Stiri Cupa României Masculin

CSM Ploiești, victorie clară pe teren propriu împotriva Rapidului

CSM Ploiești, victorie clară pe teren propriu împotriva Rapidului

CSM Ploiești a obținut o victorie clară pe teren propriu în compania Rapidului, scor 85-61, în etapa a doua a LNBM.

Prahovenii au început meciul în formula Hammond, Magdevski, Watson, Milin, Chițu, în timp ce Rapid i-a avut în primul cinci pe Luca Vasile, Coehh, Hope, Swopshire și Copes.

Gazdele au dominat de la un capăt la altul partida. Încă de la începutul meciului au avut un run de 9-2. Cohee și Hope au adus Rapidul la patru puncte (15-11). Bogdan Popa a pus cinci puncte consecutive pentru Ploiești, care după zece minute avea un avantaj de șapte puncte, scor 20-13. La începutul sfertului secund rapidiștii au preluat conducerea, grație unui parțial de 9-0 (20-22). Însă Ploieștiul a răspuns cu un run de 17-2, din care Vlad Negoițescu a semnat 10 puncte (37-24). La pauză prahovenii au intrat cu un avantaj de 11 puncte, scor 39-28.

Sfertul al treilea a reprezentat un galop de sănătate pentru gazde, cu Adam Magdevski peste tot pe foaia statistică. De la 42-32 gazdele au avut un parțial de 11-2 pentru ca Magdevski, de la libere, să ducă gazdele pentru prima oară la 20 de puncte (60-40). De altfel aceasta avea să fie diferența și după 30 de minute, când după dunk-ul lui Bogdan Popa tabela arăta 66-46. În ultimul sfert elevii lui Mihai Popa au ajuns și la 30 de puncte (82-52), pentru ca în cele din urmă să se impună la 24 de puncte, scor 85-61.

Earl Watson a marcat 18 puncte pentru gazde, Vlad Negoițescu a venit de pe bancă și a înscris 15 puncte cu 5 recuperări, Deion Hammond a însscris 15 puncte, Christian Chițu 12 cu 5 recuperări, în timp ce Andrej Magdevski a bifat primul triple-double al sezonului, cu 13 puncte, 13 pase decisive și 10 recuperări.

De partea cealaltă s-a remarcat iar Erik Copes, cu 19 puncte și 16 recuperări și Michael Hope, cu 16 puncte.

Avem parte și de o diferență șocantă la nivelul paselor decisive, unde CSM Ploiești a reușit 27 de assist-uri iar Rapid numai 3!

După acest meci, CSM Ploiești ajunge la două victorii consecutive iar Rapid are un palmares de 1-1.

Etapa viitoare prahovenii se deplasează la Miercurea Ciuc, în timp ce Rapid va primi vizita celor de la Athletic Constanța.

*foto: csmploiesti.ro

2 comentarii la aceasta stire:
  • Popescu Marcu-George :

    Bravo Ploiesti
    Mult succes

    cu 2 ani în urmă (07.10.2021)
    • YMCA alin67:

      annoying
      C'mon man! "Bravo", "mult succes", "bafta tuturor", "multa sanatate" and so on. You've even congratulated JJ Redick for his entire NBA career. Tens of such insipid comments. What for?

      cu 2 ani în urmă (07.10.2021)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!