Stiri Cupa României Masculin

Cristian Achim: „Disputa de miercuri reprezintă practic prima repriză a dublei cu Timișoara”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
06.01.2014

      

CSM Oradea și BC Timișoara se vor întâlni miercuri, 8 ianuarie, în Arena „Antonio Alexe”, într-un meci din cadrul primei manșe a sferturilor de finală ale Cupei României. Tehnicianul bihorenilor, Cristian Achim, a vorbit pentru site-ul oficial al clubului despre partida împotriva bănățenilor.

„Prima manșă, cea de miercuri, reprezintă practic prima repriză a dublei cu BC Timișoara. Nu putem să facem nicio conexiune între meciul din turul actualei ediții de campionat și jocurile pe care urmează să le disputăm în compania actualei echipe a Timișoarei. Este alt antrenor, alți jucători, o cu totul altă filosofie și altă abordare de joc față de cea întâlnită la meciul din turul campionatului. Noi trebuie să fim foarte concentrați pentru că ne așteaptă două meciuri cu adevărat grele. Partea bună este că nu avem niciun jucător accidentat. Am reînceput pregătirile într-un mod normal, rămâne să vedem ce se va întâmpla la primul joc oficial după o astfel de pauză”, a declarat antrenorul pentru csmoradea.ro.

De asemenea, Cristian Achim a vorbit și despre noua achiziție a adversarilor, spunând că nu știe multe lucruri despre Darren Fenn, însă, având în vedere CV-ul, Achim consideră că americanul este un jucător foarte bun.

Disputa dintre CSM Oradea și BC Timișoara va debuta la ora 19.45, fiind transmisă în direct de către Digi Sport. Meciul tur se va juca duminică, 12 ianuarie, la Timișoara. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!