Stiri Cupa României Masculin

CSM Constanța vrea revanșa în fața celor de la CS Vâlcea 1924

CSM Constanța vrea revanșa în fața celor de la CS Vâlcea 1924

CSM Constanța începe o perioadă aglomerată în ultimele două săptămâni ale anului 2023 și primul joc din seria celor patru rămase de disputat va avea loc sâmbătă, 16 decembrie. Dobrogenii primesc vizita nou-promovatei CS Vâlcea 1924 în etapa a 13-a din Conferința B a Ligii Naționale.

Constanța a pornit o nouă serie de victorii, la mai multe săptămâni distanță de la începutul stagiunii, prin duelurile câștigate cu Ploiești (83-80) și Focșani (85-76). Rezultatele acestea au dus echipa lui Dan Fleșeriu la 5-5 bilanț în Conferința B, la egalitate cu CSU Sibiu și la un succes în spatele formației de pe locul 3, CSM Târgu Mureș.

CS Vâlcea a reușit să întrerupă seria excelentă în care s-a aflat FC Argeș, după 73-69 în Zăvoi și a trecut astfel la 4-6 în clasament. Nou-promovata are același număr de victorii ca și SCM U Craiova, dar un meci în plus și miza jocului de la Constanța este importantă.  Un succes pentru „Lupii Negri” ar însemna egalarea bilanțului pe care îl au dobrogenii, dar avantajul meciurilor directe ar fi de partea vâlcenilor.

În tur, CS Vâlcea a obținut primul succes în LNBM tocmai în fața Constanței, după 81-72 în Sala Traian. Patru jucători ai învingătorilor au fost în double digits, cu Zoran Paunovic lider la puncte (22) și Peter Olisemeka autor al unui double-double (15 puncte, 12 recuperări), pentru ca principalul marcator al dobrogenilor să fie Vytenis Cizauskas (17 puncte, 6 recuperări, 3 pase decisive). Succesul acela a venit în contextul în care, la prima confruntare directă, din Cupa României, CSM Constanța a dispus într-o manieră categorică: 93-53.

Formația de la malul Mării Negre a fost mult mai eficientă acasă în acest sezon, 3 din cele 5 victorii din campionat fiind obținute la Constanța. În schimb, Vâlcea are un singur rezultat pozitiv departe de casă și a pierdut, printre altele, în fieful ultimei clasate din Conferința B, CSM Focșani.

Jucătorii cu cele mai bune medii la nivelul recuperărilor vor fi adversari în etapa a 13-a. Peter Olisemeka este primul în această ierarhie, cu 10 recuperări pe meci, iar următorul pe listă este pivotul Constanței, Bryan Griffin (9.0). În plus, ambele formații au mai mulți jucători cu peste 42% la nivelul aruncărilor de trei puncte.

Confruntarea dintre CSM Constanța și CS Vâlcea 1924 va avea loc sâmbătă, 16 decembrie, începând cu ora 19.00. FRB TV o să transmită această partidă din Conferința B a campionatului.

*foto: Facebook CSM Constanța Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!