Stiri Cupa României Masculin

Cristian Achim: „Jocul acesta ne poate duce în Top 6. Știu că pare o absurditate”

Cristian Achim: „Jocul acesta ne poate duce în Top 6. Știu că pare o absurditate”

În cursul acestei zile (16.11), CSM CSU Oradea a obținut a șasea victorie consecutivă, câștigând cu 94-86 pe terenul lui SCM Timișoara. Campioana României se află într-o formă foarte bună, fiind deja calificată în faza următoare a FIBA Europe Cup.

Cristian Achim s-a arătat și el bucuros pentru succesul obținut de elevii săi și își dorește ca aceștia să rămână sănătoși.

În primul rând, sunt foarte bucuros pentru victorie. Este a șasea victorie consecutivă și suntem într-o perioadă bună. Consider că echipa a făcut o partidă bună, chiar dacă ne aflăm într-o perioadă cu niște călătorii foarte lungi. Acesta a fost al 6-lea meci în deplasare din ultimele șapte meciuri. Mă bucur enorm de tare că din șase meciuri în deplasare, avem cinci victorii. Consider că este un lucru foarte bun pentru noi. Dacă ar fi să întindem coarda, am câștigat chiar ultimele șase meciuri din șase pentru că al 7-lea a fost la Cluj. În același timp, mă bucur că am depășit o problemă care mi s-a ivit înaintea meciului. Nikola Markovic, din păcate, a avut o problemă de sănătate acum întâmplată. Sincer, mi-a dat calculele peste cap pentru că nu m-am așteptat nicio secundă la această situație. A trebuit, la un moment dat, să improvizăm și să jucăm într-o formulă în care nu am jucat niciodată, nici la antrenament. Mă bucur, încă o dată, că ne-a ieșit și aș dori să îmi felicit jucătorii pentru că dau dovadă de caracter, pentru că au valoare, pentru că au atitudine și îmi doresc să continuăm, cât se poate de mult, acest parcurs bun. Îmi doresc foarte mult să fim sănătoși pentru că e cel mai important lucru.”

Având în vedere victoriile obținute de Leii-Roșii în ultima perioadă, tehnicianul bihorenilor a fost întrebat cum reușește să îi mențină motivați.

Nu este ușor. Și eu și colegii mei încercăm tot timpul să vorbim cu ei foarte mult și în exteriorul terenului. E ușor complicat să menții un astfel de ritm. La un moment dat, scade concentrarea, însă, pe de alta parte, prefer situația asta, a unor victorii consecutive în care să am problema de remotivare, în detrimentul înfrângerilor unde aș avea o altă problemă. Repet, sunt bucuros foarte tare în acest moment, este o perioadă foarte bună pentru noi. Suntem calificați după doar patru meciuri în turul următor al cupelor europene ceea ce, sincer, este o performanță foarte frumoasă. Am afirmat de la începutul sezonului că ne dorim să jucăm în cupele europene indiferent dacă în campionat vom suferi. Până în acest moment, nu am suferit foarte tare în campionat și ne-am impus și ne-am dorit să tratăm cupele europene cât putem noi de serios. Sigur că acolo sunt alte echipe, alte valori, alte situații, dar, în mod evident, sunt bucuros că, în acest moment, suntem în acest punct al victoriilor pe care le avem.”

Achim a fost rugat să explice care au fost aspectele ce au făcut diferența între echipa sa și formația gazdă.

În primul rând, avem mai multe recuperări ofensive și, după părerea mea, a fost un factor determinant. În al doilea rând, am avut doi sau trei jucători într-o dispoziție foarte bună de joc. Mă refer la Zekovic, Barnette și Broussard. De asemenea, consider că am ținut un ritm bun. Paradoxal, deși poate părea ciudat, consider că am alergat bine pentru această perioadă. Eu cred că latura asta fizică ne-a ajutat foarte mult în acest meci și nu numai. Aceasta dorim să fie caracteristica echipei noastre: să jucăm agresiv, să facem pressing tot timpul și de foarte multe ori ne-a ieșit. Consider că și astăzi acesta a fost unul din factorii, zic eu, importanți.”

În continuare, antrenorul lui CSM CSU Oradea a vorbit puțin despre competiția pe care trupa sa se va axa în următoarea perioadă.

Noi ne-am propus să avem un parcurs foarte bun în cupele europene. Sigur, campionatul intern nu poate fi neglijat sub nicio formă. Ce nu prea înțelege lumea e că meciurile sunt puține. Sunt 14 jocuri în această fază. În 14 jocuri, dacă pierzi 5 sau 6 ești într-o mare problemă să nu intri în Top 6. Deci nu ai timp să începi campionatul mai prost și apoi să revii. S-ar putea să-ți revii prin grupa 7-12. Nu glumesc, meciurile sunt puține. Dacă pierzi multe meciuri la început, greu mai poți să achiesezi locurile 1-6. Deci, cum le-am spus și băieților, noi trebuie să facem față pe ambele fronturi. Cum vom putea. Clar că, pentru mine, meciul cu Timișoara a fost extrem de important pentru că, pe noi, jocul acesta ne poate duce în Top 6. Știu că pare o absurditate, dar nu este o absurditate. Pentru noi, meciul acesta a fost foarte important. Sigur, a venit într-o perioadă grea, după deplasări multiple și program infernal. Nu-i ușor. Timp de pregătit meciurile nu prea există, dar, repet, cum am mai spus-o, nu trebuie să ne plângem pentru că noi ne-am asumat și noi ne-am dorit asta. Dacă noi vrem să jucăm în cupele europene, atunci joacă, cu consecințele de rigoare.”

În acest moment foarte bun pentru campioana României, singura problemă pare să fie accidentarea lui Bobe Nicolescu, despre care Cristian Achim susține că nu are multe detalii.

Nu știm. Are o problemă serioasă, din păcate pentru el și pentru noi. Era unul dintre jucătorii pe care, știți foarte bine, că noi ne bazam mult. Pentru mine este un jucător de mare valoare, nu doar pentru regula de U23. Sper să fie bine, să nu fie pe termen foarte lung.”

Pentru CSM CSU Oradea, urmează duelul cu Bascesehir College din grupele FIBA Europe Cup. Chiar dacă este deja calificată, obiectivul bihorenilor este victoria.

Să câștigăm, evident. Meciul va fi fără presiune pentru că suntem calificați deja. Vom juca puțin mai liberi, mai nestresați. Vom avea trei zile de odihnă ceea ce nu s-a mai întâmplat de trei săptămâni. Deci, nu am mai stat trei zile acasă, la Oradea. Este criminal. Dar, repet, noi am dorit-o, ce putem să facem? Astea trei zile vom fi parfum.”

Confruntarea dintre CSM CSU Oradea și Bascesehir College are loc miercuri, 20 noiembrie, de la ora 19:00, în Arena Antonio Alexe.

*foto: Andreea Vlase/Baschet.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!