, Watson, Nicola, Holt, Fome chiar si Zeko

    cu 1 lună în urmă (07.03.2021) Raspunde
  • uplifter :

    Cluj Oradea
    Dezamagitor!!! După o victorie ieri foarte norocoasa și cu ajutor extern, azi nu ne-a mai mers la fel și tocmai am terminat prematur cu un alt obiectiv al sezonului.
    Bineînțeles ca acum motivele vor fi oboseala după meciul de ieri, sau presiunea invocata penibil de dl Vujosevic, sau ca Luna nu s-a aliniat cu Marte sau cine știe ce.
    Ideea este ca deocamdată suntem iarăși în situația în care cu bani mult peste ceilalți și nu suntem în stare sa ii cheltuim cu cap și sa facem o echipa castigatoare!

    cu 1 lună în urmă (07.03.2021) Raspunde
  • CSM CSU Oradea CrisM :

    Nu as fi crezut
    A fost greu cu Cj,dar va fi si mai greu cu Voluntari.
    Sa l tina pe Hickey...

    cu 1 lună în urmă (07.03.2021) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Malone Karl :

    s-a ars gazul, au terminat benzina
    După cum spuneam mai devreme aici, câștigăm exact cât trebuie și numai când avem nevoie pentru ca sa îndeplinim obiectivul. Ne-am permis chiar să facem multe greșeli, dar clujenii au reușit să ne întreacă doar la acest capitol, cu gândul la faptul că era să nu intre în teren astăseară după cum amenințase cineva cu greutate din club. Cred că aici s-a decis finala, în dilema lui U: "jucăm sau nu jucăm, asta-i întrebarea? "

    cu 1 lună în urmă (07.03.2021) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca C S :

    TitiAcs
    Din păcate ai avut dreptate. Azi ulciorul s-a crăpat. În repriza a 2-a Silvă ar fi trebuit să ia notițe de la felul cum a gestionat Achim ambele faze de joc. Am mai pierdut un obiectiv, deși consider că avem teoretic cel mai bun lot. Nu pot să accept scuza cu jucătorii români. Nu doresc să comentez mai mult înainte de a revedea meciul la rece. Singurul lucru pe care pot să îl mai spun este felicitări Oradea și succes în finală.

    cu 1 lună în urmă (07.03.2021)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca TitiAcs:

      Sincer
      aș fi vrut să nu am dreptate, dar filmul asta l-am mai văzut în ultimii ani. Ne lovim cu căramida-n piept în august-septembrie cum că avem cel mai bun lot din ultimul secol iar în februarie-martie ne arată Oradea cum se abordează o competiție. Anul acesta a intervenit totuși ceva nou ( că pierderea meciurilor pe tehnicile tandemului Silvă-Ciuic se repetă ) și anume Primăvara Sibiană. Dacă Oradea termină pe 4, nu prindem finala. Să ne rugăm să fie pe 3. Unii o să spună că nu e nimic îngrijorător, de ce ne panicăm la prima înfrîngere. Dacă nici jocul dezlînat, la ciupeală din ultimele meciuri oficiale ( mai puțin jocul cu Oradea din tur), nici campania de achiziții a Sibiului, deja-vu-ul Oradei și influența Voluntariului nu sunt suficiente motive de îngrijorare atunci nu știu ce se mai poate întîmpla pentru a trezi Clujul. Mai trag speranțe cam de 30% la Campionat. Tot atît Sibiul și cîte 20% Oradea și Voluntari. Problema e că U coboară iar celelalte urcă. Totuși : Haide U și de mere și de nu!

      cu 1 lună în urmă (07.03.2021)
    • U BT Cluj-Napoca SC:

      Din păcate
      cred că și acum ai dreptate. Zău că doresc să te/ne înșelăm.

      cu 1 lună în urmă (08.03.2021)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    pai
    ce-ati facut mah nene maaaah?
    nu mai castigam la pas cupa si campionatul?
    nu e voluntariul in finala cu prima sansa asa cum anticipam? (cand lumea pe aici vorbea de fenomenul Pitesti :) )

    Torok aseara, Watsonescu azi si-au dat viata sa demonstreze ceva.
    La noi oboseala dar parca si sictir asa, ca n-avem noi cum sa pierdem. Uite ca am pierdut.
    Mai ramane campionatul. Ca din Europa am iesit tot de prea buni ce-am fost. Ne concentram pe putine obiective si bune :)

    Aduceti mah nene un antrenor, nu un pensionar bolnav cronic si un adolescent coleric.
    Ah, da. Si mai aduceti niste jucatori cu foame de victorie. Nu unii cazati prin Plopilor la 5 stele, cu masini noi pentru fiecare, salarii babane si stamina unui junior.
    hai noroc.

    cu 1 lună în urmă (07.03.2021) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca vass bela :

    Felicitari Oradea,
    o echipa care stie ce vrea, care an de an declara , cu viclenie, ca U este marea favorita , iar cand trebuie, tureaza motoarele, si castiga trofee dupa trofee . Noi an de an declaram ca vrem sa castigam tot, si cu declaratiile ramanem ! Ieri am scris ca am castigat pe seama lui Fleseriu si ca roadele politicii cu " romanii " se vad, dand exemplu cedarea lui Watson la Oradea si a lui Torok la Sibiu . Am si fost contrat de cineva, cica Watson e bunic, iar Torok a facut un meci bun si atat . Desigur, evolutia lui Watson de azi este mult peste nota obisnuita, dar cu un Watson de nivel mediu Oradea castiga campionat dupa campionat . Noi am facut eforturi pt naturalizare, apoi rapid l-am cedat Oradea-i . Care a zis boda proste, si a castigat cum am amintit inainte . Iar despre aportul lui Torok la noi ( apropo, a fost si capitan ! ) va las sa meditati un pic . si tot asa, fara arogantele conducerii, si Vlad Moldoveanu era la noi, nu-i asa ? Asta este, noi aroganti, cu o conducere incompetenta ( altii cu nici jumaate de buget gasesc jucatori mai valorosi ) , cu eternul Silva , batem campii an de an , cu cate-o cupa ocazionala , iar altii, vezi Oradea, castiga campionat dupa campionat . Ps . Sincer, in acest camionat vad o finala Sibiu-Oradea , si asta am vrut s-o declar inca de ieri . Singura nota pozitiva pt noi este Wright , un castig cetrt pt echipa .

    cu 1 lună în urmă (07.03.2021)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      uite te sau uitati-va
      la right acum si hai sa-l vedem in playoff. pe cat puneti pariu ca reuseste silva sa-l distruga si pe asta?
      Sunt N exemple de jucatori care au venit cu un joc liber, dezinvolt, si care sub comanda marelui maestru s-au stins pe parcurs si au si plecat si au performant in alte parti.

      cu 1 lună în urmă (07.03.2021)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      erata
      wright

      cu 1 lună în urmă (07.03.2021)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca vass bela :

    StudentU,
    esti chiar tu si nu-i o intrebare la misto ?

    cu 1 lună în urmă (07.03.2021)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      eu sunt :)
      care dintre intrebari? :)
      toate pot fi luate atat la misto cat si in serios :))

      cu 1 lună în urmă (07.03.2021)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      aaah
      acum am inteles. intrebarea ta nu i la misto. trebuia si tu sa scrii
      esti chiar tu? si nu i o intrebare la misto.

      sa inteleg si eu mai repede ;)

      cu 1 lună în urmă (07.03.2021)
    Raspunde
  • Vasilica :

    Eu am zis de ieri... VOLUNTARI
    Jocurile au fost facute pt Voluntari. Acum, ca ieri sibienii erau patrioti, ce zic de Watsonescu de Bihor? Suntem o natie care daca avem ciolanul in farfurie e bun, daca nu il avem, ciolanul este stricat. Oricum pt mine ca telepectator sa-i vad pe Grasu, Vida si ceilati copii de la celelalte echipe, jucand atâtea minute a fost o placere. La ce facem academii peste academii, daca nu vedem tineri crescand si jucand? In campionat cu Petrica pe post de roman, clujenii au prima sansa. Sincer ma aștept la inca un transfer facut de U.

    cu 1 lună în urmă (07.03.2021) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca C S :

    U
    Și da, haide U și de mere și de nu!

    cu 1 lună în urmă (08.03.2021) Raspunde
  • rafuv :

    Infrangere
    nu chiar asa dramatica decât pare. Pana la urma ieri cu Sibiul am făcut un meci bun, jos pălăria pentru Sibiu dar și ei au o super echipa. Azi cu Oradea am jucat excelent în prima repriza, ce e drept execrabil in a doua.
    Dar totuși e prima infrangere( si Sibiu o pierdut meciuri, Oradea ce sa mai zic). Chiar dacă e mare bugetu, da nu cred ca chiar in asa fel încât sa avem pretenții numa la victorii.
    Si asta cu buget dublu e cam trasa de coada.Probabil ca e mare da merge mult si la juniori.
    Hai sa ii luam pe rand:
    Romanii noștri sunt sigur cu salarii mult mai mici decât cei ai Oradea, Sibiului, Craiovei si Voluntarului.
    Richard- probabil are un salariu mare
    Stipanovici, Edwards, Wright, Tarolis sunt medii.
    Guzman si Zganec cred ca mai micute.
    Nu stiu daca o sa iesim campioni.pornim cu prima șansă totuși.
    Chiar dacă o sa castigam, o sa se întâmple la limita.
    Dar se poate foarte bine sa si pierdem.
    Pana și Asesoftu in perioada de glorie o fost finale in care ne-a bătut tare greu.

    cu 1 lună în urmă (08.03.2021)
    • U BT Cluj-Napoca SC:

      Este normal să mai pierzi.
      Dar nu este normal să joci cum am jucat în repriza a 2-a. Parafrazând pe un faimos antrenor, încă în activitate, am jucat ca o echipă care nu aduce nicio valoare...

      cu 1 lună în urmă (08.03.2021)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii