Stiri Cupa României Masculin

CSM Petrolul Ploiești se duelează cu CSM Constanța în etapa a doua din LNBM

CSM Petrolul Ploiești se duelează cu CSM Constanța în etapa a doua din LNBM

În unul dintre meciurile interesante ale rundei, CSM Petrolul Ploiești primește vizita celor de la CSM Constanța în Liga Națională de Baschet Masculin. Jocul va avea loc sâmbătă, 30 septembrie, în Sala Olimpia.

Cele două formații nu s-au întâlnit deloc în cadrul sezonului precedent în campionat, după ce dobrogenii au acces în Top 10 și prahovenii au continuat în grupa 11-18 în urma rezultatelor din prima fază a Ligii Naționale. Astfel, ultimele dueluri directe au fost în ediția 2021/2022, când formația de la malul Mării Negre s-a impus cu 76-71 în deplasare și cu 86-71 acasă.

Până în prezent, ambele și-au asigurat prezența la Final 8-ul Cupei României și au început în mod diferit campionatul. CSM Petrolul a irosit un avantaj de 17 puncte la Pitești și s-a văzut învinsă în cele din urmă cu 75-78. CSM Constanța a jucat pe teren propriu în LNBM, după cele două meciuri din Cupă tot de acasă, și a trecut cu 84-70 de CSM Târgu Mureș.

Ofensivele sunt în zone diferite ale clasamentului după o rundă, Constanța aflându-se în Top 3 la acest capitol, în timp ce Ploieștiul stă la jumătatea ierarhiei. Mult mai apropiate sunt echipele în cazul recuperărilor (41-40 pentru prahoveni), iar la procentajul triplelor bune CSM Constanța a stat cel mai bine în prima rundă și a încheiat cu 46%.

În echipa lui Dan Fleșeriu s-a aflat unul dintre baschetbaliștii cu cel puțin 20 de puncte marcate în prima rundă, fiind vorba despre Jorden Duffy. Bogdan Popa a adunat în schimb 19 puncte și 10 recuperări pentru CSM Petrolul Ploiești, dintre autohtoni doar Andrei Mandache depășindu-l la reușitele ofensive. Duffy a fost liderul Constanței și la assist-uri (7), acolo unde Reggie Johnson a adunat 5 pentru prahoveni.

Duelul de la Ploiești va avea loc sâmbătă, 30 septembrie, și va putea fi urmărit de la ora 18.00 în direct pe FRB TV.

*foto: Facebook CSM Ploiești

2 comentarii la aceasta stire:
  • Suporterrrr :

    Duel interesant?
    Constanta are antrenor mai bun, romani mai buni, banca mai lunga, aparare mai buna si atac mai eficient. M-as mira ca meciul asta sa nu se termine la minim +15 pt Constanta

    cu 7 luni în urmă (29.09.2023) Raspunde
  • varu silvois :

    daca Constanta vrea sa atace locurile fruntase
    incepand in prima faza cu play-off, va trebui sa castige astfel de meciuri.

    cu 7 luni în urmă (29.09.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!