Stiri Cupa României Masculin

CSM Târgu Mureș ajunge la cinci victorii consecutive în grupa 11-18

CSM Târgu Mureș ajunge la cinci victorii consecutive în grupa 11-18

CSM Târgu Mureș a obținut a cincea victorie la rând în grupa 11-18 a Ligii Naționale de Baschet Masculin, după 82-75 pe teren propriu în încheierea etapei cu numărul 24. Gazdele au revenit de la -13 în acest duel cu Laguna Sharks București.

Mureș: Goran Martinic, Goran Gajovic, Anthony Mathis, Vladislav Șolopa, Szabolcs Santa

Laguna: Trevor Blondin, Lukas Aukstikalnis, Radu Paliciuc, Aleksandre Phevadze, Vasile Odagiu

Tripla lui Mathis a deschis partida și Aukstikalnis îl urma cu o aruncare contestată, pentru ca apoi Paliciuc să fie găsit liber pe tranziție și Laguna făcea 3-5. Șolopa oprea pentru moment run-ul oaspeților, după o intercepție mergându-se apoi la 5-11 și Mureșul cerea primul time-out al partidei. Blondin înscria de la distanță și Laguna se desprindea la peste 10 puncte cu reușitele lui Paliciuc și Aukstikalnis (5-18), Șolopa având ulterior o liberă suplimentară pentru gazde după ce a fost faultat pe aruncare. Gajovic apropia gazdele la 14-19, pe finalul primului sfert scorul fiind 16 la 22.

Laguna ajungea din nou la măcar trei posesii în față cu tripla lui Cooper, Gajovic răspunzând tot cu o aruncare din spatele arcului de cerc (19-25) și Person reducea în continuare handicapul. Lowrance scutura și el plasa de la distanță, Blondin replicând imediat și păstra un avans de două posesii pentru Laguna Sharks (25-29) și Person rata egalarea la jumătatea sfertului, după ce și-a împărțit perechea de libere. Același fundaș din tabăra mureșeană ajungea din nou la linia de fault și puncta pentru 30-31, Șolopa irosind două libere importante pentru ardeleni, Mathis fiind cel care aducea Mureșul în premieră la conducere cu două minute înaintea pauzei. La vestiare s-a intrat cu un ecart minim pe tabelă, 39-38, după ce Boloni și Borșa au ratat ultimele aruncări ale gazdelor.

Repriza a doua începea cu tripla lui Blondin și Laguna revenea la conducere, Santa resimțindu-se după un contact cu Raheem Johnson și apoi Cooper punea patru puncte între la 39-43. Șolopa a oprit seria oaspeților și înscria primele puncte pentru CSM Târgu Mureș în repriza secundă, apoi după coșul lui Person venea un time-out la 43-45 și ulterior Mathis întorcea pentru scurt timp situația de pe tabelă în favoarea gazdelor (47-45). Aukstikalnis ajungea la a treia reușită de la distanță la 52-53 și Stăncuț îl urma cu un alt coș de afară, Lowrance egalând la 56-56 cu trei minute rămase pe cronometru în acest parțial, perioadă încheiată cu 63 la 58.

De la linia de fault veneau primele puncte din sfertul patru și apoi Santa era găsit liber în căciulă pentru 67-58, Phevadze replicând cu o aruncare bună de trei puncte. Santa a ratat singur de sub inel în două rânduri și irosea șansa să pună nouă puncte între, Odagiu marcând la panoul advers pentru 70-65 la jumătatea parțialului și Blondin rata un layup prin care putea tăia handicapul la o singură posesie, Cooper apropiindu-i pe bucureșteni ulterior la două puncte. Gajovic înscria de la libere pentru 73-68 cu trei minute până la finalul partidei, Martinic având apoi o triplă crucială și jocul a fost întrerupt în ultimele secunde după o încăierare aproape de banca mureșenilor, amfitrionii reușind să se impună în cele din urmă cu 82 la 75, mai mulți jucători primind fault descalificator după acea fază. 

Mureșul (9-3 bilanț) are două meciuri în deplasare până la finalul grupei 11-18, primul astfel de joc fiind la Galați, iar Laguna Sharks (1-11) o să evolueze tot în deplasare, pe terenul celor de la CSM VSKC Miercurea Ciuc.

Jonathan Person și Vlad Șolopa s-au remrcat pentru gazde cu 17, respectiv 16 puncte, în double figures fiind alți trei jucători.

Lukas Aukstikalnis (15 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive, 3/4 de la distanță), Trevor Blondin (14 puncte, 4 assist-uri) și Devin Cooper (12 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive) au fost liderii Lagunei.

*foto: Facebook CSM Târgu Mureș - Marosvásárhelyi VSK

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!