Stiri Cupa României Masculin

CSM Târgu Mureș și CSM Petrolul Ploiești caută prima victorie în Conferința B din LNBM

CSM Târgu Mureș și CSM Petrolul Ploiești caută prima victorie în Conferința B din LNBM

Unul dintre duelurile importante în economia clasamentului Conferinței B din Liga Națională va avea loc miercuri, 11 octombrie. CSM Târgu Mureș și CSM Petrolul Ploiești vor fi adversare în cadrul etapei a treia.

Ambele formații au debutat cu stângul în noua ediție de campionat, prahovenii fiind cei care au jucat în ambele etape. Dacă CSM Târgu Mureș a pierdut în mod clar la Constanța, 70-84, CSM Petrolul a cedat la trei puncte în fieful lui FC Argeș, 75-78, după ce a irosit o diferență importantă și apoi a fost învinsă acasă de către CSM Constanța cu 83-88.

În ciuda rezultatelor negative înregistrate în cele două runde, CSM Petrolul are a treia medie de recuperări din LNBM, 41 pe meci, și deține printre cele mai bune procentaje de la linia de fault, 77%. Mureșul a adunat 39 de recuperări și 17 assist-uri în partida de la malul Mării Negre, cifre pe lângă care a terminat cu 51% la nivelul aruncărilor de două puncte.

Kenny Funderburk are 20 de puncte în medie după primele două runde ale campionatului și este liderul Ploieștiului la acest capitol. Din echipa lui Mihai Popa s-au evidențiat Shane Henry în privința recuperărilor (7.5), respectiv Reggie Johnson în cazul paselor decisive (5.0). Jonathan Person a adunat 13 puncte și 6 assist-uri în singurul meci din campionat pentru CSM Târgu Mureș, iar Szabolcs Santa a contribuit cu un double-double format din 12 puncte și 12 recuperări.

Patru confruntări au avut loc în stagiunea precedentă din LNBM între CSM Târgu Mureș și CSM Petrolul Ploiești. Singura ocazie în care prahovenii au ieșit învingători a fost primul meci, din fieful ardelenilor, atunci terminându-se cu 86 la 87. Ulterior, jucătorii pregătiți de George Trif au bifat două victorii în Sala Olimpia (78-73, 85-77), iar acasă au câștigat la o diferență formată din două cifre, 94-81.

Partida de la Târgu Mureș, din etapa a treia a campionatului, va avea loc miercuri (11.10) începând cu ora 19.00 și va putea fi urmărită pe FRB TV.

*foto: Facebook CSM Târgu Mureș - Marosvásárhelyi VSK

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!