Stiri Cupa României Masculin

Achim, după calificarea Oradiei în Top 16 FIBA Europe Cup: „Mă bucur enorm pentru că avem continuitate în rezultate pe plan internațional”

Achim, după calificarea Oradiei în Top 16 FIBA Europe Cup: „Mă bucur enorm pentru că avem continuitate în rezultate pe plan internațional”

Antrenorul vicecampioanei României a oferit câteva declarații la finalul meciului dintre CSM CSU Oradea și Szolnoki Olajbányász, adjudecat de bihoreni cu 78-70 după o repriză de prelungiri.

Cristian Achim a început prin a-și felicita echipa pentru dăruire, în declarațiile acordate pentru csmoradea.ro:

Vreau să felicit jucătorii pentru toată dăruirea. Au luptat exemplar și mă bucură enorm faptul că au continuat să creadă la -14 puncte. Am avut un final de mexi excelent, în cadrul căruia ne-a ajutat și ofensiva. Regret că nu i-am avut pe suporteri alături de noi deoarece sunt ferm convins că ar fi fost o atmosferă de excepție în această seară. Totuși, vreau să subliniez că este o victorie importantă și o calificare pe măsură pentru echipa noastră.”

Tehnicianul spune că munca depusă de ani de zile la Oradea se vede, prin acest nou succes pe plan european:

Suntem foarte fericiți că am reușit o nouă calificare în fazele superioare ale FIBA Europe Cup. Mă bucur enorm pentru că avem continuitate în rezultate pe plan internațional. Este o nouă confirmare a muncii pe care o depunem aici de ani de zile.

Eu cred că era puțin nedrept să nu ne calificăm. Am avut o partidă modestă, în prima etapă și o repriză secundă complet nereușită în etapa a 2-a. În rest sunt de părere că am arătat un baschet bun și care ne recomandă pentru această calificare. Însă, cel mai important este că am obținut-o și mă bucur foarte tare pentru acest lucru.”

Achim a scos în evidență și prestația Legiei Varșovia, care a învins FC Porto și i-a ajutat pe bihoreni să acceadă mai departe:

Așa cum Szolnok și-a respectat blazonul anul trecut, dar într-o situație total diferită, fiind deja eliminată din competiție, tot așa Legia Varșovia a jucat cu scopul de a câștiga fiecare meci, chiar dacă era deja calificată mai departe. Fără îndoială este un lucru de respectat și de evidențiat, întrucât echipele care se respectă pe ele însele și competiția în care joacă chiar merită toată aprecierea. Beneficiem de acest lucru, dar nu vrea să știrbesc din meritele băieților, mai ales după un nou meci în care au luptat exemplar.”

 

*foto: fiba.basketball/europecup

11 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea Malone Karl :

    Scheme antrenează toți, noi antrenăm norocu'
    Acuma toată lumea laudă munca altor antrenori care câștigă cu scheme din NBA aplicate în ultima secundă și echipele lor extenuate sunt "invincibile", dar puțini văd importanța dozării energiei pe durata unui sezon așa cum muncim noi la Oradea. Să antrenezi norocul, să fii expert în calificări bazate pe jocul rezultatelor asta înseamnă să fii "lucky shot" și să știi pregăti cu adevărat echipa pentru finală! Să mergi pe drumul bătătorit e simplu, să fii explorator e palpitant! Și ca să confirme cele spuse mai devreme, avem două portugheze victime sigure după Porto și o poloneză periculoasă în următoarea tură de la loteria norocului. Bine că nu am picat contra echipei lui Mitrovic, că la Broussard avem ac de cojocul lui.

    cu 2 ani în urmă (18.11.2021)
    • CSM CSU Oradea StayMe7o77:

      Victime sigure
      Benfica si Sporting Lisabona sunt mai bune decat Porto

      cu 2 ani în urmă (18.11.2021)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      vezi sa nu mergi atat de departe
      incat gluma sau fantezia sa ti devina realitate. in termeni medicali se numeste psihoza.

      cu 2 ani în urmă (18.11.2021)
    • CSM CSU Oradea returnofthesnek:

      Clar
      Psihoza aplaudacilor din cultul Achim nu inceteaza niciodata. Ca de obicei, ne laudam cu ce au facut altii ca sa ne ajute sa trecem mai departe, dupa o noua "performanta" in termeni cu 66 de puncte marcate si o revenire de senzatie. Ne dau astia cu terenul in cap, fiti seriosi. Problema e ca si dupa 3 obiective ratate anul asta nu se va schimba nimic, tot modelul acesta de gandire il va aborda echipa si la construirea lotului de sezonul viitor. Oricum la ce echipa are Clujul si cum joaca, sper ca nu viseaza nimeni la titlu anu asta, ar fi o deziluzie care frizeaza ridicolul.

      cu 2 ani în urmă (18.11.2021)
    • West Petrom Arad jordan 23:

      @stayme...
      De ce le consideri pe Benfica si Sporting mai bune ca Porto?
      In campionat Porto e pe primul loc neinvinsa. Pe locurile 2 si 3 sunt Sporting si Benfica fiecare cu o infrangere. Ambele infrangeri le au cu Porto.
      E adevarat ca e la inceput campionatul si poate nu forteaza toate echipele, dar la prima vedere e invers.

      cu 2 ani în urmă (18.11.2021)
    • West Petrom Arad jordan 23:

      @return...
      3 obiective ratate? Eu as spune maxim 2. Sa pierzi titlul in meci decisiv cu Clujul eu nu-l consider obiectiv ratat. Si in acest an o finala cu Clujul consider ca e atingerea obiectivului.
      De acord ca in Cupa au ratat, dar asta deja e ceva normal pt Oradea. Si cand au luat titlurile, au ratat Cupa.
      Oricum eu consider locul 3 in Europe Cup un obiectiv mult mai important decat Cupa Romaniei si in mod sigur nu era pe lista.
      E clar ca atacul inca nu merge dar bine ca totusi ceva functioneaza : apararea. Sa invingi Porto si sa bati de 2 ori pe Szolnok, eu cred ca e o prestatie decenta, daca nu chiar foarte buna. Nu trebuie sa compari cu parcursul exceptional al Clujului, dar poti compara cu parcursul Voluntariului.

      cu 2 ani în urmă (19.11.2021)
    • CSM CSU Oradea returnofthesnek:

      Da
      Ma refeream anul acesta. Cupa a picat, in FIBA avem sanse 0 sa repetam anul trecut, iar in campionat pana la finala mai e muuuuult.

      cu 2 ani în urmă (19.11.2021)
    • CSM CSU Oradea StayMe7o77:

      Nu
      Nu le consider neaparat mai bune, le consider egale. Ca pretentii/obiective si buget. Doar ca nu-mi placea exprimarea de mai sus: "victime sigure". O sa fie meciuri foarte disputate in care Oradea nu pleaca neaparat cu prima sansa.

      Pe langa asta, daca se califica Porto, ar fi fost 3 echipe portugheze intr-o grupa. Fun Fact

      cu 2 ani în urmă (19.11.2021)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea sup.OR.ter :

    Foarte frumos ca ne-am calificat
    Dar sa nu uitam ca nu este meritul nostru 100%.
    Daca in aceasta fază a competitiei am avut si noroc,in urmatoarea etapa vom intalni echipe si mai puternice.
    Daca nu vom schimba nimic din lot si implicit din jocul putin eficient al echipei ,vom avea viata grea.

    cu 2 ani în urmă (18.11.2021)
    • U BT Cluj-Napoca ereticus:

      ....
      Nu aveti dreptate, daca ati fi pierdut nu erati calificati, castigand calificarea a venit pe mana voastra..... In sport pe langa rezultatul din teren exista intotdeauna si concursul de rezultate si rezultatele partenerilor de competitie..... Inteleg ca Achim a devenit un paria pentru multi de la Oradea (personal nu-mi place, dar nu se pune, sunt clujean) dar totusi el continua sa aiba rezultate si sa performeze!

      cu 2 ani în urmă (19.11.2021)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      Calificare
      Pt ca Oradea sa se califice era obligatoriu ca Porto sa piarda - apoi, Oradea se califica si daca pierdea la o diferenta mai mica de 11 pct. Asa, mai ... rusinos, dar se califica.

      Norocul Oradei e ca cei de la Porto au ratat la ultima actiune

      cu 2 ani în urmă (19.11.2021)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!