Stiri Cupa României Masculin

CSM Oradea câștigă la Craiova și se califică în Final Four

CSM Oradea câștigă la Craiova și se califică în Final Four

CSM Oradea câștigă și manșa retur a sferturilor de finală ale Cupei României cu scorul de 77 la 65 și devine ultima echipă calificată în Final Four-ul Cupei României. 

Comisar și arbitri delegați

Partida a fost oficiată de Alin Faur, Alexandra Stan, Laszlo Bukurești, sub supravegherea comisarului din partea FRB Viorel Constantinescu.

Desfășurarea meciului

Ambele echipe au început ezitant partidă, însă după 6 minute de joc și-au intrat în ritm. La finalul primului sfert scorul era 20 la 19 în favoarea echipei oaspete.

Aaron Broussard a intrat foarte bine în meci și a înscris primele 4 aruncări de care a beneficiat, ducând scorul la 33-26 pentru echipa sa, la jumătatea sfertului secund. Același Broussard a finalizat o aruncare de la mare distanță și a dus Oradea la o diferență de 10 puncte pentru prima dată în această partidă. Diferența a fost redusă de recuperările ofensive ale lui Gudul, Diculescu și Stoyanov, astfel la pauza mare tabela din Sala Polivalentă din Craiova arată scorul de 40 la 34 în favoarea campioanei en-titre.

Dragoș Diculescu a egalat situația la 50 printr-o aruncare de la distanță și îl obliga pe Cristian Achim să ceară un time-out, atunci când mai erau de disputat 3 minute din sfertul trei. Bihorenii au răspuns prompt prin Watson și Valeika și au intrat în avantaj în sfertul decisiv, scor 56 la 52.

Richard a înscris două triple consecutive șî in ciuda eforturilor lui Omari Gudul, CSM Oradea și-a mărit avantajul la 9 puncte, cu 6 minute rămase de joc din partidă. Zekovic își trece la rândul său în cont două reușite de la distanța care duc Oradea la 14 puncte distanța, moment bun pentru Cristian Achim să îl trimita în teren pe tânărul Vlad Marinău. Craiovenii au forțat revenirea prin aruncări de la distanță, însă nu au mai putut reface diferența înregistrată pe tabelă. CSM Oradea câștigă cu scorul de 77 la 65 și se califică în Final Four-ul Cupei României.

Cheia meciului

În afară de rotația mai lungă a orădenilor, în opinia mea, SCM Craiova s-a bazat mult prea mult pe acțiuni individuale și prea puțin pe acțiuni colective. Oltenii au aruncat în multe rânduri în primele secunde de atac și nu au creat suficiente situații de mismatch care să pună în dificultate defensiva campioanei en-titre. De asemenea, echipa antrenată de Aco Todorov nu a folosit destule acțiuni finalizate cu pick and roll, deși în lotul echipei există Omari Gudul și Bogdan Țîbîrnă, jucători care citesc bine aceste situații.

Fazele partidei

Cu 8 minute și 10 secunde rămase din sfertul trei, Monyea Pratt îl găsește pe Omari Gudul liber sub panou printr-o pasă spectaculoasă pe la spate.

Principalii realizatori

Aaron Broussard a înscris 18 puncte pentru campioana en-titre, americanul a fost secondat de Kris Richard cu 12 puncte și 5 pase decisive și Arturas Valeika cu 11 puncte și 9 recuperări. 

De la SCM Craiova s-a remarcat Omari Gudul cu un double-double, format din 20 de puncte și 11 recuperări.

*foto: facebook CSM Oradea

 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!