Stiri Cupa României Masculin

CSM Petrolul Ploiești oprește seria de victorii a celor de la CS Vâlcea 1924

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
28.10.2023

CSM Petrolul Ploiești oprește seria de victorii a celor de la CS Vâlcea 1924

CSM Petrolul Ploiești a învins-o pe CS Vâlcea 1924 în deplasare, în etapa a șasea a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Prahovenii au condus pe aproape toată durata partidei, iar după succesul cu 78-84, au ajuns la un bilanț de 2-3, egalându-i pe vâlceni în ierarhie.

CS Vâlcea 1924: Isaiah Williams, Toni Rotaru, Zoran Paunovic, Vladislav Șolopa, Peter Olisemeka

CSM Petrolul Ploiești: Reggie Johnson, Kenneth Funderburk, George Angelian, Bogdan Popa, Shane Henry

Șolopa a deblocat tabela pe pătrundere, dar nu a durat mult până Johnson a marcat printr-o reușită aproape similară. Funderburk i-a adus pe oaspeți la conducere pentru prima oară. A urmat apoi o secvență de coșuri consecutive din interior, semnate de Paunovic și Popa, succedate de prima triplă a partidei, ce i-a aparținut lui Funderburk. Johnson i-a urmat exemplul colegului său și a dus scorul la 6-12. Diferența a continuat să crească și prin Carpenter. Diaconescu a avut parte de un moment de joc foarte bun, în care a marcat patru puncte la rând, iar după 10 minute, scorul era 14-22.

Vîrnă a spart seceta din spatele semicercului pentru Lupii Negri în debutul sfertului secund, iar Branch cu un dunk reducea diferența la o singură posesie. Johnson a răspuns imediat cu cinci puncte la rând, trei dintre acestea venind datorită unui coș cu fault. Diferența a ajuns pentru prima oară în double-digits datorită triplei lui Angelian. Rotaru, Branch și Williams și-au readus apoi echipa în meci cu un run de 8-0, stopat de coșul de trei al lui Carpenter. La pauza mare, vâlcenii erau în dezavantaj, 36-41.

Johnson a inaugurata doua repriză printr-o reușită de la distanță, în timp ce tripla lui Funderburk făcea ca scorul să devină 38-46. Împinși de un public entuziast, elevii lui Hristu Șapera au reușit un run de 6-0, prin care veneau la o singură posesie, 44-46.  Nu a durat mult până Funderburk și Johnson au reușit să liniștească apele pentru galben-albaștri și să ducă scorul la 44-52, dar gazdele nu s-au lăsat mai prejos și au marcat de afară prin Branch. Înaintea actului decisiv, scorul era 55-58 în favoarea prahovenilor.

Sfertul al patrulea a început cu Johnson marcând de la semi-distanță. Olisemeka a răspuns de la libere, înainte ca Popa să lovească primul de afară în acest parțial. Paunovic și Williams au refăcut deficitul de trei puncte, marcând din interiorul semicercului, dar Popa a venit imediat peste adversari cu o nouă triplă. Autohtonii au continuat să ardă plasa în sfertul al patrulea, iar Vîrnă și Corpodean au reușit câte un astfel de coș. Angelian i-a distanțat pe prahoveni la șapte lungimi. Oltenii au revenit în meci și s-au apropiat la un punct, dar Corpodean a închis socotelile printr-o triplă, cu 20 secunde rămase de jucat. Scorul final al partidei a fost 78-84.

Americanii Reginald Johnson (20 de puncte, 6 recuperări și 5 pase decisive) și Kenneth Funderburk (19 puncte și 6 pase decisive) au fost cei mai buni oameni ai prahovenilor. Bogdan Popa a avut un nou meci foarte bun, cu 10 puncte, 8 recuperări și 5 pase decisive. Stephaun Branch a ieșit la rampă pentru Vâlcea, cu 19 puncte și 6 recuperări.

*foto: csmploiesti.ro

1 comentariu la aceasta stire:

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!