Stiri Cupa României Masculin

CSM Petrolul Ploiești a câștigat duelul pentru primul loc din grupa 11-18

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
11.03.2023

CSM Petrolul Ploiești a câștigat duelul pentru primul loc din grupa 11-18

Ziua de sâmbătă a adus două dueluri în grupa dedicată locurilor 11-18 din Liga Naționale. Cele două confruntări au prezentat situații complet diferite între combatante, întrucât primul meci a fost un duel între primele echipe din clasament, pe când în cel de-al doilea s-au duelat lanternele roșii.

CSM Galați – CSM Petrolul Ploiești 77-84 (21-19, 20-21, 19-28, 17-16)

CSM Galați: Andrei Petică, TJ Gibbs, Luka Mitrovic, Nedeljko Prijovic, Andrei Calenic

CSM Petrolul Ploiești: Octavian Popa-Calotă, Kenneth Funderburk, Kwamain Mitchell, Bogdan Popa, Veljko Brkic

CSM Petrolul Ploiești a reușit să își recapete prima poziție în grupa pentru locurile 11-18 din faza a doua de campionat. Prahovenii s-au regrupat după eșecul cu Steaua București de săptămâna trecută și au învins-o pe CSM Galați, liderul la zi al competiției, cu scorul de 77-84. Victoria s-a datorat în mare parte evoluției excelente din sfertul al treilea al elevilor lui Mihai Popa.

Veljko Brkic a fost cel mai valoros om de pe teren și a încheiat cu 19 puncte și 6 recuperări. Kwamain Mitchell a ieșit în evidență cu 11 puncte, 6 recuperări și 6 pase decisive. Octavian Popa-Calotă și Kenneth Funderburk au înscris câte 15 puncte.

De partea cealaltă, TJ Gibbs a fost cel mai bun marcator al Galațiului, cu 19 puncte marcate. Mladen Armus a încheiat cu 17 puncte și 8 recuperări, iar Nedeljko Prijovic a fost cel de-al treilea jucător în double-digits al gazdelor, cu 11 puncte.

CSM Târgu Jiu – Laguna București 70-66 (20-18, 18-19, 12-19, 20-10)

CSM Târgu Jiu: Octavian Ilie, Noam Weinberg, Shamiel Stevenson, Dylan Frye, Thomas Kottas

Laguna București: Trevor Blondin, Radu Paliciuc, Lukas Aukstilkalnis, Vasile Odagiu, Aleksandre Phevadze

CSM Târgu Jiu a reușit să obțină primul succes în faza a doua a campionatului. După trei eșecuri la diferențe de o singură cifră, gorjenii au câștigat duelul de pe teren propriu cu Laguna București cu scorul de 70-66. Astfel, rechinii rămân fără victorie în grupa pentru locurile 11-18 și nu mai împart ultima poziție din clasament cu vreo echipă.

Shamiel Stevenson a fost omul meciului și a încheiat în double-double, cu 22 de puncte și 10 recuperări. Anthony Durham a avut 15 puncte, 5 recuperări și 5 pase decisive, iar Dylan Frye a strâns 12 puncte și 4 recuperări.

Tervor Blondin a fost principalul marcator al Lagunei, cu 16 puncte. Aleksandre Phevadze a avut 15 puncte și 10 recuperări, iar Radu Paliciuc a totalizat 9 puncte, 10 recuperări și 6 pase decisive.

*foto: 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii