Stiri Cupa României Masculin

CSM Târgu Mureș l-a transferat pe Radu Paliciuc

CSM Târgu Mureș l-a transferat pe Radu Paliciuc

În cursul acestei zile, CSM Târgu Mureș a anunțat prima noutate pentru sezonul 2023-2024. Este vorba de Radu Paliciuc, jucător ce se alătură alb-albaștrilor după ce a petrecut stagiunea 2022-2023 la Laguna București.

Născut în 1988, Paliciuc este originar din Brașov, oraș în care a și început să practice baschetul. În 2008, acesta a semnat cu CSU Municipal Cuadripol Brașov și, după trei ani la gruparea din centrul țării, a plecat la BC Mureș Târgu Mureș.

De-a lungul carierei sale, Paliciuc a mai evoluat pentru CSA Steaua București, CS Dinamo București, BC CSU Sibiu, FC Argeș Basketball, CS Universitatea Cluj-Napoca, CSM Focșani și ABC Laguna București. În ediția 2022-2023 a Ligii Naționale de Baschet Masculin, jucătorul în vârstă de 34 de ani a strâns 6.9 puncte, 3.8 recuperări, 2.6 pase decisive și 1.1 intercepții.

Paliciuc a făcut parte și din naționala României, jucând alături de Vulturi la EuroBasket 2017. Atunci baschetbalistul de 1.98 metri venea după un sezon la Sibiu în care adunase 4.9 puncte și 1.7 recuperări.

Pe lângă Paliciuc, CSM Târgu Mureș îi mai are în lot pe Szabolcs Santa, Alin Borșa, Tamas Boloni, David Engi Rosenfeld, Botond Solyom, Vlad Nistor, Cristian Mureșan, Botond Szilveszter, Răducu Blaga, Goran Martinic, Goran Gajovic și Jonathan Person.

Antrenorii mureșenilor au rămas George Trif și Vlad Pora.

*foto: fiba.basketball

2 comentarii la aceasta stire:
  • Ricardo :

    Transferuri
    Azi avem parte de o sumedenie de transferuri!

    cu 9 luni în urmă (13.07.2023) Raspunde
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    Si cu RP8 zece,care-i si intrece!
    Ca tot e subiectul zilei,face Muresul un asezamant pentru veteranii baschetului?Dincolo de gluma pana acum le-a iesit,intrebarea e cat o mai putea livra formula asta?!

    cu 9 luni în urmă (13.07.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!