CSBT Alexandria a stabilit un nou record stagional, deși a pierdut la Cluj după prelungiri, cu 85-79. Elevele lui Mădălin Piperea au înscris de 16 ori de la distanță.
Teleormănencele au marcat jumătate din aruncările de trei puncte pe care le-au încercat, 16 din 32. Bartee, Cooper, Vrancic, Amukamara, Mihai și Podar au marcat cele 16 coșuri de la distanță. Galben-albastrele au avut un procentaj mult mai bun la aruncările de afară decât la cele din interiorul semicercului, 50% față de 18% (6 din 33).
Și clujencele au reușit 30 de puncte prin șuturile de la distanță (10 din 30). Gazdele au fost mai precise din interiorul semicercului de unde au marcat 22 de coșuri din 47 de încercări (47%).
Cele 16 triple înscrise de CSBT Alexandria reprezintă noul record stagional. Precedentul era deținut de teleormănence și de CSU Alba Iulia, 13 reușite de la distanță.
Cele 26 de aruncări de după semicerc marcate în meciul dintre Universitatea Cluj și CSBT Alexandria reprezintă, de asemenea, un nou record în această ediție de campionat. Cele două echipe au cele mai mari medii la reușitele de după semicerc în acest sezon, cu 8,67 în dreptul teleormănencelor și 8 triple/meci pentru clujence.
Până ieri, s-a marcat cel mai mult de la distanță într-un duel dintre CSM Satu Mare și „U”. Atunci s-au înscris 20 de triple.
*foto: cjsport.ro
Final 8 Oradea. Radiografia minutelor în care U-BT Cluj a jucat cu doi auto...
F8 Oradea. Decizia riscantă luată de Cristian Achim când mai erau 8 secunde...
F8 Oradea. Transmisiunile meciurilor de la turneul final al Cupei României
F8 Oradea. CS Vâlcea caută să își salveze sezonul la Final Eight-ul Cupei R...
Final 8 Oradea. U-BT Cluj nu a avut milă de Steaua București în sferturile...
F8 Oradea. Dinamo București este ultima semifinalistă din Cupa României, du...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!