Stiri Cupa României Masculin

CSM Petrolul Ploiești a întrerupt seria de șapte înfrângeri consecutive în campionat

CSM Petrolul Ploiești a întrerupt seria de șapte înfrângeri consecutive în campionat

Două dintre formațiile aflate într-o perioadă modestă în privința rezultatelor din LNBM, CSM Petrolul Ploiești și CSM Galați, s-au întâlnit luni (04.03) în ultimul meci al etapei a patra din grupa 11-18. Prahovenii au reușit să pună punct seriei nefaste, după 96-75 în Sala Olimpia.

Ploiești: Reggie Johnson, Kenny Funderburk, Vlad Corpodean, George Angelian, Veljko Brkic

Galați: Jan Razdevsek, Ja’Cor Nelson, Marius Ciotlăuș, Andrei Buboiu, Shakem Johnson

Gazdele au început perfect meciul și după patru minute au ajuns la un ecart format din două cifre (13-3), iar avantajul a crescut în ultima parte a sfertului inaugural, prin three-point play-ul lui Funderburk: 22-10. Calenic și Ruffin au marcat ultimele puncte pentru CSM Galați în această perioadă și CSM Petrolul s-a bazat pe o diferență de nouă lungimi, 25-16.

Dunărenii au putut să se apropie la o singură posesie în urma triplei lui Calenic (25-23), Brkic fiind cel care a oprit run-ul Galațiului. Același Calenic a egalat ulterior situația la 31, lucru reușit și de Razdevsek peste câteva zeci de secunde la 33-33, moment urmat de șase puncte fără răspuns din partea gazdelor. Corpodean a continuat să arate excelent din spatele arcului de cerc, iar Funderburk a refăcut diferența din două cifre (49-38) și cele două echipe au intrat la vestiare cu 51-41.

Câte un parțial reușit pentru ambele cluburi a urmat în startul reprizei secunde, CSM Galați fiind capabilă să vină de la -15 la -5 în decurs de câteva minute, Nelson fiind autorul punctelor de la 61-56. Brkic a răspuns pe măsură și Corpodean a scutarat din nou plasa de la distanță pentru 67-58, iar în cele din urmă tabela a indicat 68-60 la finalul sfertului trei.

Ultimul act a găsit-o pe CSM Petrolul din nou într-un avantaj de peste 10 puncte și scorul a devenit 80-66 cu and-one-ul lui Reggie Johnson. Angelian și Funderburk au desprins în continuare formația gazdă pe tabelă și s-a ajuns la +19 cu două minute înainte de finalul întâlnirii, în timp ce diferența maximă s-a înregistrat cu 20 de secunde rămase pe cronometru, la 94-72. CSM Petrolul Ploiești a putut să câștige în cele din urmă cu 96-75 și a întrerupt seria rezultatelor negative din ultimele luni.

Reggie Johnson a stat cu 23 de puncte, 6 pase decisive, 6 intercepții și 5 recuperări, iar Kenny Funderburk, Veljko Brkic și Vlad Corpodean au terminat toți cu 20. Românul a ieșit în evidență din acest grup prin procentajul triplelor (86%), având șase coșuri din șapte încercări de la mare distanță.

În replică, Jan Razdevsek a totalizat 17 puncte și 3 pase decisive, cu 3/5 de la distanță, Ja’Cor Nelson a contribuit cu 15 puncte, 4 pase decisive și 2 recuperări, dar a pierdut și 5 mingi, iar Robert Planutis a terminat cu 14 puncte și 5 recuperări la debut.

După primul succes din 2024, pentru CSM Petrolul (4-6) urmează o deplasare la Târgu Jiu, iar pe CSM Galați (2-8) o așteaptă un drum la Craiova.

*foto: Facebook CSM Ploiești

1 comentariu la aceasta stire:

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!