Stiri Cupa României Masculin

Cristian Achim: „Este o înfrângere, este 1-0 și așteptăm meciul următor”

Cristian Achim: „Este o înfrângere, este 1-0 și așteptăm meciul următor”

CSM Oradea a început cu stângul finala Ligii Naționale de Baschet Masculin, fiind învinsă la o diferență de 31 de puncte, scor 95-64, de U-BT Cluj-Napoca. Bihorenii au șansa de a-și lua revanșa marți, 14 mai, la ora 19:00, într-un meci care se va disputa tot în BTarena.

La finalul jocului, Cristian Achim a vorbit despre duelul din această seară (12.05):

Este (...o înfrângere usturătoare), dar nu contează diferențele de puncte aici. Este o înfrângere, este 1-0 și așteptăm meciul următor.

Întrebat ce s-a întâmplat în Sala Polivalentă și dacă Clujul a fost prea puternică, tehnicianul roș-albaștrilor a răspuns astfel:

Habar n-am, nu știu. Și dumneavoastră puteți să trageți concluzii. Nu știu. Am avut foarte multe mingi pierdute și ei au avut foarte multe recuperări ofensive pe care le-au transformat în puncte ușoare. Simplu. Cred că au fost 15 recuperări ofensive. 15 recuperări ofensive, au dat 10 coșuri, s-au făcut 30 de puncte. Simplu. Exact numai dintr-un singur aspect.

O altă întrebare a fost legată de cât de greu sau de ușor e de motivat o echipă după o înfrângere la o diferență mare:

„Din păcate sau din fericire pentru mine, n-am avut încă experiența asta dar urmăresc foarte mult fenomenul baschetbalistic și să știți că se poate întâmpla orice. Au fost cazuri în care echipele care au pierdut la diferențele acestea au picat și mai rău, au fost cazuri în care, de la diferențe și mai mari... Să ne înțelegem, finala se încheie când o echipă face patru victorii. Știam, știe toată lumea că Clujul e favorită. Bravo lor. Bravo pentru ce se întâmplă aici dar mai e un pic”, a răspuns Achim.

La final, tehnicianul vâlcean a fost întrebat dacă să ne așteptăm la o altă desfășurare în următorul joc:

Eu mi-aș dori. Acum îmi puneți o întrebare la care nu știu dacă pot să vă răspund. Eu tot ce pot să vă spun e că îmi doresc. Ne dorim foarte tare să jucăm altfel.

Partida a doua are loc marți, 14 mai, de la ora 19:00, în BTarena.

*foto: Facebook – CSM Oradea

4 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca John Ioan :

    Cred ca e frustrant pt el
    Să fie un antrenor cu rezultate și foarte bun, și să fie atât de neputincios în fața unei echipe aproape imbatabile (la noi in campionat). Să vezi ce jucători are cealaltă echipă si ce ai tu…
    Oricum seria nu e gata, dar azi noi am dominat complet, si pe fondul unui joc slab al lor.
    Haide U!

    cu 2 săptămâni în urmă (12.05.2024)
    • varu silvois:

      In orice caz
      Capitolul recuperări ofensive e de pus in rama. Mi-aș dori ca antrenamentele să-și fi pus amprenta, la libere din păcate încă scârțâie, dar din fericire nu e impactul decisiv. MereU nUmai U.

      cu 2 săptămâni în urmă (13.05.2024)
    Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca M F :

    da, e frustrant
    Vine un jucator de pe banca si da 21 de puncte, si "se odihneste" cel mai bun jucator din Eurocup ... Greu sa se motiveze si pe el ... Dar vor avea si meciuri bune, sigur, mai ales la ei acasa.

    cu 2 săptămâni în urmă (12.05.2024) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Sean Barnette :

    Despre arbitraj
    Nu ne-a zis dom’ profesor nimic? A fost multumit? Au arbitrat cu aceiasi masura? Asta parca era singura sa grija.
    Intrebat despre ce s-a intamplat pe terenul de joc, spun simplu ca nici el nu stie.
    Azi Cluj nu a jucat cel mai bun baschet de care sunt capabili, dar Oradea “organizata” de maestrul Achim a refuzat lupta. Pot spune, ca parca am stricat primul joc al finalei prin prestatia modesta si fara reactie.
    Deferenta mare de atitudine intre cele 2 echipe.
    Felicitari U!

    cu 2 săptămâni în urmă (12.05.2024) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!