Stiri Cupa României Masculin

CSM Târgu Mureș s-a calificat în optimile Cupei României, după un eșec usturător în fața lui SCM Timișoara

CSM Târgu Mureș s-a calificat în optimile Cupei României, după un eșec usturător în fața lui SCM Timișoara

SCM Timișoara a fost extrem de aproape de a produce o surpriză de proporții. Leii din Banat mai aveau nevoie de doar șase puncte pentru a răsturna avantajul de +29 obținut de CSM Târgu Mureș, după meciul din tur, scor 106-77. Alb-violeții s-au impus în manșa secundă cu un categoric 93-69, însă nu a fost suficient pentru calificarea în optimile de finală ale Cupei României, scorul general fiind 175-170 în favoarea „tigrilor”.

SCM Timișoara: Sașa Borovnjak, Bogic Vujosevic, Robert Schipor, George Blaj-Voinescu, Milic Starovlah

CSM Târgu Mureș: Trey Diggs, Robert Sampson, Pavle Reljic, Ioan Borșa, Tamas Bodo

Diggs a deblocat tabela cu o reușită de manual de la mare distanță. Vujosevic și Borovnjak au marcat primele patru puncte pentru Timișoara, înainte ca Borșa să își treacă numele pe tabela marcatorilor. Cele două echipe au mers nedespărțite în primele patru minute ale actului inaugural, după care Diggs și Sampson au avut o tentativă de a-și desprinde echipa cu cinci puncte consecutive. Leii din Banat le-au tăiat aripile rapid și au răspuns cu un parțial de 13-0, prin care își asigurau un avantaj de două posesii după 10 minute, scor 23-17.

Bogdan Popa a fost on fire în deschiderea sfertului secund, marcând două triple consecutive. Mirkovic și Martinic i-au urmat exemplul cu câte o reușită de trei puncte. Borovnjak și Dragoste au lovit din interiorul arcului de cerc, iar ecartul alb-violeților trecea de 10 puncte. Tigrilor au găsit puterea de a se menține aproape prin patru puncte consecutive marcate de Borșa și Reljic. Diggs a fost „killerul” defensivei adverse, marcând șapte puncte în ultimele trei minute înainte de intrarea la vestiare. Timișoara a stabilit scorul la pauza mare prin Vujosevic, de la linia de fault, la 47-39.

După reluarea jocului, elevii lui Dragan Petricevic au intrat perfect pe parchet, marcând două triple consecutive. Badiu și Horga le-au urmat exemplul colegilor lor, iar Timișoara se desprindea la +20, 63-43. Ofensiva Mureșului a fost limitată la doar 10 puncte în secvența a treia, iar cu 10 minute înainte de final scorul era 69-49. Tigrilor le-au tremurat serios mâinile pentru calificare în actul decisiv, fiind conduși la 25 de puncte cu cinci minute rămase de jucat. Băieții lui Peter Farago au gestionat bine ultimele minute și, în cele din urmă, s-au calificat în faza următoare a Cupei României, după un eșec usturător cu scorul de 93-69.

Sașa Borovnjak a fost principalul marcator al echipei învingătoare, cu 29 de puncte, 7 recuperări și 3 pase decisive. Bogic Vujosevic l-a secondat cu 16 puncte, 3 recuperări și 8 assist-uri. Adam Mirkovic a contabilizat 13 puncte, 4 pase decisive și 6 recuperări, iar Mirel Dragoste a reușit 12 puncte, 3 recuperări și 3 pase decisive.

Pentru CSM Târgu Mureș, Goran Martinic a ieșit la rampă cu 19 puncte, 7 recuperări și 3 assist-uri. Trey Diggs a fost la un pas de double-double, cu 16 puncte și 9 recuperări. Robert Sampson s-a remarcat cu 11 puncte și 3 recuperări.

Ce au spus antrenorii:

„Felicit echipa pentru calificare, am muncit pentru asta în primul meci. Celelalte lucruri le-am discutat personal în vestiar, e mai bine să rămână între noi. Vom continua în consecință. Ne așteaptă meciuri grele”, a declarat Peter Farago, tehnicianul lui CSM Târgu Mureș, după calificarea în optimi, potrivit paginilor oficiale de socializare ale echipei.

„Un meci opus față de cel din tur. Nici nu ne-am gândit la diferența de scor, doar știam că ne trebuie victoria în vederea debutului de campionat. Sunt mulțumit de evoluția echipei”, a concluzionat Dragan Petricevic, antrenorul principal al lui SCM Timișoara, potrivit paginilor oficiale de socializare ale clubului.

CSM Târgu Mureș o va întâlni în dubla decisivă pentru calificarea la Final Eight-ul Cupei României pe câștigătoarea seriei dintre CSM Galați și CSU Sibiu.

*Foto:Facebook/SCM Timișoara

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!